Rafila face apel la vaccinare: Este necesară o lună de solidaritate, pentru oprirea deceselor în România

62180792
Agerpres

Deputatul PSD Alexandru Rafila afirmă, sâmbătă seară, că este nevoie de o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei.

Medicul face apel la vaccinare şi respectarea măsurilor de protecţie pentru a fi depăşită criza sanitară, însă se referă şi la criza politică, cerând ”solidaritate naţională”.

„Acum, mai mult ca oricând, este important să fim împreună. Este un moment crucial, dar sper să încheiem aceste momente de criză - sanitară şi politică - cât mai repede. Cred că este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România, o solidaritate naţională care să implice două lucruri extrem de importante: vaccinarea şi înţelegea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, Alexandru Rafila, potrivit News.ro.

Medicul afirmă că măsurile stabilite pentru reducerea transmiterii trebuie nu doar să le respectăm, ci şi să încercăm să-i convingem pe cei din jurul nostru să le aplice.

”Dacă această lună va fi încununată de succes, o să putem sărbători pe 1 decembrie Ziua Naţională în condiţii mult mai bune”, a mai transmis medicul.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62040468
Timișoara: Alarmă falsă de incendiu la Spitalul Judeţean, după ce un angajat ar fi folosit un prăjitor de pâine
Pompierii şi angajaţii Spitalului Judeţean Timişoara au intervenit de urgenţă, sâmbătă, după ce un angajat al unităţii medicale a simţit miros de fum şi a sunat la numărul de urgenţe 112.
62220294
Un preot de doar 46 de ani din Dolj și soția lui au murit la o zi distanță, răpuși de Covid-19
Un preot de doar 46 de ani din Dolj și soția lui, au murit la o zi distanță, răpuși de Covid-19. Nu erau vaccinați, iar acasă plâng acum după mama și tata, doi băieți.
62220367
Ultimele petreceri înaintea carantinei de noapte. Turiștii ne învață cum au scăpat de pandemie: ”Vaccinați-vă!”
Localurile s-au umplut după anunțarea restricțiilor care intră în vigoare de luni și vor închide barurile și cluburile.