Primăria Capitalei va acorda 9.000 de lei celor care vor maşini cu emisii reduse. Regulament

×
Publicitate

Primăria Municipiului Bucureşti a definitivat şi a publicat Regulamentul Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere.

Vor fi încărcate în aplicaţie 6.000 de cereri care vor fi analizate. Regulamentul cuprinde detalii despre modul de derulare al programului, dar şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească cei care îşi doresc un astfel de voucher.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de către Primăria Capitalei, regulamentul a fost aprobat prin Dispoziţia Primarului General, Gabriela Firea, şi poate fi consultat pe site-ul instituţiei. www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”, scrie news.ro.

“Comunicarea cu grupurile-ţintă reprezinta o componentă importantă a acestui program. Vrem ca, atât proprietarii de autovehicule uzate, cât si unităţile comerciale participante să se poată informa despre modul de desfăşurare a programului. Consultând regulamentul, acestia vor afla care sunt condiţiile de eligibilitate care permit înscrierea în program. Am iniţiat programul în luna iulie, iar scopul nostru este să contribuim la îmbunătăţirea calităţii mediului si, implicit, la protejarea sănătăţii populaţiei Capitalei, prin scoaterea din circulaţie a autovehiculelor uzate cu grad ridicat de poluare”, a declarat primarul general Gabriela Firea, citată în comunicatul de presă.

Regulamentul prevede detalii despre modul de derulare al programului, dar şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească cei care îşi doresc un astfel de voucher.

Programul se adresează atât persoanelor fizice, cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani, proprietari unici ai autovehiculelor uzate si care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat, cât şi persoanelor juridice, cu sediul social in Municipiul Bucureşti, proprietari unici ai autovehiculelor uzate, care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat şi nu au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva mediului.

Primaria Capitalei îşi propune, astfel, eliminarea a 5.000 de autovehicule uzate, cu grad ridicat de poluare, de pe raza municipiului Bucureşti şi acordarea a 5.000 de eco-vouchere cu o valoare nominală de 9.000 lei/ eco-voucher în vederea achiziţionării exclusive de autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoţie noi ”prietenoase cu mediul”, non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice şi electronice noi cu clasa energetica superioară, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.

Aplicaţia PEVAUTO va permite înregistrarea a 6.000 de participanţi, persoane fizice şi persoane juridice. La atingerea acestui număr, aplicaţia va opri automat procesul de înregistrare a participanţilor, prezentând în acest sens un mesaj de informare celor care sunt în proces de completare a datelor.

După verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, vor fi acceptaţi în program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili, lista acestora urmănd a fi publicată pe site-ul Primăriei.

Procedura de înregistrare a proprietarului autovehiculului uzat în aplicaţia PEVAUTO se va face prin completarea datelor personale din: CI/BI şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), pentru persoanele fizice, certificatul de înmatriculare emis de ONRC şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), pentru persoanele juridice şi încărcarea acestor documente în aplicaţie. În situaţia în care numărul de identificare al autovehicululi uzat menţionat (serie şasiu) nu este pe certificatul de înmatriculare, proprietarul va încărca şi cartea de identitate a autovehiculului.

În aplicaţia PEVAUTO proprietarul îşi va exprima acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi va declara pe propria răspundere că nu are datorii la bugetul de stat şi la cel local. Neînregistrarea documentelor prevăzute mai sus sau înregistrarea lor într-o altă formă decât cea solicitată, atrage imposibilitatea acceptării în Program.

Aplicaţia va genera fiecărui proprietar înregistrat un cod unic, ce va fi comunicat pe adresa de e-mail valabilă, împreună cu un link unic pe baza căruia va putea ulterior accesa aplicaţia pentru a încărca documentele referitoare la casarea şi radierea autovehiculului uzat.

Perioada de înscriere în program a participanţilor (proprietarilor de autovehicule uzate) va fi comunicată pe site-ul PMB cu minimum trei zile înainte de data programată pentru deschiderea sesiunii de înregistrare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
IPS Teofan: Pelerinajul de la Iași, "un balsam peste durerea, tristeţea şi rana" de la referendum

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan a spus, duminică, în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, că tot ce se petrece la Iaşi de Sfânta Parascheva este ca "un balsam peste durerea, tristeţea şi rana" de la referendumul de săptămâna trecută.

Tânăr de 19 ani, cu permisul suspendat pentru viteză, mort după ce a intrat cu maşina într-un gard

Un tânăr de 19 ani din judeţul Brăila, care avea permisul de conducere suspendat pentru viteză, a decedat duminică dimineaţă, după ce a intrat cu maşina într-un gard, informează Inspectoratul de Poliţie judeţean.

15 cetăţeni irakieni ascunşi într-o dubă, descoperiți la frontieră. Ce traseu aveau. VIDEO

Poliţiştii de frontieră din punctul Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, au descoperit, ascunşi în interiorul unei autoutilitare,15 cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat astfel să iasă ilegal din ţară.

Recomandări
Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ploi torențiale, vijelii și grindină de până la 4 centimetri. Cod galben în mare parte din țară. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.

Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.