Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a virat a doua tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale

62281784
StirilePROTV

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat, vineri, 26 august, o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”.

Valoarea totală a tranșei a II-a se ridică la aproape 600.000.000 lei, se arată într-un comunicat de presă emis de minister.

„După eforturi susținute din partea echipei și o analiză riguroasă asupra a tot ce a însemnat prima tranșă, iată că reușim să livrăm cei 250 de lei aferenți tranșei II mai repede decât anunțasem. Astăzi am efectuat plățile pentru cei care au carduri deja și sunt în continuare eligibili. În total, această tranșă va ajunge la aproximativ 2,4 milioane de români și se ridică la aproape 600 de milioane de lei, bani europeni pentru alimente și mese calde. Așadar, de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea utiliza suma. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanții emitenților de carduri și ai Poștei pentru ca și noii beneficiari eligibili să aibă cardurile cât mai repede posibil”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Potrivit Ministerulului Investițiilor și Proiectelor Europene, vineri s-a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat în posesia cardurilor. În continuare, până la jumătatea lunii septembrie, se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranșe sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane. Pentru aceștia, încărcarea aferentă tranșei a II-a se va face până la 23 septembrie.

O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.

Cum trebuie să procedeze cei care au îndoieli în privința eligibilității

Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili, trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, instituția responsabilă pentru efectuarea listelor. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului);

2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română;

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Informații utile pentru beneficiari

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

- Edenred: 021 301 33 03;

- Sodexo: 021 204 46 64;

- UP România: 0374 66 22 73.

Lista actualizată a magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici -- https://bit.ly/3OibV8O. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.

Aici găsiți răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe tema utilizării voucherelor -– https://bit.ly/3zMCxe2.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62281767
Bărbații vor avea concediu paternal la nașterea fiecărui copil. Câte zile vor sta acasă

Tații vor putea sta acasă alături de nou-născuți până la 15 zile lucrătoare, dacă au absolvit un curs de puericultură.

61946145
Românii, mari fani ai audiobookurilor. Piața cărților electronice a rămas grav afectată de anii pandemiei

Tot mai mulți români devin, în schimb, ascultători de audiobookuri. Poate și atrași de perioadele gratuite, oferite de platformele de pe care pot fi descărcate aceste înregistrări.  

62105600
Insectă periculoasă în România. „Gândacul tipograf de scoarță”, considerat dușmanul pădurilor din Europa

Arșița și lipsa ploilor au dus la înmulțirea necontrolată în pădurile României a unei insecte periculoase, care distruge de la interior copacii.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.