Președintele Klaus Iohannis speră la un Guvern nou ”după săptămâna viitoare”

62081668
Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri că speră ca, ”după săptămâna viitoare”, să vină un Guvern care să considere ”prioritate zero” sectorul digital.

”Pentru următorii ani, consider că sprijinirea dezvoltării sectorului digital ar trebui să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărui guvern – care sper că va veni după săptămâna viitoare.” - a spus Iohannis la deschiderea târgului de tehnologie și internet GoTech World de la Romexpo, moment în care participanțiimla eveniment au început să aplaude.

Astfel, șeful statului a făcut aluzie la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, care a fost depusă marți seara la Parlament.

Președintele României a mai spus  că ”predictibilitatea” trebuie să fie cuvântul de ordine al oricărei guvernări responsabile, şeful statului precizând, însă, că, în ultimii ani, "numai predictibilitate nu am avut".

"Sprijinirea sectorului digital ar trebui să se afle cu titlul de prioritate zero pe agenda oricărui guvern, care sper că va veni după săptămâna viitoare. Predictibilitatea e cuvântul de ordine al oricărei guvernări responsabile, dar, cum am văzut în ultimii doi ani, orice, numai predictibilitate nu am avut.

Nu am să insist acum asupra degringoladei generate de PSD în sectoare esențiale ale economiei naționale și nici asupra incapacității acestui partid de a înțelege că administrația trebuie să sprijine mediul de afaceri, nu să îi distrugă speranța și perspectivele.", a afirmat Iohannis, la expo-conferinţa GoTech World.

Totodată, șeful statului le-a povestit celor prezenți la târgul de tehnologie cum a uimit familia regală din Belgia după ce le-a spus acestora că sectorul IT&C din România crescut foarte mult în ultimii ani.

”Ieri am fost în Belgia, la Bruxelles, unde România participă la un mega eveniment cultural, Europalia, și am avut ocazia să discut cu Majestatea sa regele Belgiei și cu câțiva miniștri din guvernul belgian. Le-am spus exact aceste lucruri, la noi, în mai puțin de un deceniu IT&C a crescut de la practic zero la 6 %. Și m-au întrebat de 2 ori, la 6 % ? Deci oamenii au fost extrem de impresionați de această performanță nemaipomenită a României.” - a afirmat președintele.

Discursul președintelui României, Klaus Iohannis, susținut în cadrul evenimentului „GoTech World”

 ”Sunt foarte bucuros că pot să particip la această deschidere și trebuie să recunosc că sunt foarte plăcut impresionat de amploarea și de atmosfera acestui eveniment. Am venit împreună de la intrarea principală până aici și pot să vă spun că impresia mea este: aici lucrurile se mișcă, felicitări!

Am observat că evenimentul de astăzi reunește numeroase companii cunoscute, companii competitive, ale căror produse sunt prezente în toată lumea.

Sunt încântat să văd și mulți tineri care au decis să își încerce talentul tehnologic și antreprenorial prin construirea de start-up-uri inovatoare.

În ecuația progresului, eu cred că cea mai puternică forță este cea a ideilor transformate în realitate. De aceea astăzi, poate mai mult ca oricând, este nevoie ca liderii comunității de afaceri globale să devină un exemplu și, totodată, un punct de sprijin pentru tinerii antreprenori.

Sectorul IT&C trebuie să devină un vârf de lance în dezvoltarea economiei și a societății, atât prin liderii consacrați, cât și prin cei intrați recent pe piață.

Recunoaștem cu toții nevoia de multiplicare a eforturilor în domeniul infrastructurii digitale și a unui mediu de afaceri favorabil investițiilor în creativitate, inovare și tehnologie.

Faptul că suntem astăzi aici arată hotărârea noastră de a lucra împreună pentru a schimba lucrurile, evident în bine, în această direcție.

Dragi invitați,

Sectorul digital este marea revelație a economiei românești. În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB într-un timp record. Avem un capital uman de peste 140 de mii de profesioniști angajați în domeniu și o valoare actuală de circa 4,5 miliarde de euro a pieței autohtone de profil. În paranteză, ieri am fost în Belgia, în Bruxelles, unde România participă la un mega-eveniment cultural, Europalia, și am avut ocazia să discut cu Majestatea Sa Regele Belgiei și cu câțiva miniștri din guvernul belgian. Le-am spus exact aceste lucruri. La noi, în mai puțin de un deceniu, IT&C a crescut de la practic 0 la 6% și m-au întrebat de două ori „la 6%?!”. Deci, oamenii au fost extrem de impresionați de această performanță nemaipomenită a României. Și acest lucru vi se datorează.

Pentru următorii ani, consider că sprijinirea dezvoltării sectorului digital ar trebui să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărui guvern – care sper că va veni după săptămâna viitoare.

Predictibilitatea este cuvântul de ordine al oricărei guvernări responsabile. Dar, cum am văzut în ultimii ani, din păcate, orice numai predictibilitate nu am avut.

Nu am să insist acum asupra degringoladei generate de PSD în sectoare esențiale ale economiei naționale și nici asupra incapacității acestui partid de a înțelege că administrația trebuie să sprijine mediul de afaceri, nu să îi distrugă speranța și perspectivele.

Doamnelor și domnilor,

Am fost și voi rămâne și în continuare un promotor al unei economii de piață autentice și al unei guvernări responsabile. De la an la an, inițiativele orientate spre digitalizare în economia și în societatea românească devin tot mai numeroase și mai consistente, iar această reușită vă aparține dumneavoastră, și dumneavoastră, și tuturor celor din sector.

Sunt convins că aceste evoluții își vor intensifica presiunea pentru modernizarea României, iar statul trebuie să încurajeze și să susțină, prin cadrul legislativ, acest proces de modernizare.

Inteligența artificială, automatizarea, tehnologiile 3D și altele asemenea au deschis noi perspective în industrie, transporturi, energie, agricultură, dar și în administrație și în sfera serviciilor publice. Competențele viitorului evoluează încet, dar sigur, de la abordări teoretice la inițiative foarte concrete. Astfel ajungem la o calitate a vieții mai bună, la afaceri prospere, profitabile, și la o dezvoltare durabilă.

O parte a soluțiilor bazate pe tehnologiile viitorului sunt cele prezentate în cadrul acestui eveniment și cred că expozanții merită toată aprecierea noastră pentru rezultatele muncii lor.

M-aș bucura ca tehnologiile prezentate aici și discuțiile din cadrul conferințelor specializate, care urmează să aibă loc astăzi și mâine, să genereze interesul pe care eu cred că îl merită.

Îmi doresc ca performanțele dumneavoastră, ale tuturor, să atragă cât mai mulți tineri pe acest drum al excelenței în inovație.

Am oferit Înaltul Patronaj unui nou proiect dedicat impulsionării transformării României prin tehnologie, un proiect denumit sugestiv „România TechNation”, care va demara săptămâna viitoare, și, în acest sens, sper ca puterea exemplului să producă schimbare.

Eu sunt convins că împreună putem schimba România în bine!

Vă felicit pentru acest eveniment și vă doresc tuturor mult succes!

Mulțumesc!

 

Peste 10.000 de profesionişti sunt aşteptaţi să descopere cele mai inovatoare soluţii IT & digitale pentru nevoile de business ale oricărei companii şi să întâlnească 128 de speakeri locali şi internaţionali de renume care vor oferi insight-uri relevante şi aplicabile, pe cele şapte scene ale evenimentului GoTech World 2019: Main Stage, Digital & E-Commerce, IT Ops , MarTech, Security , Java şi .NET. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Dan Nica, noua propunere de comisar european, a apărut şi în două dosare DNA

După eşecul ruşinos al propunerii Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european, liderii PSD au avansat în marţi seară alte două nume: Dan Nica şi Gabriela Ciot.

Teodorovici renunță la pedepsirea patronilor care nu plătesc contribuțiile sociale

Ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că renunță la ideea pedepselor cu închisoarea pentru patronii care nu virează la stat contribuțiile la pensie și sănătate ale angajaților.

Dan Nica, propus comisar european de către premier. Gabriela Ciot, "varianta de rezervă"

În şedinţa CEX a PSD de marţi s-a decis ca Dan Nica să fie propunerea de comisar european din partea României.

Recomandări
Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.