Percheziţii la primarul din Crevedia, acuzat că a exploatat 2 ani o persoană cu handicap la ferma sa de animale

×
Publicitate

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la Primăria din Crevedia şi la locuinţa primarului din localitate, într-un dosar în care edilul este suspectat că a exploatat prin muncă o persoană cu handicap la ferma sa.

”La data de 10 decembrie 2024, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, efectuează 3 percheziţii domiciliare, în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituţii, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Din probatoriul administrat a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcţiei publice deţinute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent, (lipsită de suport familial şi de locuinţă) ar fi adăpostit-o în condiţii improprii, la ferma de animale pe care ar deţine-o, în scopul exploatării prin muncă”, transmite PJ Dâmboviţa.

Victima a fost obligată, prin constrângere fizică şi psihică, să îngrjească animalele de la ferma situată în judeţul Dâmboviţa.

Audierile se desfăşoară la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62504305
Incendiu puternic la un depozit de materiale de construcţii din Craiova. A fost emis mesaj RO-Alert
Un incendiu uriaş a izbucnit, marți dimineaţă, pe centura de nord a Craiovei, după ce un depozit de materiale de construcţii a ars ca o torţă.
62504290
O sferă strălucitoare a apărut din senin pe cer în Constanța. După aproape o oră a dispărut brusc | Video
O lumină puternică a fost văzută luni seară pe cer în Constanța.
62504288
Caz șocant în Timișoara. Un tânăr de 21 de ani a fost înjunghiat luni în plină stradă. Agresorul a fost reținut de polițiști
Un tânăr de 21 de ani a fost înjunghiat luni în plină stradă, la Timișoara. Strigătele de ajutor ale victimei i-au alertat pe locuitorii din zonă, care au sunat la 112.