Press One: Bogdan Despescu, numărul 2 în MAI, ar fi plagiat teza de doctorat

61933781
Inquam Photos/ Octav Ganea

Jurnaliștii de la Press One afirmă că Bogdan Despescu, chestor şef de poliţie şi secretar de stat în Ministerul de Interne, ar fi plagiat cel puţin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat, susţinută în anul 2010 la Academia de Poliţie.

Conform sursei citate, numărul 2 din Ministerul de Interne a folosit cel puţin 4 surse bibliografice majore pentru a copia în teza de doctorat.

De exemplu, dintr-o carte scrisă de un fost profesor de la Academia de Poliţie, Despescu ar fi plagiat nu mai puţin de 77 de pagini, potrivit PressOne.

Bogdan Despescu s-a înscris la doctorat în 2007, când ocupa funcţia de adjunct al şefului IPJ Buzău şi a obţinut titlul de doctor în iulie 2010.

Coordonator i-a fost Ioan Dascălu, cel care – alături şi Gabriel Oprea, fost vicepremier şi ministru de Interne, şi de Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie – a pus în 2002 bazele domeniul doctoral Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (OPSN).

Titlul lucrării ştiinţifice care i-a adus lui Despescu distincţia de doctor în ştiinţe este „Criminalitatea în domeniul achiziţiilor publice”.

În martie 2018, în plin scandal legat de tezele de doctorat plagiate susţinute la Academia de Poliţie, chestorul şef de poliţie Bogdan Despescu a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a obliga cele două instituţii să-i plătească sporul doctoral stabilit prin lege pentru persoanele care lucrează pentru statul român.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62102229
Mall-uri luate cu asalt de vânătorii de reduceri. Oficial, sezonul soldurilor începe pe 15

Cei care au rămas cu bani după sărbători, duminică au putut să își schimbe garderoba, ba chiar să își ia cosmetice și bijuterii.

62102295
Obiceiuri neobișnuite de Bobotează. De ce se costumează oamenii

Luni este Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine.

62102280
Vacanța s-a terminat, iar pe Valea Prahovei s-a circulat bară la bară. Ce spun românii

S-a încheiat vacanța adulților, iar românii care și-au petrecut primele zile ale noului an în stațiunile de pe Valea Prahovei s-au reîntors la acasă.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.