O familie sărmană a rămas pe drumuri. Flăcările le-au mistuit locuința de la primărie

×
Publicitate

O familie sărmană din Botoşani a rămas şi fără locuinţă primită drept ajutor din partea primăriei. Din fericire, cei trei copii şi mama lor, care se aflau în imobil au reuşit să iasă înainte ca flăcările să mistuiască totul.

Pompierii au oprit extinderea focului la casele din apropiere, mai ales că vântul bătea cu putere.

Incendiul a avut loc într-un cartier mărginaş al oraşului şi se pare că a pornit de la o sobă. În locuinţă care aparţine primăriei, se aflau o femeie şi cei trei copii ai săi, cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani. Toţi au părăsit de urgenţă casă şi au sunat la 112 pentru a cere ajutor. Tatăl, care se afla la muncă, a aflat prin telefon vestea.

Tatăl copiilor: "M-au sunat. Au zis că e fum şi se inadusa în casă acolo. Şi acum ieşea de la burlan fum şi din cauza vântului s-a aprins podeaua.

Reporter: "Erau în casă?"

Tatăl copiilor: "Da, dar au ieşit şi au fugit în fundul grădinii."

La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă SMURD, pentru că cei trei copii au suferit un atac de panică.

Slt. Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani: "La sosirea forţelor de intervenţie, ardea locuinţă în toatlitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casele învecinate. Pompierii au eliminat riscul de explozie, din casa fiind scoasă o butelie. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o sobă supraîncălzită."

Vecinii spun că familia este foarte săracă. Tatăl munceşte cu ziua, iar mama, care are probleme de sănătate, sta acasă şi are grijă de copii.

Vecină: "Eu am văzut fum, pară nu am văzut până nu am venit aici. Erau nişte oameni necăjiţi. Ea nu are serviciu, iar copiii mâncau la Crucea Roșie. Vai de capul lor. "

Vecină: "Ferească Dumnezeu! Şi ea, săraca, e bolnavă!"

Din păcate, în urma incendiului, familia a rămas şi fără puţinele lucruri pe care le avea.

Tatăl copiilor: "Nimic, ce să mai rămână? Din acte, am numai buletinul care e la mine. În rest, totul e ars înăuntru. Aveam şi contractul acolo. E casa statului, e locativă."

Familia va locui la rude, până ce se va găsi o nouă locuinţă pentru ei. Pagubele produse de incendiu depăşesc 20.000 de lei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61895015
Mihai Tudose rămâne în spital. Ce va renunţa să consume după infarct

Operat de urgenţă după un infarct masiv, fostul premier Mihai Tudose rămâne internat câteva zile.

62032754
Incendiu puternic la o fostă școală din Caracal. Focul ar fi fost pus intenționat

Pompierii din Caracal s-au luptat din greu cu un incendiu care a cuprins o fostă școală din oraș.

62032752
Motivul pentru care un hoț din Sibiu își dorea să vină mai repede poliția. Unde s-a ascuns

Să fii hoț și să-ți dorești să vină mai repede poliția! Este aventura unui tânăr de 23 de ani, care a fugit cu un lanț de aur de la un magazin de bijuterii, din Sibiu, după ce l-a smuls din mâna vânzătoarei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.