Mii de sârbi, în stradă pentru a opta sâmbătă consecutivă. Imagini cu protestele din Belgrad

×
Publicitate

Mii de oameni au ieşit în stradă la Belgrad împotriva preşedintelui sârb Aleksandar Vucic pentru a opta sâmbătă consecutivă

"Preşedintele Vucic trebuie să-şi înainteze demisia pentru ca Serbia să poată fi din nou un stat constituţional", a spus în faţa mulţimii Zoran Ivosevic, un fost judecător în principala instanţă juridică a ţării, relatează Agerpres. 

Ivosevic l-a mai acuzat pe Vucic că abuzează de separaţia puterilor în stat şi că decide în mod autocratic cine este sau nu vinovat în conflictele juridice.

Protestatarii au mers până în centrul Belgradului, la clădirea în care se află televiziunea sârbă RTS, şi până la sediul guvernului.

O alianţă largă de partide de opoziţie se află în spatele protestelor, care au fost declanşate de un atac, în luna noiembrie, asupra unui politician al opoziţiei.

Demonstraţiile sunt îndreptate împotriva unui climat de violenţă despre care opozanţii susţin că Vucic şi propagandiştii săi îl alimentează cu atacuri asupra disidenţilor şi a jurnaliştilor, notează dpa. Printre revendicările protestatarilor se află demisia lui Vucic şi încetarea controlului său asupra media

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62015973
Ce s-a descoperit la autopsia copilului de 2 ani, căzut într-un puț de 100 metri
Julen, copilul de 2 ani căzut într-un puţ îngust şi adânc în sudul Spaniei găsit mort în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, a suferit numeroase răni provocate în timpul căderii, arată rezultatele autopsiei.
62015584
Gestul prințului Philip față de femeia pe care a rănit-o în accidentul rutier
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a transmis un mesaj femeii rănite în accidentul de maşină produs în urmă cu zece zile spunând că îi pare "foarte rău" pentru cele întâmplate, potrivit tabloidului Sunday Mirror citat de AFP.
62017574
Migranți filmați sărind în UK dintr-un camion cu numere de România.VIDEO
Opt migranți au fost filmați în timp ce săreau dintr-un camion cu numere de înmatriculare românești, pe autostrada M25 în Marea Britanie, spre șocul celorlalți participanți la trafic.