Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, va fi dat in urmarire internationala

61451633

Surse din politie citate de Mediafax au declarat ca presedintele CJ Constanta Nicusor Constantinescu a fost dat in urmarire nationala, dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis inlocuirea masurii controlului judiciar cu arestarea preventiva pentru 30 de zile.

Sursele citate au declarat ca mandatul de arestare a ajuns, luni seara, la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta. Dupa ce, potrivit procedurii, politistii au mers la locuinta lui Nicusor Constantinescu si au constatat, in mod oficial, ca acesta nu este acasa, a fost emis un mandat de urmarire nationala.

Avocatul presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Marius Mocanu, a confirmat ca Nicusor Constantinescu este urmarit national, pentru ca decizia de luni a Tribunalului Bucuresti este executorie. Avand in vedere faptul Nicusor Constantinescu nu este in tara, ci potrivit declaratiilor sale, se afla in Statele Unite ale Americii, instanta va emite un mandat de urmarire internationala.

Intrebat daca presedintele CJ Constanta a fost externat din Spitalul Johns Hopkins din luna mai, avocatul a spus ca Nicusor Constantinescu "se afla in SUA, insa intr-un asezamant paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat si unde i se administreaza tratamentul". "Niciodata nu am sustinut faptul ca ar fi internat nonstop in clinica, pacientul fiind internat cu ocazia efectuarii operatiei, precum si in doua randuri, cand starea sa de sanatate s-a agravat. Aceasta este procedura medicala standard in SUA, mai ales in cazul pacientilor nerezidenti. Aceste informatii si dovezi au fost prezentate si DNA, si judecatorului", a declarat avocatul lui Nicusor Constantinescu.

Tribunalul Bucuresti a decis, luni, arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu, dupa ce procurorii DNA au cerut inlocuirea controlului judiciar cu aceasta masura preventiva, pentru ca presedintele CJ Constanta nu a revenit in tara dupa ce a fost operat in SUA, decizia nefiind definitiva. Instanta a admis cererea procurorilor anticoruptie de inlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv si a dispus emiterea pe numele lui Nicusor Constantinescu a unui mandat de arestare pentru 30 de zile.

De asemenea, Tribunalul Bucuresti a respins cererea avocatului presedintelui Consiliului Judetean Constanta de incuviintare a parasirii tarii, formulata dupa ce procurorii au facut demersuri pentru arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu, intrucat nu a revenit in tara la data stabilita in cadrul controlului judiciar, respectiv 11 iunie. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Nicusor Constantinescu

Avocatul lui Nicusor Constantinescu a aratat, luni, la Tribunalul Bucuresti, ca o eventuala intrerupere a tratamentului pe care il urmeaza Nicusor Constantinescu in SUA, unde a fost operat, i-ar pune viata in pericol. Presedintele CJ Constanta arata, intr-un comunicat transmis prin intermediul avocatului sau, ca DNA il acuza ca s-ar sustrage urmaririi penale si ca a cerut arestarea sa preventiva, desi el a fost operat si se afla intr-un spital din SUA.

Reprezentantii Consiliului Judetean Constanta au transmis presei scrisoarea depusa la instanta din partea unitatii medicale in care se explica ce interventii a suferit Nicusor Constantinescu si care este starea sa actuala de sanatate.

"Am avut placerea sa ofer ingrijire medicala domnului Nicusor Daniel Constantinescu aici, la Spitalul Johns Hopkins. Dupa cum probabil stiti deja, dansul a fost diagnosticat cu cancer agresiv de prostata care a fost avansat local si a invadat veziculele seminale pe langa scorul 9 pe scara Gleason. Dupa o discutie legata de riscuri, beneficii si alternative, dumnealui a suferit o prostatectomie radicala asistata robotic Da Vinci cu limfadenectomie pelvina in data de 12 aprilie 2014. in timpul operatiei au fost scoase prostata, veziculele seminale si ganglionii limfatici pelvini. Rezultatul a confirmat o forma agresiva de cancer in cazul acestui pacient tanar. Initial, pacientul s-a simtit bine, dar din pacate a suferit o pierdere anastomotica vezico-ureterala pe langa un limfocel, necesitand amplasarea prelungita a doua catetere. Cateterul urinar a fost scos in data de 15 mai, iar cateterul abdominal (limfocel) este inca montat asteptandu-se resorbirea lichidului limfatic. Asa cum era de asteptat, pacientul se confrunta in prezent cu incontinenta urinara care este normala dupa prostatectomie radicala si poate avea o evolutie imprevizibila a recuperarii. Majoritatea barbatilor isi vor recapata controlul urinar la sase luni dupa operatie, in vreme ce in cazul altora poate dura mai mult. Din pacate, cativa pacienti nu-si vor recapata niciodata controlul urinar complet”, se arata in inceputul scrisorii semnate de catre dr. Mohamad E. Allaf, seful clinicii de Chirurgie Robotica, din cadrul Spitalului Johns Hopkins.

Medicul explica in continuare ca Nicusor Constantinescu trebuie supus radioterapiei, dar ca aceasta procedura nu poate fi realizata in prezent deoarece au aparut unele complicatii.

“Domnul Constantinescu a fost internat in spital pentru interventia chirurgicala in aprilie si a fost internat din nou de doua ori necesitand introducerea drenei abdominale dupa ce tomografia computerizata a confirmat formarea unui limfocel asa cum s-a aratat mai sus. De asemenea, dansului i-au fost administrate antibiotice pentru o infectie si a necesitat ingrijire medicala intensiva perioperatorie. Cateterul abdominal a fost introdus in data de 3 mai 2014 si va fi scos cand drenajul scade sub 50 ml la 24 de ore. in prezent, drenajul este de aproximativ 100 ml la 24 de ore. Dat fiind patologia sa agresiva, se recomanda ca pacientul sa fie supus radioterapiei. intrucat are inca montat cateterul abdominal, programarea consultatiei la Dr. Danny Song la sectia de radioterapie oncologica a fost anulata pentru ca nu poate fi supus radioterapiei cat timp are cateterul montat. Se recomanda, de asemenea, ca dansul sa astepte o perioada inainte de radioterapie pentru a se permite vindecarea tesuturilor inainte de expunerea la radiatii. (…) Tratamentul pe baza de radiatii este intensiv si va avea o durata de circa 6-8 saptamani dupa scoaterea cateterului”, mai sustine medicul de la spitalul american.

Nicusor Constantinescu

In incheierea scrisorii, specialistul de la Spitalului Johns Hopkins avertizeaza ca o intrerupere in acest moment a ingrijirii medicale in cazul lui Nicusor Constantinescu ar compromite major starea sa de sanatate si poate anula progresul facut in recuperarea sa.

In 27 mai, Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru abuz in serviciu, alaturi de el fiind deferit justitiei directorul RAJDP Constanta, Adrian Gambuteanu, dupa ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curtii de Conturi.

O alta acuzatie adusa in acest dosar se refera la faptul ca in perioada 2007-2014, presedintele Consiliului Judetean Constanta nu a prelungit 11 certificate de urbanism si autorizatiile de construire a unor centrale si generatoare eoliene, solicitate de doua societati comerciale.

Intr-un alt dosar, in 25 aprilie, seful Consiliului Judetean Constanta a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, pentru abuz in serviciu in forma continuata, el fiind acuzat ca, in perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta. Constantinescu este cercetat, in alt dosar, pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite, la perchezitii, 15 cartuse de 9 milimetri.

Nicusor Constantinescu mai este judecat, din octombrie 2008, in dosarul privind atribuirea nelegala a unor terenuri in care mai sunt acuzati primarul Radu Mazare si alte 35 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Curtea de Apel i-a adaugat lui Adrian Nastase un spor la pedeapsa de patru ani. Cat va sta dupa gratii fostul premier

Instanta Curtii de Apel Bucuresti a admis, marti, contestatia Directiei Nationale Anticuroptie (DNA) si a dispus ca la pedeapsa de patru ani de inchisoare pe care o executa Adrian Nastase sa se adauge un spor de pedeapsa de sase luni.

Adolescenta de 16 ani disparuta de acasa a fost gasita moarta in raul Bistrita. Mesajele descoperite pe mal

Deznodamant tragic in cazul fetei de 16 ani din Bacau, disparuta de sase zile din internatul liceului unde invata.

Seful Politiei Rutiere Brasov a fost ridicat de procurorii DNA si dus la audieri

Seful Politiei Rutiere Brasov, Claudiu Tamarjan, a fost ridicat de procurorii DNA si dus la audieri, in urma perchezitiilor desfasurate intr-un dosar in care se fac cercetari privind infractiuni de coruptie

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Romsilva a cheltuit 2,7 milioane de lei pe un sediu ca o cabană de vânătoare. Diana Buzoianu: „S-au aruncat milioane de lei”

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a cheltuit 2,7 milioane de lei pentru un sediu în județul Prahova, construit după modelul unei cabane vânătorești.