Prefectul Capitalei: De luni vor fi împărţite în şcoli chestionarele privind consumul de droguri. Cum arată documentele

62386198

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că de luni va fi împărţit în şcoli, la gimnaziu şi liceu, chestionarul pentru părinţi şi elevi privind problema consumului de droguri.

În chestionar, aceștia sunt întrebaţi dacă sunt de acord cu testarea anti-drog în anumite condiţii, cu analize de sânge decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi cu oră de educaţie anti-drog în programa şcolară. Prefectul a arătat că în Capitală sunt în ciclul gimnazial şi liceal circa 150.000 de elevi şi circa 15.000 de elevi majori care vor primi acest chestionar.

Prefectul Capitalei a declarat în conferinţa de presă că a avut loc o nouă şedinţă a grupului de lucru iniţiat de prefectul Municipiului Bucureşti pe tema consumului de droguri în special în rândul elevilor şi subiectul principal a fost prezentarea chestionarului pe care îl vor implementa la nivelul tuturor şcolilor din Capitală.

”Este vorba despre o consultare cu părinţii şi cu elevii majori, cu privire la trei teme extrem de importante”, a spus prefectul Rareş Hopincă, el precizând că este vorba despre posibilitatea testării în anumite condiţii, adică la cererea de exemplu a unui cadru didactica care sesizează un comportament atipic al unui elev, cu acordul prealabil al părintelui sau în prezenţa părintelui şi în condiţii stricte de confidenţialitate pentru a evita cu orice preţ stigmatizarea”, a spus prefectul.

Iată cele două variante de chestionar propuse pentru validare

Chestionar_parinti_V2_spre_validare [docx]

Chestionar_elevi_V3_spre_validare [docx]

Hopincă a arătat că a doua temă a cercetării se referă la posibilitatea efectuării unor analize medicale peridice, de sânge, cum sunt analizele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, care să cuprindă şi markeri anti-drog.

„Pornind de la premisa că orice părinte doreşte să ştie că are un copil sănătos şi că doreşte să ştie că un copil are inima sănătoasă, ficatul sănătos, plămânii, rinichii sănătoşi, nu este cu nimic mai puţin important să ştie un părinte că are un copil care a consumat, care consumă sau nu droguri. Aceste analize, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, să se facă în clinici medicale, la cererea părintelui, ori de câte ori este nevoie”, a arătat prefectul.

El a menţionat că ”întrebarea pe care o pun părinţilor este dacă ar fi de acord să se elibereze o adeverinţă care să ateste faptul că elevii au fost la analize medicale, nu însă să se prezinte şcolii rezultatul analizelor. Rezultatul analizelor va fi confidenţial şi va fi disponibil doar familiei”.

Rareş Hopincă a menţionat că a treia temă se referă la introducerea sau nu în programa şcolară a unei ore de educaţie anti-drog. ”Întrebăm părinţii dacă ar fi de acord ca şcoala în care învaţă copiii să facă parte dintr-un proiect pilot anti-drog, în care să fie testate efectiv o parte din măsuri”, a completat el.

Prefectul Capitalei a mai spus că a prezentat proiectul de chestionar instituţiilor implicate şi aşteaptă până joi sugestii privind completarea acestuia şi din partea instituţiilor şi a celorlalţi membri ai grupului de lucru, Agenţia Naţională Antidrog, Poliţia capitalei, Jandarmeria Capitalei, Direcţia de Sănătate Publică.

Rareş Hopincă a afirmat că, după centralizarea acestor propuneri, la finalul săptămânii chestionarul va fi finalizat urmând ca de luni să înceapă diseminarea lui în şcoli.

Prefectul a mai declarat că s-a discutat şi despre vârsta la care ar trebui să înceapă acest grup ţintă. ”Am concluzionat că acest chestionar va fi trimis spre completare voluntară părinţilor copiilor începând cu clasa a V-a.

„Şi în ciclul gimnazial şi cel liceal părinţii vor avea posibilitatea să completeze acest chestionar. Va fi un demers voluntar, nu va fi nimeni obligat să facă ceva ce nu îşi doreşte. De asemenea, am decis să adresăm acest chestionar şi elevilor majori, de clasa a XII-a, care au împlinit deja 18 ani”, a subliniat Hopincă.

Prefectul a arătat că în Capitală sunt în ciclul gimnazial şi liceal circa 150.000 de elevi. „De asemenea, estimăm că avem circa 15.000 de elevi majori în Bucureşti, cărora ne vom adresa cu acest chestionar”, a spus el.

Rareş Hopincă a mai declarat că perioada de culegere a datelor vrea să fie cât mai extinsă. „Probabil ne referim la 4 săptămâni, pentru că nu aş dori ca acest chestionar să fie trimis doar spre completare părinţilor ci aş vrea ca în măsura timpului să fim prezenţi în fiecare liceu măcar din Bucureşti, să prezentăm împreună cu specialiştii acest chestionar, ca parte a campaniei ample de conştientizare a problemei drogurilor. Pentru că nu ne interesează să obţinem doar nişte date statistice, ne interesează mult mai mult să intrăm într-un dialog onest cu părinţii în care să le explicăm că această problemă există şi să îi luăm parte a eforturilor de prevenire a consumului de droguri”, a arătat Hopincă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Camila Giorgi, decizie de ultim moment! A îngrijorat pe toată lumea cu dispariția sa desprinsă din ”Dosarele X”
GALERIE FOTO Camila Giorgi, decizie de ultim moment! A îngrijorat pe toată lumea cu dispariția sa desprinsă din ”Dosarele X”
Citește și...
Un taximetrist a înjunghiat un picior un bărbat, într-o staţie GPL din București, nervos că a întârziat când a plătit

Un bărbat de 36 de ani a fost transportat la spital, vineri, după ce a fost înjunghiat în picior de un taximetrist, într-o staţie GPL din Sectorul 6 al Capitalei.

România, în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați în 2025 și mii de km în stare precară

România are 87 de mii de kilometri de drumuri, dar și destule probleme cu infrastructura. Aproape jumătate din rețea nu este modernizată, iar în jur de 21 de mii de kilometri sunt doar pietruiți sau chiar de pământ. 

Mesaj RO-Alert în București, după dispariția unui copil de 11 ani. Băiatul a fost găsit de polițiști

Un copil de 11 ani dispărut vineri după-amiază în București și pentru care a fost emis și un mesaj RO-Alert a fost găsit de polițiști la circa 4 ore după ce se făcuse nevăzut. 

Recomandări
Ce noutăți aduce noua lege a salarizării la bugetari. Cea mai mică și cea mai mare leafă

În absența celor de la PSD de la guvernare, premierul Ilie Bolojan pregătește trei reforme urgente. Noua lege a salarizării bugetare elimină indemnizația de hrană și sporul pentru condiții vătămătoare, în timp ce angajații care performează vor fi premiați

UE schimbă regulile. Telefoanele cu baterii detașabile revin din 2027

Uniunea Europeană pregătește reguli care ar putea readuce bateriile detașabile la smartphone-uri din 2027. 

Exemple de salarii bugetare pe noua lege-cadru. Cât vor câștiga profesorii, magistrații și militarii

Guvernul a elaborat o primă formă a legii salarizării din sistemul bugetar. În forma actuală, aceasta stabilește cum ar putea fi calculate salariile angajaților la stat. Până când ar putea fi pus în dezbatere publică, proiectul ar putea suferi modificări.