Programului Rabla pentru tractoare, aprobată în şedinţa de Guvern. ” Acest program va sprijini producătorii agricoli”

62417230
Agerpres

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, Hotărârea pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate.

 

"Prin acest program vom sprijini producătorii agricoli să-şi achiziţioneze tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, noi, mai puţin poluante, ceea ce va conduce la dezvoltarea economică durabilă a României pe termen lung şi, totodată, la asigurarea unui mediu mai curat, deoarece beneficiarii programului vor trebui să predea spre casare un autovehicul, tractor sau maşină agricolă autopropulsată uzată", a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Anul acesta, în Bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu sunt alocate 500 de milioane de lei pentru acest program, iar valoarea ce poate fi acordată unui beneficiar la achiziţionarea unui tractor sau a unei maşini agricole autopropulsată este de aproximativ 20.000 de euro, cuantumul finanţării urmând a fi stabilit prin ghidul de finanţare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62451939
Şofer sub influenţa substanţelor psihoactive, reţinut după ce a fugit de poliţişti şi a acroşat un indicator din Galați
Un conducător auto din Galaţi aflat sub influenţa substanţelor psihoactive a fost reţinut, pentru 24 de ore, după ce a fugit cu autoturismul de poliţişti, care au reuşit să îl blocheze pe o stradă din municipiul Galaţi.
62453365
Produsele fabricate înainte de 1 ianuarie 2024, fără logo-ul SGR, vor putea fi vândute în continuare în magazine
Ministrul Mediului a anunţat că în ceea ce priveşte Sistemul de Garanţie Returnare, Guvernul a decis să permită comercializarea produselor care se află încă pe rafturile magazinelor, fabricate înainte de data de 01 ianuarie 2024, nu poartă logo-ul SGR.
62328696
Reabilitarea termică a blocurilor, finanțată în proporţie de 90% din fonduri europene nerambursabile. Legea a fost promulgată
Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.