Originile românești ale imnului de stat al Israelului. A fost compus în Moldova și are la bază o melodie populară

62393519
Profimedia

"Hatikva", "Speranța" în limba română, este imnul de stat al Israelului. Puțini știu însă că versurile sale au fost scrise în România.

Versuri cântecului au fost scrise pentru prima oară în anul 1877, la Iaşi. Autorul lor este poetul evreu Naftali Herz Imber, născut în Galiția, în 1856, informează The Times of Israel.

În 1882, acesta a emigrat în Palestina, pe atunci o provincie a Imperiului Otoman, și a locuit la Haifa, acolo unde a continuat să-și îmbunătățească poezia. Aceasta avea să devină imnul mișcării sioniste la începutul secolului al XX-lea.

În 1888, evreul Samuel Cohen, cel care s-a născut în Ungheni, Basarabia, a adaptat un vechi cântec popular românesc, "Carul cu boi", care "se potrivea ca o mănușă pentru Hatikva", a declarat, pentru The Times of Israel, muzicologul israelian Dr. Natan Shahar.

În 1948, pe baze ad-hoc, "Hatikva" a devenit imnul național al noului stat Israel, dar a fost contestat atât de evreii religioși, nemulțumiți de faptul că Dumnezeu nu apare deloc în versuri, cât și de arabii palestinieni cetățeni ai Israelului, care erau supărați deoarece imnul îi pomenește doar pe evrei.

"Hatikva" a fost adoptat oficial ca imn al Israelului abia în 2004.

Naftali Herz Imber a murit la 8 octombrie 1909, în sărăcie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62349998
Cutremur cu magnitudinea de 5,3, raportat miercuri. Unde a fost resimțit
Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5,3 a fost resimțit, miercuri, la ora 13:36:58, ora locală a României.  
62393518
Trei frați, duși de urgență la spital după ce mama lor a dat cu un spray de purici în cameră. Copiii s-au intoxicat
Trei fraţi cu vârste cuprinse între 1 şi 9 ani au fost aduşi la Spitalul pentru Copii „Sf Maria” din Iaşi, medicii suspectând ca s-ar fi intoxicat după ce mama lor a dat cu un spray împotriva puricilor în cameră.  
61443989
Avioanele TAROM vor zbura la Tel Aviv doar la cererea MAE. Compania spune că până acum prețurile biletelor erau preferențiale
Compania TAROM a precizat că, începând de joi, 12 octombrie, cursa regulată către şi dinspre Tel Aviv va fi suspendată temporar.