Proiect controversat. Autoritățile vor să defrișeze o pădure ca să facă o parcare

×
Publicitate

Proiect controversat, pus în scenă la Sinaia. Primăria are în plan să construiască o parcare cu 7 etaje între Gara Regală și Hotelul Caraiman, chiar dacă ambele clădiri sunt monumente istorice de clasa A.

Ministerul Culturii a avizat planul urbanistic în care este inclusă lucrarea. Banii necesari, aproape 5 milioane de euro au fost primiți în special de la Uniunea Europeană, în ideea că se va combate poluarea. Uluitor este că, pentru construirea parcării, urmează să se defrișeze o pădure.

Parcarea pe care cei din primăria Sinaia vor să o înalțe peste drum de Gara Regală din Sinaia va avea - potrivit proiectului - șapte etaje. Pe acel loc este acum o zonă verde, cu arbori mari.

Ca să facă loc construcției, vegetația de pe 2000 de metri pătrați urmeză să fie rasă. În același timp, mai multe scări și alei vechi de piatră - cuprinse într-o rețea de drumuri pietonale care leagă Gara de curtea castelului Peleș - ar fi urma să fie demolate. Arhitecții vorbesc despre un masacru urbanistic.

Dan Manea, arhitect: "Spațiul asta verde care există pe acest versant, el nu a fost lăsat întâmplător. El este un spațiu tampon între o zonă de trafic și de zgomot și orașul care începe undeva sus. Acum, lucrurile se vor schimba, căci între oraș și gară se interpune acest obstacol. Introducerea aici a unei parcări implică un stres de trafic."

Parcarea supraetajată urmează să apară între două monumente istorice de clasa A: Gara din Sinaia construită între 1886 și 1940 și hotelul Caraiman - dat în folosință în 1881. Noua construcție va fi acoperită cu plante verzi curgătoare, iar deasupra va fi amenajată o zonă pietonală, de unde turiștii vor putea admira gara. De la ultimul nivel al parcării, oaspeții vor putea urca în autobuze hibrid, care vor face trasee prin toată stațiunea.

Turist: "Nu mi-ar face plăcere o asemenea construcție. Vreau să se păstreze natura, nu știu dacă ar trebui să defrișăm”.

Turist: "Îmi aduc aminte, eram de vârsta fetei mele și ieșeam din Gară și vedeam frumusețea asta și treptele acestea au istorie, au personalitate."

Gara Regală din Sinaia - în fața căreia autoritățile vor să ridice parcarea - a fost martora unor evenimente istorice importante. De pildă, în ianuarie 1948, după abdicare, Regele Mihai a plecat de aici în exil. Îngrijorați că parcarea ar putea distruge farmecul locului, mii de oameni au semnat o petiție și cer că avizele pentru lucrare să fie retrase. Aprobarea pentru planul urbanistic zonal a fost dată chiar de ministrul Culturii, Daniel Breaz: "Nu poți să oprești un oraș să-și elaboreze un PUZ, nu putem să menținem orașele blocate. Nu este văzută că o parcare, ci ca un loc care să pună în evidență și mai bine Gara. Proiectul îl decide arhitectul."

Pentru construcția parcării s-au alocat 4,8 milioane de euro. Patru milioane de euro sunt de la Uniunea Europeană iar restul de la bugetul de stat.

Primăria din Sinaia a obținut banii în cadrul unui proiect de combatere a poluării în orașe.

Vlad Oprea, primar Sinaia: "Toate mașinile care vin pot parca acolo. Acest ansamblu arhitectonic va pune în valoare cele două monumente: Hotelul Caraiman și Gara Orașului Sinaia."

Potrivit proiectului, în parcare vor putea opri 300 de mașini. Primarul din Sinaia a anunță că - în curând - va porni licitația pentru proiectarea lucrării, care ar trebui să fie gata în doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Gălățeanul infectat cu West Nile. Zona unde a fost pișcat de țânțarul care a provocat boala

Autorităţile confirmă primul caz de anul acesta de infecţie cu temutul virus West Nile.

Leo de la Strehaia, eliberat din arest după nici 24 de ore. Decizia judecătorului

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 a respins vineri cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Leo de la Strehaia, urmând ca acesta să fie eliberat şi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

De ce îl iartă mereu o femeie pe soțul care o bate rău după fiecare beție

Situaţie greu de înţeles într-o comună din Argeş! Un bărbat de 58 de ani a încălcat de două ori ordinul de protecție obţinut în instanţă de soția terorizată de el.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.