Noi scene violente la şcoală. O profesoară din Miercurea Ciuc, lovită de un elev în timpul orelor

61844728

Alt caz de lovire a unui profesor într-o școală. După elevul de 16 ani din Teleorman care şi-a pălmuit şi înjurat profesoara, episodul s-a repetat în Harghita.

La câteva zile după ce într-o școală din Teleorman, o profesoară a fost bătută și sechestrată de 3 elevi în sala de clasă, apare o situație similară în județul Harghita.

Joi, în timpul cursurilor, o profesoara din Miercurea Ciuc a fost împinsă şi chiar lovită de elevul în vârstă de 14 ani. Femeia a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei şi un echipaj al Poliţiei, relatează Agerpres.

„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că un cadru didactic de la o şcoală a fost împinsă şi chiar lovită de un elev de 14 ani, sens în care am înregistrat un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în care desfăşurăm cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului şi, evident, vom propune soluţie legală prin Parchet”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Conducerea Inspectoratului Şcolar General a declanşat o anchetă. „Am fost informaţi, şcoala a iniţiat deja procedurile cuvenite în astfel de cazuri, se face o comisie să lămurească de unde a pornit. Şcoala a luat primele măsuri, urmărim cazul, să vedem ce s-a întâmplat”, a afirmat Inspectorul şcolar general, Petru Gârbea.

Elevul de 16 ani din Teleorman a fost arestat preventiv, joi după-amiază, pentru 30 de zile. Ceilalţi doi colegi ai săi, cu vârste de 14 ani, sunt cercetați în continuare în libertate pentru infracţiuni de lipsire de libertate şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61927051
Militarii români, lăudați de NATO într-un filmuleț: „Protejăm viața, ne apărăm cetățenii și teritoriul”. VIDEO

România este lăudată, într-un filmuleț postat pe pagina de Facebook a Alianței Nord-Atlantice, pentru că acționează, împreună cu aliații, ca să „protejeze pacea și libertatea”.

60441041
Ofițerii DGA au făcut lecții anticorupție cu funcționarii de la primăria Galațiului

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie le-au povestit, vineri, funcţionarilor despre ispitele la care sunt supuşi, din moment ce lucrează cu bani publici şi despre ce ar trebui să facă pentru a rămâne nepătaţi.

61902722
Marian Godină nu mai lucrează la Poliția Rutieră. Care este noul său job

Polițistul Marian Godină s-a transferat de la Serviciul Rutier la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS).

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62604739
Cum a prevenit ANI conflicte de interese în contracte publice de 2,3 miliarde lei. Cazul căsătoriei neprevăzute

Algoritmii sistemului Prevent 2.0 utilizat de Agenția Națională de Integritate (ANI) au prevenit conflicte de interese în contracte publice cu o valoare de peste 2,3 miliarde de lei în doar 4 luni, potrivit unui comunicat al instituției.