Premieră. Studenții români care învață în străinătate vor lua bilete de tren mai ieftin. Unde au gratuitate elevii

×
Publicitate

Elevii din învățământul de stat și privat vor beneficia de gratuitate pentru mijloacele de transport în comun, cum ar fi metroul, trenul, dar și transportul naval, a anunțat ministrul Educației.

Pentru prima dată, elevii din Ilfov vor putea folosi gratuit metroul. Crește și reducerea acordată studenților pentru biletele de tren, de la 50% la 90%.

De anul acesta, de gratuitate la transportul public vor beneficia elevii înscriși atât la școli de stat dar și private, care urmează programe străine. Și tot pentru prima dată, elevii cu domiciliul în Ilfov, dar care învață în Capitală vor putea folosi gratuit metroul, potrivit hotărârii de Guvern care vizează transportul școlar.

Ligia Deca, ministrul Educației: „Elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar. Elevii beneficiază de: transport public județean și interjudețean între localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați. În cazul în care nu există serviciu de transport public și nici mijloace de transport ale unităților de învățământ sau ale primăriilor se vor acorda sume forfetare”.

În cazul metroului, gratuitatea va fi oferită pe bază de abonament lunar pe tot parcursul anului școlar, urmând ca decontarea să fie făcută de Ministerul Transporturilor. La tren, gratuitatea va fi acordată ca până acum, pe toate rutele și trenurile din România, cu condiția să fie la clasa a II-a.

Pentru studenți reducerea pentru abonamentele și biletele de tren crește la 90%, față de 50%, cât era anterior.

Pentru transportul public intern și inclusiv pentru metrou, reducerea este tot de 90% Crește și vârsta până la care studenții pot beneficia de facilitățile la transport, până la 30 de ani. De asemenea, pentru prima dată vor fi acordate reduceri la transportul feroviar de la noi din țară pentru studenții români care învață la universități din străinătate. Aceștia vor beneficia de o reducere de 50% pentru bilete.

Studenții cu unul sau ambii părinți decedați, ori cei care provin din centrele de plasament, vor beneficia de transport feroviar gratuit pe tot parcursul anului universitar.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62384757
Polițistul care vindea droguri în uniformă avea „antecedente”. Ce fapte a comis și cum l-au găsit mascații la o descindere

Plătit să asigure respectarea ordinii și a legii, un polițist de 25 de ani din Brașov a comis infracțiunile pe care trebuia să le combată, spun procurorii care îl cercetează.

62384779
Ce am învățat din „Azilele groazei”. Parlamentarii vor reguli mai dure pentru centrele de asistență socială. Lista măsurilor

La mai bine de o lună de la cazurile șocante din căminele de bătrâni din Voluntari, autoritățile pun în dezbatere o nouă legislație pentru centrele de asistență socială, cu reguli mai dure.

62384728
„E bine să le ai în casă pentru sănătate”. Ce caută în iarbă pelerinii, la Basilica Franciscană Sfânta Maria

Credincioșii prăznuiesc vineri sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.