Proteste în fața tribunalului din Timișoara, după închiderea sălilor de sport: „Ne antrenăm foarte greu”

×
Publicitate

Reprezentanţii a şapte săli de sport din Timişoara au protestat joi în faţa tribunalului din oraş.

Acolo s-a judecat procesul prin care au atacat în instanţă decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis închiderea sălilor de sport în municipiu.

Ei spun că respectă toate indicaţiile de protecţie faţă de coronavirus.

Toate sălile de sport din Timișoara au fost închise în 25 octombrie, atunci când rata de infectare din municipiu a depășit 3 la mia de locuitori. Reprezentanții sălilor de sport au atacat măsura în instanță și spun că în perioada în care au fost deschise au respectat toate măsurile sanitare de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.

Oana Macovei, reprezentant sală de fitness: „Dacă erau închise în toată țara nu aveam nimic. Nu s-a demonstrat, cel puțin cu cifre, că au fost cazuri sau focare în sălile de fitness."

Sorin Cazacu, sportiv: „Sunt sportiv de performanță, conduc un club sportiv. Ne antrenăm foarte greu, pentru că noi nu avem sala noastră personală. De exemplu, mâine plecăm la un concurs, o să mergem puțin nepregătiți. Clubul meu a strâns peste 500 de medalii naționale și internaționale și vă dați seama că pentru noi este o piedică foarte mare."

Cosmin Șorban are trei săli de fitness în Timișoara. Chiar și el a avut infecție cu noul tip de coronavirus, iar medicii i-au recomandat să facă sport. Numai că sălile sunt închise.

Cosmin Șorban, proprietar sală de fitness: „Eu am fost diagnosticat acum trei săptămâni, am ieșit din carantină, iar în momentele în care am fost să îmi fac analizele și recomandarea doamnei doctor de la urgențe a fost să continui activitatea sportivă. Beneficiile pe care le oferă această activitate sunt mult mai mari decât riscurile care ni se pun în cârcă."

Instanța a rămas în pronunțare, iar un verdict va fi dat vineri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62160841
Un tramvai a intrat în 5 maşini oprite la semafor, în Iași. Accidentul, surprins de camere

Este anchetă internă la Compania de Transport Public din Iaşi, după ce un tramvai a intrat în 5 maşini, care erau oprite la semafor.

62160847
Zeci de kilograme de aur și un milion de euro, ținut în găleți și ligheane, găsite la polițiștii de la Permise din Suceava

Procurorii DNA și polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție sunt pe urmele unei grupări infracționale formate din polițiști, de amploarea celei care furniza, la Pitești, permise contra cost.

62160838
Leul din clipul lui Dani Mocanu a fost confiscat. Poliţia a mai găsit încă 8 lei, într-un sat din Dâmboviţa

Polițiștii au făcut o captură neobişnuită, joi, în Dâmbovița: este vorba despre un leu, care apare într-un videoclip al cântărețului de manele, Dani Mocanu.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.