Principalul suspect în dubla crimă de la Iaşi, arestat preventiv pentru 30 de zile. Ce le-a spus judecătorilor

×
Publicitate

Studentul marocan, considerat principalul suspect în dublul asasinat de la Iași și extrădat din Italia, rămâne în arest preventiv. Așa au decis joi magistrații Curții de Apel Iași.

 

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au pronunţat, joi, decizia definitivă în cazul arestării lui Ahmed Sami El Bourkadi. Acesta va rămâne în arest preventiv în următoarele 30 de zile.

Tânărul, reținut la Roma, și extrădat miercuri seară în România, susține în continuare că nu are nici o legătură cu uciderea colegului său de la medicină, tot marocan, și a iubitei lui românce. Părinţii fetei au venit și ei astăzi în instanță, să își strige durerea.

Înainte de miezul nopții, Ahmed Sami El Bourkadi a ajuns la sediul Inspectoratului Județean de Poliţie Iași. Venea de la Roma, unde fusese capturat de carabinierii italieni. Poliţiştii l-au dus apoi în fața instanței, unde tânărul de 20 de ani a contestat arestul preventiv.

Studentul, suspect principal în dublă crimă care a îngrozit o țară întreagă, este coleg la medicină cu una dintre victime, Youssef Ajniyah, tânărul marocan ucis cu sânge rece împreună cu iubita lui româncă.

După crimă, individul a incendiat locul, în încercarea de a șterge urmele, spun anchetatorii. Însă el susţine că este nevinovat.

Potrivit avocatului său, singura lui legătură cu cazul ar fi că s-a întors în ziua crimei la locuința în care stăteau cu chirie victimele, ca să își recupereze un halat.

Raluca Andrei, avocata suspectului: "A declarat că pe data de 9 a mers să-și ia un halat medical, o bluză albă care-i trebuia pentru facultate, o bluză pe care i-o împrumutase lui Youssef, cu o zi înainte. A zis că a auzit voci acolo, la locația respectivă și, văzând acest lucru, a bătut la ușă de câteva ori și după aceea a plecat. Se consideră în continuare nevinovat, mobilul crimei nu a fost identificat, arma crimei nu a fost găsită."

În mărturia lui, individul susține că în ziua în care cei doi tineri au fost uciși, alte două persoane s-ar fi aflat în vila unde, câteva ore mai târziu, au fost găsite cadavrele.

La instanță au venit și părinții Vanesei, tânăra ucisă. Fata avea 23 de ani, iar iubitul ei, alături de care a sfârșit, urma să-i devină soț.

În ultimul mesaj, mama a întrebat-o ce face, de parcă ar fi presimțit ceva. Nu avea să mai primească însă, niciodată un răspuns.

Costel Burlacu, tatăl tinerei ucise: "Am venit și noi să-l vedem pe așa-presupusul criminal. Ce-ar putea să simtă un părinte care și-a înmormântat singurul copil pe care îl avea? Dacă voi avea vreodată acceptul să-i pun o întrebare, îi voi pune mai multe, nu una. În primul rând, să-mi spună motivul, din ce cauză mi-a ucis copila. Ea era foarte încântată, era mulțumită, fericită."

Instanța a admis măsura arestului preventiv pentru suspect. În dosarul dublei crime este cercetată și iubita tânărului, tot de origine marocană, considerată complice.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62232062
Explozie într-un mic magazin de lângă Roman, provocată de furtunul de la butelie defect

Un mic magazin sătesc de lângă Roman a fost distrus în această dimineață de o explozie. Proprietarii, soț și soție, au ajuns la spital.

62228168
Încă nouă cazuri de infectare cu Omicron în România. Cinci dintre pacienți sunt nevaccinați

Numărul infectărilor cu varianta Omicron este în creștere. Încă nouă cazuri au fost confirmate în cursul zilei de joi, a anunțat Ministerul Sănătății.

62232104
Un copil de opt ani din Constanța va rămâne mutilat pe viață după ce i-a explodat o petardă în mână

Atenție la materialele pirotehnice care ajung pe mâna celor mici! Un copil de opt ani din Oltina, județul Constanța, va rămâne mutilat pe viață după ce explozia unei petarde i-a provocat răni grave la o mâna.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.