Operațiune comună a polițiștilor din Europa. Opt persoane au fost arestate. Ce rol au avut românii

62484455

Opt persoane au fost reţinute într-un dosar privind introducerea ilegală de migranţi în Europa, în urma mai multor percheziţii efectuate în regiunea oraşului Sofia - Bulgaria, cauză la care au lucrat şi poliţişti de frontieră români.

Autorităţile de aplicare a legii din Bulgaria au pus în executare, joi, 11 mandate de percheziţie la locaţii din regiunea oraşului Sofia, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat implicat în introducerea ilegală de migranţi în Europa, acţiune la care au participat şi reprezentanţi din România, Grecia şi Europol.

"Este cea de-a doua astfel de operaţiune din ultima lună, în care au cooperat cu autorităţile din Bulgaria. După o lună de zile de la precedentele percheziţii din regiunea oraşului Plovdiv, a avut loc o altă acţiune de amploare a poliţiei bulgare, de această dată în regiunea oraşului Sofia. Acţiunea a fost organizată cu sprijinul poliţiştilor de frontieră români şi angajaţilor EUROPOL detaşaţi în Bulgaria", se precizează în comunicatul Poliției de Frontieră.

Grupul infracţional organizat era format din cetăţeni de diferite naţionalităţi, iar principalii lideri erau sirieni şi bulgari, aceştia având ca scop coordonarea infracţiunii de trafic de migranţi către destinaţii din Europa pe ruta Balcanilor de Vest, în vederea obţinerii unor importante sume de bani, menţionează sursa citată.

Referitor la modul de operare, IGPF arată că migranţii treceau frontiera turco-bulgară pe jos şi, ulterior, erau întâmpinaţi şi transportaţi cu diferite autoutilitare conduse în unele cazuri şi de către cetăţeni români până la graniţa româno-sârbă sau româno-bulgară, iar pentru acest serviciu, şoferii primeau sume de bani cuprinse între 700 şi 1.000 euro pentru fiecare transport efectuat sau 100 euro pentru fiecare migrant transportat.

În urma percheziţiilor au fost reţinute opt persoane (inclusiv unul din liderii grupului infracţional), trei autoturisme au fost indisponibilizate şi, totodată, au fost ridicate numeroase documente care dovedesc activitatea infracţională (dispozitive de urmărire, maşini, arme şi muniţie, cocaină, carduri bancare, telefoane, laptopuri şi diferite tipuri de acte de identitate), informează Inspectoratul.

La operaţiunea comună cu poliţia bulgară au participat ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră Române - Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere a IGPF şi angajaţi EUROPOL detaşaţi în Bulgaria. Totodată, poliţişti ai direcţiilor de combatere a criminalităţii organizate din România şi Grecia au fost prezenţi la destructurarea acestui grup infracţional organizat, se mai menţionează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62481636
De ce nu a fost sesizată Poliția în cazul fetiței din Neamț care a fost bătută de mama unei prietene. Explicațiile părinților

Scene revoltătoare într-o comună din județul Neamț. O copilă de 11 ani a fost bătută crunt de mama unei prietene cu care se certase. Agresiunea a fost filmată de fiica femeii. Individa este acum sub control judiciar.

62484444
Percheziții la un adăpost de animale din Mureș. Primăria din Târnăveni, bănuită că a cerut eutanasierea ilegală a 17 câini

Au fost percheziții într-un adăpost de animale privat din județul Sibiu, unde se bănuiește că ar fi fost eutanasiați ilegal 17 câini.

62484433
Dezastru într-un bloc din Adjud după după o explozie la 4 dimineața. O persoană a fost scoasă de sub dărâmături de pompieri

Un bărbat și o femeie din Prahova au fost răniți într-o explozie în casa lor. Și în Adjud, Vrancea, a fost alertă după o deflagrație produsă într-un bloc. Un bărbat prins sub dărâmături a fost salvat de echipajele de intervenție.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.