Primarul din Bistriţa vrea să cumpere stadionul ca să-l dărâme şi să facă "Wonderland"

62024861
Agerpres

Stadionul din Bistriţa, care poartă numele fostului preşedinte al Gloriei, Jean Pădureanu, ar putea fi cumpărat de primărie şi ulterior demolat în vederea extinderii parcului municipal.

Stadionul din Bistriţa, care poartă numele fostului preşedinte al Gloriei, Jean Pădureanu, ar putea fi cumpărat de primărie şi ulterior demolat în vederea extinderii parcului municipal, iar Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi-a propus să construiască un nou stadion, cu 10.000 de locuri, în cartierul Unirea al municipiului, în imediata vecinătate a pârtiei de schi "Cocoş".

Anunţul a fost făcut miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae.

Viceprimarul Niculae şi-a asumat conducerea unei comisii care să negocieze, în numele Primăriei Bistriţa, cumpărarea actualului stadion de la lichidatorul judiciar al Gloriei, urmând ca cele 4,5 hectare ocupate de stadion să devină o extensie a parcului municipal, care, astfel, îşi va dubla suprafaţa.

În acelaşi timp, Consiliul Judeţean a început demersurile pentru construirea unui complex sportiv, cu sala polivalentă cu 2.600 locuri, teren de handbal, teren de baschet şi piste de atletism, şi a unui stadion cu 10.000 de locuri în cartierul Unirea, lângă pârtia de schi, zona fiind cunoscută după numele dat în 2008 unui proiect cu care actualul primar al Bistriţei, Ovidiu Creţu, a câştigat alegerile locale: Wonderland.

Potrivit lui Radu Moldovan, administraţia judeţeană s-a angajat să aloce bani pentru studiile de fezabilitate, urmând ca finanţarea să fie obţinută prin Compania Naţională de Investiţii.

"Sunt convins că, într-o perioadă doi-trei ani, putem să mutăm activitatea sportivă de bază în Wonderland, cu toate facilităţile. (...) Ţinând cont de când a fost construit acest stadion, cum a fost construit, care este forma lui şi facilităţile din jurul lui, am achiesat la propunerea - care cred că este foarte bună pentru municipiu şi pentru cetăţeni - de a găsi soluţiile de a construi un nou stadion modern", a explicat Moldovan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a precizat că actualul stadion "Jean Pădureanu" nu va putea fi demolat până când nu va fi finalizată construirea noului stadion, în conformitate cu Legea sportului.

Construirea noului complex sportiv este estimată să coste în jur de 10 milioane de euro, în baza studiului de fezabilitate deja realizat, urmând ca un alt studiu de fezabilitate să stabilească nivelul costurilor pentru viitorul stadion.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Un tânăr de 26 de ani pretindea că medic în București. Cum s-a dat de gol

Un bărbat care pretindea că este medic și își deschisese chiar și o clinică într-un spațiu închiriat din Capitală a fost arestat preventiv miercuri după-amiază de polițiști.

Fenomen uimitor, pozat în România. Ce a apărut pe cer, în munții Bucegi. VIDEO

Natura a oferit un spectacol de neuitat duminică, deasupra munților Bucegi. Condițiile meteo au favorizat apariția unui fenomen asemănător Aurorei Boreale.

Viscol într-o regiune din România. Anunțul meteorologilor

Este din nou viscol pe porţiunea de drum de pe Transalpina, care face legătura între Novaci şi staţiunea Rânca.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.