Motivul incredibil pentru care medicul a plecat din cabinetul unde o femeie a murit după un avort. ”Se întâmplă, dom’le!”

×
Publicitate

Cabinetul medical din Ploiești unde o femeie a murit în urma unei întreruperi de sarcină a fost sigiliat de anchetatori. Procurorii investighează împrejurările în care s-a stins pacienta în vârstă de 45 de ani.

 

Potrivit fiicei acesteia, a sângerat puternic în timp ce medicul care a executat procedura a fost de negăsit timp de o oră.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

"- Uite cum mi-o dai!
Medic- Se întâmplă, dom'le, se întâmplă! Mi s-a întâmplat și mie acum!
- Cum acuma!? Cum acuma?! Nu i-ai luat tensiune, nu i-ai luat nimic! De ce nu i-ai luat tensiunea?
Medic- Era bine când am plecat!”.

Magdalena avea 45 de ani și trei copii. Gravidă în 12 săptămâni, a mers la un cabinet particular din Ploiești pentru o întrerupere de sarcină.

Fata ei cea mare povestește că medicul a lăsat-o nesupravegheată, deși era în stare foarte gravă.

Adelina Cîlțaru, fiica pacientei: "Mi-a spus că sângerează foarte mult și că îmi va da o rețetă să merg la farmacie. Când m-am întors doctorul nu mai era, a plecat să o ducă pe asistentă acasă, era doar cu femeia de serviciu. I-am spus să îi ia o tensiune, a spus că nu are tensiometru, în timpul ăsta am sunat la salvare, eu am sunat la salvare".

Ruxandra Rădulescu, Ambulanța Prahova: "Pacienta a fost găsită în stop cardiorespirator, s-au inițiat manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, din păcate fără răspuns pozitiv, a fost declarată decedată".

Medicul ginecolog susține că este nevinovat. S-a oferit să le dea rudelor înapoi banii plătiți pentru intervenție: 500 de lei.

"- Cum să pleci, omule, să lași femeia așa?!
....
- Ce mă fac cu banii, bre? Mie dă-mi-o sănătoasă! Nu banii!
"

Că bani îţi mai dau eu, îţi mai dau eu bani. N-am nici eu ce să-ţi fac. Îţi mai dau eu bani”.

Medicul ginecolog: ”Nu s-a datorat intervenției, n-a sângerat. Eu i-am făcut hemostatice preventive, era o sarcină de 12 săptămâni, dar n-a sângerat deloc".

Medicul a fost condamnat pentru luare de mită

 

Imaginile filmate de rude în cabinetul medical scot la iveală însă o mizerie cruntă și echipamente medicale învechite.

Ginecologul va trebui să dea explicații în fața procurorilor pentru că autopsia arată că femeia a murit în urma unei hemoragii.

Iuliana Mihoc, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești: "S-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă. Din primele cercetări a rezultat că decesul victimei s-a produs la scurt timp după efectuarea unor proceduri medicale de întrerupere a cursului sarcinii".

În urma cu 5 ani, același medic a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu supendare pentru luare de mită.

În timp ce era angajat la spitalul din Vălenii de Munte a luat bani de la mai multe paciente pentru întreruperi de sarcină.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Universitatea din România care în plină pandemie are cel mai mare număr de studenți străini înscriși din ultimii 6 ani

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” (UMF) din Cluj Napoca înregistrează în plină pandemie cea mai mare concurență din ultimii 6 ani pentru locurile studenților care vin din străinătate.

Ce spune Ludovic Orban despre creșterea numărului de cazuri de Covid-19 din România

Premierul Ludovic Orban a afirmat joi, la Focşani, că situaţia epidemiologică în România este relativ stabilă şi a îndemnat la respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Captură serioasă de droguri la Arad. Polițiștii au percheziționat trei proprietăți ale unui traficant

Aproape șapte kilograme de canabis și 200 de grame de amfetamină au fost găsite de polițiștii antidrog în casele unui tânăr din Arad. 

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.