Femeia moartă în arestul Poliției Capitalei avea mai multe afecțiuni, dar nu a fost dusă la spital

×
Publicitate

Procurorii de la Serviciul Omoruri cercetează cazul unei femei de 31 de ani, care a murit în condiţii suspecte, vineri dimineaţă, în arestul central din Capitală.

Era în celula ei, când i s-a făcut rău, iar o colegă a cerut ajutor. Iniţial, poliţiştii au spus într-un comunicat că victima a fost resuscitată abia după ce o a doua ambulanţă cu medic a ajuns la faţa locului, după care s-au răzgândit şi au declarat că toate procedurile au fost respectate.

Poliţia a deschis un dosar pentru moarte suspectă.

Femeia de 31 de ani, mamă a doi copii, ajunsese în arestul central în urmă cu aproape două săptămâni şi era cercetată pentru furt calificat.

Albert Stoian, soţ: "Mi-au spus că pe la 6 dimineaţa, era în pat şi i s-a făcut rău. Colega ei a bătut în uşă şi a venit un medic care şi-a dat seama că era slăbită, avea tensiunea scăzută şi a chemat o ambulanţă SMURD."

Conform poliţiei, primul echipaj ajuns la faţa locului a fost unul SMURD, care a investigat victima şi a hotărât să ceară în ajutor o altă ambulanţă cu medic pentru a începe resuscitarea. După alte 20 de minute, ambulanta a ajuns la faţa locului.

Cinci ore mai târziu, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au trimis un alt comunicat de presă în care spun:

"Primul echipaj al pompierilor-SMURD a identificat victima în stare de inconştienţă şi conform procedurilor au trecut la începerea manevrelor de resuscitare, concomitent cu solicitarea unei resurse cu competenţă superioară (ambulanţa SMURD tip C, cu medic)."

Şi reprezentanţii Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă ne-au declarat că în acest caz, toate procedurile au fost respectate şi paramedicii ajunşi iniţial la faţa locului au resuscitat-o pe femeie.

La o oră şi un sfert după ce acesteia i s-a făcut rău, medicii au constatat decesul.

Stoian Albert, soţ: "Avea probleme cu inima, avea două valve înfundate, era şi depresivă, aveam reţete de la medici. Până acum 10 ani a avut probleme cu drogurile, era dependentă de heroină, dar de 10 ani era sub tratament de metadonă."

Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Serviciul Omoruri care continua cercetările. Procurorii trebuie să clarifice şi motivul pentru care femeia nu a fost închisă într-un spital penitenciar unde să primească îngrijiri medicale, în condiţiile în care aceasta se afla într-o stare de sănătate precară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
61965155
Încă un român a împrejmuit vișinul cu sârmă ghimpată. ”Oameni răi fură vișine”

Înfășurarea pomilor fructiferi cu sârmă ghimpată devine o practică periculoasă în România.

61965152
Dezastru în 2 localități: mașini luate de ape și asfalt decopertat

Natura și-a arătat forța în mai multe județe din țară. O viitură puternică a făcut prăpăd în județul Prahova. Acolo, un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost luat de ape, dar a fost salvat în ultima clipă.

61965149
Parașutiștii români se pregătesc intens pentru Campionatul est-european

Un adevărat spectacol este pus în scenă în aceste zile pe cer, la Târgu Mureș.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.