Iohannis a publicat scrisoarea prin care refuză remanierea. Motivele invocate

×
Publicitate

Şeful statului a făcut declaraţii miercuri la prânz la Cotroceni despre remaniere şi referendumul pe justiţie.

Preşedintele Iohannis a anunţat miercuri că a transmis în scris PSD refuzul său privind numirea celor 3 miniştri propuşi în aprilie în locul lui Toader, Plumb şi Intotero. Declaraţiile au fost LIVE pe www.stirileprotv.ro şi pe pagina noastră de Facebook.

 

Scrisoarea prin care preşedintele a refuzat remanierea

 

Preşedinţia a transmis ulterior scrisoarea prin care şeful statului respine remanierea:

Stimată doamnă Prim - ministru,
Prin adresa nr. 5/2545 din data de 18 aprilie 2019, ce înlocuiește cererea înaintată în data de 17 aprilie 2019, ați propus numirea domnului Eugen Nicolicea în funcția de ministru al justiției, ca urmare a propunerii de constatare a vacanței funcției prin demisia domnului Tudorel Toader.
Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al justiției.
În consecință, am decis să resping propunerea de numire în funcția de ministru al justiției a domnului Eugen Nicolicea.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de ministru al justiției care, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.

 

Textul este similar în cazul celorlalte două nominalizări, fiind schimbate doar numele şi funcţia.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Iohannis:

 

- PSD a produs cea mai slabă guvernare după Revoluţie. NU a produs nimic, cu o excepţie: la modificări pe justiţie, pe codurile penale, au lucrat mult şi prost.

- de ce? pentru a-l scăpa pe Dragnea de justiţie, de asta lucrează PSD de 2 ani şi jumătate.

- în Europa nu mai discută nimeni cu ei. Cum Dragnea nu discută cu Europa, PSD are impresia că nici România nu mai trebuie să fie aproape de UE

- înainte de Paşte, ne-a propus PSD o remaniere. S-au certat ei între ei, găştile. Au venit cu 3 propuneri - Nicolicea, Florea şi Brăiloiu. Le-am spus atunci că nu sunt de acord, remanierea nu aduce nimic nou, nimic bun. Azi le-am dat refuzul meu şi în scris ca să înţeleagă mai bine că nu sunt de acord. 

- Avalanşa de OUG încearcă să acopere lipsa de soluţii.

- avem ocazia să decidem viitorul României pe 26 mai. În democraţie lucrurile se schimbă prin vot, aşadar votaţi pe 26 mai. 

Marţi la Ploieşti, preşedintele a atacat PSD şi discursul euro-sceptic, dar a anunţat şi că va declara 2019 "anul recunoştinţei."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62045305
Mihai Constantinescu este în continuare în stare critică

Starea de sănătate a artistului Mihai Constantinescu rămâne critică.

62045724
Copii spulberați de o șoferiță în timp ce se îndreptau spre școală, în Bistrița

Doi copii, o fetiţă de 11 ani şi un băiat de 8 ani, au fost loviți de un autoturism în timp ce se îndreptau spre şcoală, miercuri dimineață, în localitatea Anieş din Bistriţa-Năsăud.

62045723
Reacția unei clujence după ce a descoperit că soțul a făcut accident cu amanta în mașină

Scene violente au avut loc, marți seară, în Cluj-Napoca, după un accident rutier produs pe strada Fabricii.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.