Mai multe firme intrate în insolvență, în 2024. Cel mai afectat sector de activitate

×
Publicitate

Cu un deficit bugetar mare și o economie care a stagnat, 2024 a fost un an cu provocări și pentru mediul de afaceri din România.

Numărul firmelor care au intrat în insolvență a crescut cu peste 9 procente, față de anul anterior. Comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare au fost cele mai afectate sectoare.

Iar noile taxe vamale impuse de Statele Unite vor avea efecte și la noi.

În 2024 s-au deschis 7.274 de proceduri noi de insolvență, în creștere cu peste nouă procente față de anul anterior, potrivit unui studiu Coface. Multe erau companii mari, cu tradiție, și cu mulți angajați.

Tiberiu Chesoi, reprezentantul companiei care a realizat studiul: „37% din companiile intrate în insolvență anul trecut erau înființate de mai bine de 10 ani. Companii vechi, care aveau activitate, aveau cifra de afaceri mare și uite că încep să intre în insolvență.”

Din primele cinci companii, după cifra de afaceri, care au intrat în insolvență anul trecut, patru au fost din construcții. De altfel, acest sector a fost și printre primele trei afectate, alături de comerț și industria prelucrătoare.

Deși cerere din partea cumpărătorilor există, datele arată și o scădere a construcțiilor rezidențiale cu 22 de procente.

Bogdan Nichișoiu, analist financiar: „Pentru că într-un mediu marcat de dobânzi ridicate, ceea ce se traduce evident într-un curaj mai scăzut al dezvoltatorilor și pe de altă parte pe zona de cerere, în abilitatea unor oameni de a accede la credite ipotecare. Dobânzi sus, eligibilitatea mea e mai scăzuta, decât era acum 5 ani.”

Insolvențele, pe județe

Cele mai multe insolvențe au fost în București, în Bihor și Cluj. Companiile au dus-o greu anul trecut, un an tensionat din punct de vedere economic, dar uneori și din cauza propriilor decizii.

Alina Popa, reprezentanta companiei care a realizat studiul: „Mai multe situații în care insolvența a fost cauzată de niște erori de finanțare ale antreprenorilor, mai ales companii românești. Au fost mulți antreprenori care au mizat pe anumite investiții, care de multe ori nu erau legate de business-ul lor de bază.”

În ceea ce privește viitorul, specialiștii sunt îngrijorați. Noile taxe impuse de președintele american Donald Trump vor afecta Europa și, implicit, România.

Tiberiu Chesoi, reprezentantul companiei care a realizat studiul: „Cred că am fi ignoranți să credem că nu vom fi impactați. În ce măsură, urmează să vedem. Industria asta de componente reprezintă 10% din Produsul Intern brut. Dacă Germania nu va produce, vom fi impactați negativ și noi.”

Din păcate, șansele ca o companie intrată în insolvență să își revină sunt mici. Mai puțin de 2% au reușit, în ultimii an.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62526154
Impozitarea bacșișului nu a atins obiectivele Guvernului. Veniturile sunt de 3 ori mai mici decât estimările

Impozitarea bacșișului introdusă prin lege în urmă cu doi ani nu a adus încasările dorite, spun autoritățile. Sumele adunate la bugetul de stat sunt de 3 ori mai mici decât estimările inițiale, iar efortul pentru a le colecta prea mare.

62526126
Bucureștiul, „locomotiva economică” a României. PIB-ul Capitalei, peste cel al unor țări ca Bulgaria sau Serbia

Bucureştiul a depăşit PIB-ul fiecăreia dintre ţările vecine Bulgaria şi Serbia, fiecare din ele având populaţie dublă (6,7 milioane) şi propriile capitale de 1,7 milioane locuitori.

62526103
Război comercial între China și Canada. Beijingul impune tarife vamale de retorsiune chiar și de 100% unor produse canadiene

China a anunţat sâmbătă impunerea unor tarife vamale de retorsiune unor produse agricole canadiene, ca răspuns la decizia Canadei de a introduce taxe importurilor de vehicule electrice, oţel şi aluminiu din China, transmite CNBC.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.