PSD, somat să mărească alocațiile copiilor: "Minciuna PSD-Dragnea are picioare scurte"

62022700
Pro TV

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, somează Guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă care să prevadă creşterea alocaţiilor copiilor din luna martie.

"Ordonanţa de urgenţă a lui Dăncilă prevede ca această alocaţie să intre numai din luna aprilie, ceea ce este extrem de dăunător pentru copiii din România. În consecinţă, somez Guvernul României să dea OUG ca alocaţia copiilor să crească începând cu luna martie", a declarat luni Sighiartău, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres.

El a acuzat PSD de minciună şi a precizat că amendamentul PNL la legea bugetului de stat prevedea majorarea alocaţiilor din luna martie.

"Minciuna PSD-Dragnea are picioare scurte. După ce au început să mintă cu neruşinare că nu pot pune în aplicare amendamentul PNL cu privire la majorarea alocaţiilor din luna martie, acum sunt curios ce minciuni mai născoceşte PSD ca să nu acorde această majorare, aşa cum a fost prevăzută. Amendamentul PNL prevedea foarte clar ca această majorare a alocaţiilor pentru copii să crească începând din luna martie şi pe toată perioada anului şi în următorii ani, iar PSD împreună cu Dragnea a început să mintă să spună că această alocaţie nu se poate majora din luna martie din cauza legii bugetului de stat. Acum bugetul este aprobat. Sunt curios ce fel de minciuni mai are Dragnea ca să nu pună în aplicare această majorare a alocaţiilor pentru copii", a spus deputatul PNL.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62029849
Amendă de 2000 lei pentru femeia care și-a lovit cu pumnii cătelul. A rămas și fără animal

Femeia care a fost filmată în timp ce își lovea cu brutalitate câinele într-un tramvai din București a fost identificată și sancționată de Serviciul Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București cu suma de 2.000 lei.

62029850
Comunitatea Declic: Partidele de opoziție vor reforma Curtea Constituțională

Comunitatea Declic a obținut de la principalele partide de opoziție promisiunea publică a faptului că, atunci când vor avea majoritate în Parlament, vor reforma Curtea Constituțională, prin schimbarea criteriilor de numire a judecătorilor.

62029848
Un depozit de materiale de construcții a luat foc în Balotești, la ieșirea din București

Pompierii au fost în alertă din cauza riscului de extindere a flăcărilor către locuințele din vecinătate.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.