Mircea Drăghici, propus la Ministerul Transporturilor, în două dosare la Parchetul ICCJ. Reacția acestuia

62004645
Agerpres

Trezorierul PSD Mircea Drăghici, propus la Ministerul Transporturilor, apare în două dosare aflate la Parchetul General.

În urmă cu două zile, el afirma că nu a primit nicio informaţie oficială şi nici nu are cunoştinţă despre existenţa unei anchete în cazul său.

Parchetul General a transmis miercuri, după ce în presă au apărut acuzaţii legate de modul în care Mircea Drăghici ar fi cheltuit în interes propriu banii primiţi de partid ca subvenţie de la stat, că numele acestuia apare în două dosare aflate la Parchetul ICCJ, unul dintre acestea pornind tocmai de la dezvăluirile din presă.

"Referitor la informaţiile apărute în presă cu privire la un presupus dosar penal deschis pe numele meu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precizez că până în prezent nu am fost informat oficial şi nu am cunoştinţă despre existenţa unei astfel de anchete. În condiţiile date există două posibilităţi: ori totul este o ştire falsă, cum au fost şi zvonurile apărute în spaţiul public privind modul în care am gestionat banii PSD, ori există o astfel de cercetare şi este foarte grav că PÎCCJ pare a avea o agendă politică şi dă astfel de informaţii pe surse, chiar în contextul numirii mele în Guvernul României", a scris Drăghici luni pe Facebook, potrivit news.ro. 

De asemenea, el a insistat că nu are cunoştinţă de un astfel de dosar şi a anunţat că va solicita un răspuns oficial din partea PÎCCJ cu privire la zvonurile apărute „pe surse” în presă.

"Dacă acestea se vor confirma, atunci scurgerea în presă a unor astfel de informaţii, ce fac parte dintr-o anchetă penală aflată într-o fază nepublică, reprezintă o încălcare gravă a prezumţiei de nevinovăţie, întrucât se induce opiniei publice percepţia vinovăţiei mele, înainte ca eu să fi avut cunoştinţă de acuzaţiile ce mi se aduc, fiind deci în imposibilitatea de mă putea apăra", preciza Mircea Drăghici.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
62004636
Pregătiri intense în Târgu Jiu pentru prima paradă militară organizată de 1 Decembrie

Traficul a fost deviat miercuri timp de câteva ore la una dintre intrările în Târgu Jiu, inclusiv bulevardul din zona Coloanei Infinitului, pentru ca militarii să poată face în voie repetiţiile pentru parada de 1 Decembrie.

61971344
România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb în 2024. Când va fi adoptată moneda euro

România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, o antecameră a zonei euro, în 2024, unde trebuie să rămână cel puţin doi ani până la adoptarea monedei unice, a anunţat, miercuri, guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

62004601
Câteva ore de ninsoare au blocat Bucureștiul. Oamenii au înghețat în stațiile RATB

Bucureştiul a fost şi el dat peste cap de câteva ore de ninsoare viscolită. Dimineaţa, s-a circulat greu pe marile bulevarde, pline de şoferi speriaţi de zăpadă.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.