Reactia sefei DNA in scandalul dezinfectantilor din spitale. "Am tras multe semnale de alarma despre coruptia in sanatate"

×
Publicitate

Laura Codruta Kovesi a declarant marti, in contextul scandalului privind dezinfectantii neconformi din spitale, ca in ultimii ani a atras atentia, in repetate randuri, asupra coruptiei din sistemul sanitar romanesc.

"In ultimii doi ani, in calitate de procuror sef al DNA, de foarte multe ori am tras semnale de alarma pe ceea ce priveste coruptia in sistemul de sanatate si, in special, pe ceea ce trebuie sa faca statul roman in prevenirea acestor fapte. La bilanturile DNA de fiecare data am atins acest domeniu (...) si DNA, in ultimii doi ani, a fost foarte focusat pe ceea ce se intampla in sistemul de sanatate. Am avut foarte multe investigatii deschise si finalizate. Intr-adevar, este o situatie extrem de grava si de aceea noi am considerat-o o prioritate inca de acum doi ani. Am avut foarte multe dosare si avem in continuare pe tot ceea ce inseamna achizitii publice in sistemul de sanatate publica", a declarat Kovesi la Europa FM, relateaza Agerpres.

Referitor la cazul dezinfectantilor, sefa DNA a explicat ca institutia pe care o conduce nu are competenta in investigarea unor astfel de situatii daca, din cercetari, nu rezulta existenta unor fapte de coruptie.

Kovesi: Avem in lucru 865 de dosare de fraude in achizitii publice; in general sunt infractiuni de abuz in serviciu

DNA are in lucru 865 de dosare privind fraude in achizitii publice in care sunt investigate si fapte de abuz in serviciu, iar o eventuala dezincriminare a acestei infractiuni ar trebui sa-i ingrijoreze pe cetateni, pentru ca vinovatii nu vor mai putea fi pedepsiti si prejudiciile nu vor mai fi recuperate, a afirmat procurorul-sef Laura Codruta Covesi.

"Astazi, noi avem in lucru 865 de dosare care au ca obiect frauda in achizitii publice si, in general, in aceste dosare sunt infractiuni de abuz in serviciu. (...) Vom vedea daca aceasta infractiune va fi dezincriminata sau va fi scoasa din legislatie. Noi nu o sa putem face investigatii, vom face investigatii pe alte tipuri de infractiuni care raman in competenta DNA. Dar nu procurorii trebuie sa fie ingrijorati aici, noi investigam faptele care ne sunt date in competenta de legiuitor, care raman in competenta dupa decizii ale Curtii Constitutionale. Cetatenii trebuie sa se intrebe si sa fie ingrijorati daca in Romania in acest moment (...) ne permitem ca stat ca astfel de infractiuni care cauzeaza prejudicii de milioane de euro sa le investigam sau nu", a declarat Kovesi, la Europa FM.

Citește și
Surse: Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele şeful ARR, Cristian Anton
Surse: Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele şeful ARR, Cristian Anton

Ea a adaugat ca din anul 2004 si pana in prezent mii de persoane au fost investigate, trimise in judecata sau condamnate pentru abuz in serviciu, doar anul trecut fiind aproximativ 600 de astfel de fapte retinute in dosarele DNA.

"Ce este abuz? Inseamna incalcarea flagranta a legii, inseamna sa nu-ti indeplinesti atributiile de serviciu in conformitate cu legea, (...) inseamna sa incalci legea in mod intentionat. (...) Anul trecut au fost peste 600 de infractiuni retinute in dosarele DNA. Daca aceasta infractiune de abuz in serviciu este anulata din competenta de investigare a procurorilor si este transformata in contraventie, (...) daca infractiunea de abuz in serviciu dispare, trebuie sa ne gandim cu toti din societate daca suntem pregatiti in acest moment ca fiecare functionar sa actioneze asa cum doreste, fara sa avem posibilitatea de a-l investiga si de a avea o infractiune care sa incrimineze incalcarea cu buna-stiinta a atributiunilor de serviciu si care cauzeaza prejudicii", a spus sefa DNA. Potrivit lui Kovesi, o eventuala abrogare a infractiunii de abuz in serviciu va duce implicit la dezincriminarea complicitatii sau instigarii la aceasta fapta.

Kovesi despre dosarul privind coloanele oficiale: E aproape de finalizare; mai asteptam raspunsuri de la alte institutii

Procurorul sef al DNA a spus ca dosarul privind folosirea coloanelor oficiale, in care sunt cercetati fostul vicepremier Gabriel Oprea si fostul procuror general Tiberiu Nitu, este aproape de finalizare, dar inca se asteapta raspunsuri de la alte institutii. "Ne apropiem de finalizare. Au fost facute cateva puneri sub acuzare in aceste dosare, mai sunt dispuse cateva activitati specifice unor astfel de dosare, respectiv niste expertize tehnice, am cerut si calcularea unor prejudicii materiale. Asteptam raspunsuri de la institutii si sper ca in curand o sa avem o solutie in acest dosar", a declarat Kovesi la Europa FM.

Sefa DNA a precizat ca raspunsurile asteptate trebuie sa vina de la Ministerul de Interne, institutie careia i s-a solicitat calcularea prejudiciului. "Noi am retinut in dosar comiterea unei infractiuni de abuz in serviciu, care are si un prejudiciu. In prezent, asteptam ca structurile Ministerului de Interne sa ne calculeze contravaloarea acestui prejudiciu. (...) Daca acele raspunsurile de la acele institutii vor veni in timp scurt si solutia noastra va fi in timp scurt. Depinde de raspunsul din partea structurilor Ministerului de Interne, pana ieri stiu ca nu venisera raspunsurile", a spus Laura Codruta Kovesi

"DNA nu are competenta pe investigarea faptelor care pun in pericol sanatatea publica, ci noi avem competenta strict pe investigarea unor fapte de abuz in serviciu, privind fraude in achizitii publice, incheierea frauduloasa a unor contracte publice", a spus Kovesi.

Kovesi despre cazul Black Cube: Am dat declaratii in calitate de martor cu privire la ceea ce s-a intamplat

Laura Codruta Kovesi a afirmat marti ca a fost audiata ca martor la DIICOT in dosarul in care mai multi cetateni israelieni, membri ai organizatiei Black Cube, sunt cercetati pentru spionarea comunicatiilor si tentative de compromitere a sefei DNA. "Am dat declaratii in calitate de martor cu privire la ceea ce s-a intamplat, atat mie cat si familiei mele. Membrii familiei mele au fost audiati, persoanele din anturajul meu care au fost sunate de acele persoane au dat declaratii. (...) Sunt convinsa ca procurorii DIICOT vor afla cine este clientul, vor lamuri toate detaliile acestui caz", a declarat Kovesi la Europa FM.

Ea a adaugat ca nu toate informatiile despre acest caz aparute in spatiul public au fost corecte, precizand ca nici contul ei de email si nici cele ale apropiatilor nu au fost accesate ilegal.

"Nu toate informatiile aparute in spatiul public ca fiind din surse din dosar sunt reale. Nimeni din familia mea si din apropiatii mei nu a avut conturile de email sparte (...). Au fost pe parcursul unei zile si jumatate nenumarate telefoane care au fost date familiei mele si unor prieteni apropiati. (...) Au primit telefoane prin care s-a incercat aflarea unor date personale, nimeni din persoanele apropiate nu a dat curs. Nu exista nimic la dosar care sa vizeze viata mea personala, profesionala, mailuri sparte", a explicat sefa DNA.

In opinia sa, actiunea nu a vizat-o doar pe ea, ci DNA in ansamblu, insa incercarea de intimidare nu a avut rezultatul scontat. "Nu sunt speriata, de ce sa fiu speriata? Nu am de ce sa fiu, intotdeauna am respectat legea. Nu am niciun fel de teama de absolut nimic si o sa ne facem treaba in continuare. Ce este important ca dupa acest eveniment, cand s-a incercat intimidarea noastra, dar nu cred ca s-a urmarit doar intimidarea noastra, eu cred ca in general se urmareste - aceasta actiune cu Black Cube, aceste incercari repetate de a limita investigatiile, aceste atacuri in presa (...) - incearca intimidarea sistemului judiciar. Dar nu cred ca acest lucru se va intampla. Cred in continuare ca sunt procurori si judecatori curajosi care isi vor face treaba, indiferent de aceste incercari, nereusite pot sa le spun, de intimidare", a subliniat Laura Codruta Kovesi.

Ea a precizat ca a avut deja o discutie pe acest subiect cu procurorul general Augustin Lazar, dar pana in prezent nu s-a decis declinarea cauzei catre DNA. "Am avut discutii inclusiv pe acest dosar nou deschis, este o investigatie in curs la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Am facut schimb de informatii cu privire la anumite dosare care sunt in investigatiile noastre, sigur, am discutat si acest dosar. Daca vor aparea elemente de coruptie in acel dosar, sunt convinsa ca vom fi sesizati. (...) Pana in acest moment noi nu am primit nicio declinare din partea lor", a mai declarat Laura Codruta Kovesi.
 

Articol recomandat de sport.ro
Hagi o are grea! Grupa horror în care poate cădea România în preliminariile EURO 2028
Hagi o are grea! Grupa horror în care poate cădea România în preliminariile EURO 2028
Citește și...
Surse: Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele şeful ARR, Cristian Anton
Surse: Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele şeful ARR, Cristian Anton

Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuinţele şefului Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din Bucureşti şi Timişoara, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Inspectorii antifraudă au confiscat, ”în condiţiile legii”, aproape 70 de milioane de lei de la o casă de schimb valutar
Inspectorii antifraudă au confiscat, ”în condiţiile legii”, aproape 70 de milioane de lei de la o casă de schimb valutar

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au confiscat suma de 68,93 milioane de lei, echivalentul a peste 13,5 milioane de euro, de la o casă de schimb valutar care funcţiona fără autorizaţie în Bucureşti.

Un șofer a rămas fără mașină după un control al polițiștilor din Iași. Ce au descoperit
Un șofer a rămas fără mașină după un control al polițiștilor din Iași. Ce au descoperit

Un autoturism în valoare de 100.000 de lei, căutat de autorităţile din Danemarca şi care figura ca bun ce trebuia confiscat, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni. Fabricat în 2019, autovehiculul ar fi fost furat.

Recomandări
Interceptări AUDIO cu ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, acuzat că face presiuni pentru oligarhii Rusiei
Interceptări AUDIO cu ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, acuzat că face presiuni pentru oligarhii Rusiei

Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a recunoscut marți că a purtat discuții cu oficiali ruși în timp ce miniștrii UE analizau noi măsuri economice îndreptate împotriva Moscovei.

Inspectorii antifraudă au confiscat, ”în condiţiile legii”, aproape 70 de milioane de lei de la o casă de schimb valutar
Inspectorii antifraudă au confiscat, ”în condiţiile legii”, aproape 70 de milioane de lei de la o casă de schimb valutar

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au confiscat suma de 68,93 milioane de lei, echivalentul a peste 13,5 milioane de euro, de la o casă de schimb valutar care funcţiona fără autorizaţie în Bucureşti.

Grindeanu, mesaj dur pentru PNL şi USR: „Mai multă decenţă! PSD decide singur, fără lecţii din coaliţie”
Grindeanu, mesaj dur pentru PNL şi USR: „Mai multă decenţă! PSD decide singur, fără lecţii din coaliţie”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a invitat marţi pe partenerii de coaliţie de la PNL şi USR la un pic la decenţă, el arătând că are pretenţia ca aceştia să se abţină a le da lecţii, pentru că PSD decidem pentru el.