Ministrul german al sănătăţii recomandă o a patra doză de vaccin pentru cei sub 60 de ani

62234761
Shutterstock

Ministrul german al sănătăţii, Karl Lauterbach, a recomandat vineri o a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta mai mică de 60 de ani, transmite Xinhua, scrie Agerpres. 

STIKO a recomandat cel de-al doilea booster cu un vaccin mRNA, precum Pfizer/BioNTech sau Moderna, dar doar pentru persoanele cu vârsta peste 70 de ani, pentru rezidenţii din casele de bătrâni, persoanele imunocompromise şi pentru personalul medical, conform Xinhua.

"Dacă cineva îşi doreşte să se bucure de vară şi să nu se expună riscului de a se îmbolnăvi, atunci recomand vaccinarea chiar şi persoanelor tinere după o consultare cu medicul lor de familie", a declarat Lauterbach pentru revista Spiegel.

Un vaccin adaptat la varianta Omicron este aşteptat spre sfârşitul lunii august sau la începutul lui septembrie, însă Lauterbach a declarat că persoanele de peste 60 de ani "cu siguranţă că nu trebuie să aştepte noul vaccin" pentru că protecţia de care au nevoie împotriva îmbolnăvirilor grave sau împotriva decesului este deja oferită de vaccinurile existente.

Dintre cei 69,4 milioane de adulţi germani, aproximativ 85% sunt vaccinaţi împotriva COVID-19. Aproximativ 72% au primit un vaccin booster, iar în jur de 9% au primit două doze booster, conform datelor oficiale, aminteşte Xinhua.

Deşi Germania este lovită de un val COVID-19 de vară, campania de vaccinare se desfăşoară lent. "Nu trebuie uitat că cea mai importantă şi eficientă măsură este şi va rămâne vaccinarea", a declarat preşedintele Asociaţiei germane a medicilor generalişti, Ulrich Weigeldt, care a lansat săptămâna trecută un apel pentru vaccinare.

Rata de incidenţă COVID-19 pentru 7 zile din Germania era vineri de 720 de infecţii la 100.000 de locuitori, după ce în săptămâna anterioară a fost de aproximativ 700, conform datelor Institutului Robert Koch pentru Boli Infecţioase.

De la începutul lunii iunie numărul cazurilor din Germania este în creştere constantă. "Vom avea o toamnă foarte dificilă", a avertizat ministrul Lauterbach, conform Xinhua.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62272437
Scenă emoționantă la o rezervație naturală din Thailanda. Cum au fost salvați un pui de elefant și mama sa dintr-un puț

Veterinari și câțiva voluntari s-au mobilizat pentru o dramatică operațiune de salvare petrecută într-o rezervație naturală din Thailanda, pe o ploaie torențială. Doi elefanți, mamă și pui, au avut mare nevoie de ajutor.  

62249137
Facebook testează o nouă funcție: Profiluri multiple pentru utilizatori

Facebook testează o nouă funcție, grație căreia, un singur utilizator va putea avea până la cinci profiluri diferite. Totul pentru a avea acces mai ușor la informații de diferite tipuri, spun reprezentanții companiei.  

62272416
Lotul de matematică al României, cel mai bun din Europa. Elevii care au reușit cea mai mare performanță din ultimii 25 de ani

Lotul de matematică al României a devenit cel mai bun din Europa și al cincilea din lume, în urma Olimpiadei Internaționale.  

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).