Descoperirea făcută de procurori la Crevedia. Ce s-a întâmplat înaintea primei explozii

62380647

Procurorii au găsit, în curtea imobilului unde au avut loc exploziile de la Crevedia, resturile unui furtun cu inserţii metalice şi ale unei pompe de presiune, folosite cel mai probabil de şoferi la transferul gazului între cisterne.

În referatul întocmit de Parchetul General se arată că, din coroborarea probelor administrate până la acest moment, rezultă că incendiul şi exploziile care au avut loc la punctul de lucru neautorizat al firmei Flagas SRL din comuna Crevedia au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.

„Cercetarea la faţa locului a condus la identificarea şi ridicarea din curtea imobilul a resturilor metalice ce provin de la un furtun cu inserţie metalică, distrus parţial ca urmare a incendiului, şi a resturilor metalice ale unei pompe multietajate de presiune gaz folosită pentru transvazarea gazului dintr-o cisternă în alta. De asemenea, cu ocazia examinării epavei autocisternei aflate în curte, lângă gardul dinspre stradă, s-a constatat că nu mai prezintă pe tamburul din zona de distribuţie a gazului reminiscenţe ale furtunului folosit pentru distribuţia gazului. Aceste aspecte indică faptul că, cel mai probabil, înainte de producerea incendiului şi a exploziilor, cei doi angajaţi ai firmei începuseră activităţile de transvazare GPL din autocisterna utilizată de către cel din urmă în cea utilizată de către primul, prin derularea furtunului de pe tambur şi orientarea acestuia pe sub autocisterna lui (...) spre autocisterna lui (...)", spun procurorii, potrivit Agerpres.

Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de "comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate" (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de "comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", "comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate" şi "transporturi rutiere de mărfuri".

Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip skid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.

De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.

Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62383958
Șeful MApN explică de ce sistemele antiradar nu au detectat drona căzută în România

Ministrul Apărării a declarat, miercuri, întrebat dacă sistemele radar nu au detectat eventuala dronă care ar fi căzut în judeţul Tulcea, că din ceea ce autorităţile au avut la dispoziţie, nu a existat un element care să ducă la această concluzie.

62383947
Avocatul patronilor stației GPL din Crevedia: „Afacerea a fost concepută ca să nu își asume nici măcar riscul unei scântei”

Anchetatorii cer arestarea patronilor firmei Flagas, care deține stația GPL din Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă.  

62383950
Zelenski, prima reacție despre bucățile de dronă găsite în România: „Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reuşit”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut miercuri o intervenţie online la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, de la Palatul Cotroceni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.