O bancă din România oferă 1.000 de vacanțe gratuite cadrelor medicale din linia întâi în lupta anti Covid-19

62130156

CEC Bank a anunţat marţi că oferă 1.000 de pachete de vacanţă gratuite medicilor şi personalului din spitalele care au luptat în prima linie împotriva Covid-19, iar înscrierile se pot face site-ul băncii.

 

”CEC Bank, instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie şi cea mai extinsă reţea teritorială din România, continuă să fie alături de salariaţii din spitalele care au luptat în prima linie împotriva COVID-19. Astfel, banca oferă 1.000 de pachete de vacanţă gratuite, iar înscrierile se pot face site-ul băncii. Pachetele de vacanţă includ trei nopţi de cazare cu mic dejun, pentru două persoane, în unităţi hoteliere de 4 şi 5 stele din rândul clienţilor CEC Bank”, arată banca într-un comunicat.

Banca va suporta integral costurile aferente, cu plata în avans către hotelurile partenere.

“Continuăm să fim alături de personalul medical, iar această nouă campanie este modul în care vrem să ne arătăm recunoştinţa faţă de cei care au avut grijă de sănătatea noastră şi a celor dragi în perioada dificilă prin care am trecut. În plus, am implicat în campanie şi în schema noastră de sprijin şi companiile hoteliere, clienţi ai băncii, care au trecut printr-o situaţie foarte dificilă, în contextul restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului”, declară Bogdan Neacşu, preşedinte, director general al CEC Bank.

 

Cum se fac înscrierile

 

Pachetele de vacanţă acordate de CEC Bank se adresează salariaţilor din spitalele care au luptat în prima linie împotriva Covid-19 (spitale de asistenţă pentru cei bolnavi şi spitale suport), conform Ordinului Ministrului Sănătăţii 623/2020 cu modificările ulterioare.

Pachetele de vacanţă vor fi acordate în ordinea înscrierilor, fără tragere la sorţi, şi conform termenilor şi condiţiile campaniei, putând fi folosite în perioada 1 septembrie 2020 - 1 septembrie 2022, excluzând anumite perioade din an (sărbătorile legale, perioadele de vârf de sezon etc).

Cei interesaţi se pot înscrie în secţiunea dedicată de pe site-ul băncii, până pe 30 iunie 2020 şi îşi pot alege unitatea hotelieră pentru care doresc să beneficieze de pachetul de vacanţă.

 

Către ce hoteluri se vor duce banii CEC Bank

 

Salariaţii din spitale pot opta pentru unul dintre cele 21 de hoteluri care fac parte din campanie, printre care: Grupul Ana Hotels, Grupul Continental Hotels, Grupul Phoenicia Hotels, Complex Turistic VOX Maris, Grand Hotel Napoca, Hotel Carmen Predeal, Hotel Hilton Sibiu, Kronwell Braşov Hotel, Hotel Ramada Braşov sau Hotel Olăneşti.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de 32,9 miliarde lei, la sfârşitul anului 2019.

În funcție de activele deținute în 2018, CEC Bank era în 2019 pe locul 7 în topul celor mai mari bănci din România, cu active totale de 33,439 miliarde lei

Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
România, singura ţară din UE în care durata vieţii profesionale a scăzut în ultimele decenii

România este singurul stat membru al UE unde durata estimată a vieţii profesionale a scăzut în ultimele două decenii, cu 2,2 ani, până la 33,8 ani, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Guvernul a inițiat o campanie pe Facebook. Cum poți avea rama de profil „Port mască”

Guvernul României a inițiat o campanie pentru asimilarea măsurilor de protecție sanitară.

Avertizare ANM: Cod portocaliu de furtuni. Ce zone vor fi afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse, vijelii şi descărcări electrice, ce vizează zone din patru judeţe, pe durata orei următoare.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.