Medicii din Iași, plângere penală împotriva unei tinere care a încercat să nască acasă

×
Publicitate

Medicii din Iaşi vor să facă plângere penală împotriva unei tinere mămici care a adus pe lume un băieţel, în condiţii de urgenţă majoră, în maternitate.

Femeia le-ar fi spus că a încercat să nască natural, acasă, ajutată de o dulă - femeie care ajută psihologic gravidele. N-a reuşit, iar copilul a rămas blocat şi cu cordonul ombilical în jurul gâtului.

Tânăra a chemat apoi ambulanța, iar medicii au ajutat-o să nască la spital. Bebeluşul ar putea rămâne cu sechele neurologice, spun doctorii, care le învinuiesc atât pe mama pruncului, cât şi pe femeia care a asistat-o, deşi nu are compententze medicale.

Doctorii susţin că tânăra a ajuns la Maternitatea ”Cuza Vodă” în stare gravă şi le-a spus că a decis să nască natural acasă, asistată de o dulă - o femeie care oferă suport emoţional şi psihologic - dar care nu are studii medicale.

Trebuie menţionat că în urmă cu doi ani, pacienta făcuse o cezariană şi fusese avertizată de medici că îşi pune viaţa şi pruncul în pericol, dacă naşte natural la domiciliu.

Prof. dr. Mircea Onofriescu, preşedintele Societăţii Romane de Obstetrica şi Ginecologie: ”A declarat că a dorit să nască la domiciliu cu o dulă. Acestea sunt nişte personaje care susţin psihologic o gravidă înainte, în timpul sau după naştere. Ele practic nu au competenţa medicală şi nu au asistat copii în viaţa lor. Riscul de ruptură uterină şi deces matern a fost foarte mare.”

Tânăra a ajuns la spital când copilaşul avea deja înfăşurat cordonul ombilical în jurul gâtului, iar capul a rămas blocat aproape două ore. Medicii au intervenit cu forcepsul pentru a salva viaţa bebeluşul.

Dr. Dragoș Nemescu, medic primar obstetrică-ginecologie: "A venit în urgenţă cu naşterea declanşată în faza avansată cu poziţie anormală a fătului şi complicată//nu sunt de acord şi nu aş fi recomandat să stea acasă în travaliu să nască."

Medicii au reuşit să salveze viaţa pruncului, dar nu este exclus ca acesta să rămână cu probleme neurologice. Doctorii sunt decişi să facă o plângere penală atât familiei, cât şi persoanei fără studii care ar fi asistat iniţial la naşterea femeii. Soţul tinerei mame contestă însă prezenţa dulei.

”Soţia a luat hotărârea să stea acasă, să înceapă naşterea,  după care să meargă la spital. Eu nu ştiu de nicio dulă, am fost eu cu soţia”, a spus bărbatul.

Prof. dr. Mircea Onofriescu, preşedintele Societăţii Romane de Obstetrica şi Ginecologie: ”Eu voi depune o plângere penală la adresa familie şi împotriva acestui personaj. Poliţia trebuie să identifice această persoană. E o situaţie care nu trebuie să se mai întâmple în România.”

La noi termenul de dulă este folosit pentru acele persoane care le pot învăţa pe viitoarele mămici cum să se pregătească emoţional pentru a face faţă unei naşteri naturale. Dar în niciu un caz nu îşi pot însuşi rolul de moaşe sau medici, spun specialiştii.

Liliana Pintile, preşedinte Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor, Filiala Iaşi: "În ţările civilizate, moaşele asistă mămicile la naştere, fie în spital, fie la domiciliu dar pentru asta trebuie să aibă competente sporite, cum sunt moaşele licenţiate.”

În România, în prezent sunt înregistrate oficial circa o sută de moaşe cu studii medicale şi majoritatea lucrează doar în maternităţi - alături de medici.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Dosar penal pentru distrugere în cazul autospecialelor Poliţiei avariate la protest

DGPMB a anunţat joi că s-a întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru distrugere în cazul autospecialelor Poliţiei avariate la protestul din 10 august.

Doi muncitori răniți, după ce un utilaj CFR a deraiat, în Dâmbovița

Doi muncitori au fost răniţi la Boteni, în judeţul Dâmboviţa, după ce au căzut şi au fost prinşi sub un utilaj, pe calea ferată.

Arafat: 80 de pacienți s-au prezentat până joi la spital. "Au venit de teamă"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că până miercuri 64 de persoane care au participat la incidentele din 10 august din Piaţa Victoriei s-au prezentat la spital, iar joi - 16.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.