O femeie a aflat după patru luni că bărbatul ei a murit. Polițistul nu a anunțat decesul, iar omul figura dispărut

×
Publicitate

Poveste macabră, în Ploiești, unde o femeie a aflat nu doar că bărbatul ei s-a stins, ci și că trupul a stat nu mai puțin de patru luni la morgă.

Decedatul și-a sunat rudele din gară, să le anunțe că vine acasă, în Vaslui. N-a mai ajuns, iar familia avea să-l declare dispărut. Abia ieri, când verifica listele electorale, primarul a descoperit că figurează la "decedați" și i-a înștiințat pe oameni.


Pe 23 mai, Gheorghe Crăciun și-a sunat soția din gara din Ploiești. S-a plâns, printre altele, că avea dureri în piept.

Mihai Crăciun, fiul decedatului: „În ziua aia, a sunat o pe mama şi i-a spus că e în gară cu un băiat care vrea să vină cioban la noi în sat. Aştepta trenul la ora 5. Apoi mama l-a sunat. Nu a mai răspuns”.

Bărbatului i s-a făcut rău și a ajuns la Spitalul Județean Ploiești. Avea să moară la scurt timp, în aceeaşi zi. Pe 25 mai, informația a ajuns la poliție, spun surse din ancheta declanşată acum la IPJ Prahova. Familia din Vaslui, în schimb, nu a știut nimic. Deși soția a mai făcut drumuri la Ploiești.

Soacra bărbatului decedat: „A fost după el, la Ploiești, s-a dus cu maşina. Au zis că nu-i găseşte”

Despre decesul omului a aflat, întâmplător, primarul din comună. Ieri, edilul verifica listele electorale. Aşa a văzut că săteanul figura mort în evidenţele Stării Civile.

Stela Chindriș, prietenă de familie: „Cum e posibil aşa ceva?! Avea buletinul la el. A făcut infarct, a fost internat la UPU. A stat 4 luni la morgă și mâine îl îngropau dacă nu depista primarul. O să căutăm avocat”

Soția i-a identificat trupul, miercuri, la morgă.

Mihai Crăciun, fiul decedatului: „Mama a umblat, de la poliție i s-a spus că îl caută. Am aşteptat. Nu am ştiut nimic de el. Şi au bătut joc, efectiv și au bătut joc”.

IPJ Prahova anchetează, așadar, cazul. Pe surse, șefii inspectoratului vor să afle cum de poliţistul care trebuia să îi înștiințeze pe oameni despre deces nu a făcut asta.

„Nici nu îţi vine să crezi aşa ceva. Cum să nu ştie poliția, mai ales că era dat în urmărire. Nu şi-au făcut treaba”  spune o localnică.

Bărbatul decedat va fi condus pe ultimul drum acasă la el, în Vaslui.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62149234
Cum a fost sancționat profesorul care şi-a îndemnat elevii să nu poarte mască

Scene neverosimile la un liceu din Oradea, chiar în timpul orelor. Poliția s-a autosesizat în cazul unui profesor care protestează față de obligativitatea purtării măștii de protecție și-i numește "animăluțe" pe elevi.

62149240
Femeia care și-a ucis fiul de nouă luni în bătaie, condamnată la închisoare. Ce pedeapsă a primit

Femeia din Cluj care şi-a bătut copilul până l-a ucis, anul trecut, a fost condamnată la 23 de ani şi trei luni de închisoare.

62121000
Scene ca în filme. A lovit o autospecială de Poliție care îl urmărea și s-a izbit de un cap de pod

Un tânăr de 21 de ani din localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, a fost reţinut, după ce, aflat la volanul unei maşini, a lovit o autospecială de Poliţie care îl urmărea, în final oprindu-se într-un cap de pod.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.