Mai multe persoane, inclusiv un copil și mama sa gravidă, rănite. Microbuzul în care se aflau, implicat într-un accident

×
Publicitate

Mai multe persoane au fost rănite, inclusiv un copil de patru ani și mama sa, gravidă în luna a șasea, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident, în localitatea Band, județul Mureș.

De vină ar fi șoferul unei mașini, care n-a acordat prioritate într-o intersecție. Tânărul, abia trecut de majorat, este în stare gravă.

Accidentul s-a petrecut în centrul comunei Band. Microbuzul cu pasageri mergea pe drumul principal când i-a fost tăiată calea, într-o intersecție, de o mașină condusă de un tânăr de 18 ani.

Localnic: „O bubuitură mare! Autobuzul venea din vale și s-au ciocnit”.

În urma impactului, ambele vehicule au fost proiectate în gardul unei case, iar o conductă care alimenta imobilul cu gaze, s-a rupt. Un pompier voluntar din localitate a reușit să astupe țeava.

Miki, pompier voluntar: „Primul lucru a fost să văd dacă este vreun rănit. Din autobuz au fost coborâți toți. Am auzit că sună gazul foarte repede, am luat bornele, am oprit gazul să nu fie pericol pentru populație și oameni”.

Localnic: „Sunt vreo 11 răniți. Era plină cursa cu oameni. Viteză mare. Aici nu este săptămână să nu fie accident. Merg tare, nu se asigură. Sunt mulți care acum și au luat permisul”.

În microbuz erau mai mulți călători. Medicii au evaluat victimele, iar unele au ajuns la spital.

Dr. Maria Salanța, UPU Târgu Mureș: „Au fost aduși trei pcienți, un pacient cu leziuni traumatice. Va fi internat la neurochirurgie și o gravidă, în 24 de săptămâni, cu un copil. Ceillți pacienți au fost consultați și au refuzat transportul la Târgu Mureș”.

În urma accidentului, circulația în zonă a fost blocată mai bine de o oră. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62384832
Descoperire șocantă în Orășelul Copiilor. Un om, găsit mort într-o baracă părăsită
Descoperire șocantă într-un parc din sectorul 4. Un bărbat de 25 de ani a fost găsit fără viață într-o baracă părăsită din Orășelul Copiilor.  
62384830
Autocar cu 30 de persoane, implicat într-un accident rutier în Târgu Frumos. Mai multe persoane au fost rănite
Un autocar în care se aflau 30 de călători a ieşit în afara părţii carosabile în urma unui accident rutier cu un autoturism care a avut loc în oraşul Târgu Frumos, mai multe persoane fiind rănite.    
62384828
Autocar cu zeci de persoane, implicat într-un grav accident rutier, în Vaslui. Cinci persoane, încarcerate. Un om a murit
Din motive încă neclare, una dintre mașini, cu număr de Galați, a lovit un cap de pod, după care a ricoșat frontal într-un autoturism înmatriculat în Alba, pe care l-a scos de pe carosabil.