Programul „Rabla pentru sobe” | Câți bani pot primi românii care vor să-și înlocuiască sobele vechi

62409190
Shutterstock

Bugetul propus pentru programul-pilot „Rabla pentru sobe” se ridică la valoarea de 500 de milioane de lei.

Finanţarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% şi emisii mici de poluanţi, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, aşa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat. Programul este unul pilot, ţin să precizez încă o dată acest lucru, şi se adresează pentru început comunelor din cele 28 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor. Vom pune la dispoziţie, din bugetul AFM, pentru început, 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire. Propunerea pe care o fac, astăzi, este aceea de a finanţa 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană”, a declarat Fechet.

Ministrul de resort a adăugat că estimarea este de a finanţa prin noul program un număr de 50.000 de sobe.

Noi sperăm să reuşim ca, în fiecare din cele aproximativ o mie de primării pe care le-am identificat ca fiind eligibile, să avem astfel de solicitanţi. Ne propunem, dacă am considera că finanţăm suma maximă pe fiecare solicitant, respectiv 10.000 lei, să finanţăm 50.000 de sobe, fie pe lemn, fie pe peleţi, fie pe brichete. Există o legislaţie specifică care defineşte toate aceste tipuri de încălzire, însă pretenţia principală a Ministerului Mediului este aceea ca aceste echipamente să respecte standardele directive eco-design. Asta presupune că randamentul este de minimum 80% şi asta presupune că emisiile de particule sunt sub 40 de grame pentru fiecare metru cub de combustibil solid, emisiile de compuşi organici volatili sunt sub 120 de grame pe aceeaşi unitate de măsură, monoxid de carbon sub 1.500 mg şi emisii de oxizi de azot sub 300 mg pe metru cub. Amintesc că o problemă principală a României este legată de depăşirile la oxizi de azot şi la particule. Oricine va fi interesat de acest program va obţine o singură dată finanţare, de maximum 10.000 lei”, a menţionat demnitarul.

Conform datelor tehnice prezentate de către ministrul Mediului, sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, „dar trebuie să fie de minimum opt kilowaţi şi de maximum 35 de kilowaţi”.

Asta înseamnă că putem încălzi o locuinţă de cel puţin 60 mp, până la 140, chiar 200 mp˛ în funcţie de cât de bine este izolată casa respectivă. Ne propunem ca acest program să îl finanţăm într-o manieră similară cu cel prin care am finanţat "Rabla local". Vom implica şi primăriile. Asta înseamnă că primăriile vor avea un contract de finanţare cu Administraţia Fondului de Mediu. Cetăţenii se vor înscrie într-o platformă şi decontarea acestor cheltuieli se va face prin intermediul primăriei. Ne dorim ca oamenii să nu fie puşi pe drumuri inutil. Ne dorim ca acest program să fie unul care se va desfăşura într-un spaţiu digital, se va desfăşura online, vom avea o platformă informatică dedicată. Condiţiile pe care cetăţenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în acest program sunt foarte simple, în opinia mea, respectiv să fie cetăţeni români, să aibă domiciliu în locuinţa pentru care este solicitată finanţarea, să fie proprietarul respectivei locuinţe şi să nu aibă datorii la stat”, a completat Mircea Fechet.

Oficialul a subliniat, totodată, că, dintre cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc.

De asemenea, o particularitate a României este că avem astfel de sobe pe lemn chiar şi în Capitală. Probabil că nu sunt multe capitale în Uniunea Europeană unde cartiere întregi folosesc o astfel de metodă de a se încălzi în sezonul rece. Şi problema nu e reprezentată de tipul de încălzire în sine, pentru că lemnul este o resursă regenerabilă. Lemnul de foc este folosit în foarte multe alte ţări pentru încălzire şi nici nu-şi propune cineva neapărat să schimbe acest lucru, mai ales în acele comunităţi dependente, aflate în vecinătatea pădurilor. Însă lucrul la care vreau să mă refer în primul rând este legat de randamentul extrem de scăzut al acestora. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii, randamentul mediu în sobele din România este undeva la 30% - între 20% şi 40%. Cu alte cuvinte, 30% dintr-un buştean pus pe foc se transformă în căldură, restul se transformă în fum şi în poluare. Din acest motiv, există calcule matematice care demonstrează inclusiv faptul că o sobă cu un randament atât de scăzut poluează mai mult decât o face un camion diesel de generaţie foarte veche. Conform datelor statistice, peste 6,4 milioane metri pătraţi de lemn ajung anual pe foc. Asta înseamnă, aşa cum am spus şi mai devreme, o presiune inclusiv pe fondul forestier”, a explicat Fechet.

În România, peste trei milioane de gospodării au sobe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
O femeie a fost rănită, după ce s-a aruncat din maşina pe care o conducea. Autoturismul a luat foc în mers

O femeie de 52 de ani a fost rănită, miercuri, în judeţul Satu Mare, după ce s-a aruncat din maşina pe care o conducea. Incidentul s-a produs pe DN 19 F, iar autoturismul a luat foc în mers.

 

Un bărbat din Slatina a murit după ce a căzut de la etajul opt al unui hotel

Un bărbat a murit după ce a căzut, miercuri, de la etajul opt al unui hotel din municipiul Slatina.  

Jaf ca în filme. Mai mulți indivizi au intrat cu duba în curtea unor oameni de afaceri și au furat zeci de mii de euro

Un seif plin cu bani a fost furat în orașul Hârlău, județul Iași. Poliția este în alertă și caută infractorii.

 

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.