M. Cărtărescu: Trăim o “resurecție a băieților răi” și ne aflăm într-un prag al istoriei care ne-ar putea extermina pe toți

“Acum suntem confruntați cu această resurecție a băieților răi -pretutindeni vedem lideri antidemocratici, autarhici, dictatoriali - și cu această radicalizare reciprocă a dreptei și a stângii. (…) Suntem confruntați cu războaie - la marginea Europei chiar, cu crize umanitare înspăimântătoare, ca în Gaza, suntem confruntați cu o Chină care, dacă atacă Taiwanul, va fi apocalipsa. Va fi ceva inimaginabil”, a spus Cărtărescu, într-un interviu pentru Știrileprotv.ro.

“Sper ca lucrurile să se termine cu bine, și să ieșim din acest prag îngrozitor al istoriei, care ne-ar putea extermina pe toți. Nu, nu îmi aleg cuvintele, din acest punct de vedere”, a spus el.

Pe de altă parte, Cărtărescu e de părere că “trebuie să fii orb să nu vezi cât s-a schimbat România în bine, de la aderarea la UE” și a atras atenția că țara noastră “nu are de ales”, în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei.

“Noi nu avem de ales. Trebuie să ajutăm Ucraina, pentru că ajutând Ucraina ne ajutăm pe noi. Dacă Ucraina cade, noi suntem următorii care vor fi atacați. Nu am nici cea mai mică îndoială. Poate nu în primul rând, poate după Țările Baltice sau după Polonia, dar vom fi, suntem în vizor”, a spus el.

Citește și

Mircea Cărtărescu a câștigat Dublin Literary Award. Premiul are o valoare de 100.000 de euro

Cum ar putea China să cucerească Taiwanul fără să invadeze insula: „Beijingul are alte opțiuni”. Strategia lui Xi Jinping | ANALIZĂ

Mircea Cărtărescu este cel mai cunoscut și mai apreciat autor român contemporan, ale cărui volume au fost traduse în peste 20 de limbi.

Recent, el a fost distins cu International Dublin Literary Award, unul dintre cele mai prestigioase premii literare internaționale, acordat pentru romanul său Solenoid, un succes internațional, publicat în România la a șasea ediție.

Mircea Cărtărescu a vorbit, în interviul realizat de Cristian Leonte, și despre situația politică din România, precum și despre viziunea sa asupra pericolului extremismului, oferind și perspectiva sa asupra alegerilor din acest an.

Interviul integral poate fi urmărit în video. Transcrierea interviului, în textul de mai jos:

Cristian Leonte: E o bucurie să vă avem invitat. Motivul, pretextul de la care plecăm astăzi, este recentul premiu obținut la Dublin - International Dublin Literary Award, pentru care ne bucurăm. Firește, vă felicităm, dar în același timp ne bucurăm. Ne bucurăm noi, ca cititori amatori sau de carieră, de ce nu? Ne bucurăm pentru dumneavoastră, pentru cariera dumneavoastră și ne bucurăm pentru literatura română, care ajunge din nou cu un pas un pic mai în față, un pas un pic mai cunoscută. Traducerea nu este neapărat nouă. Cartea are un succes grozav în România. E la a șasea ediție, cel puțin volumul pe care îl am eu. Cum vedeți succesul din spatele acestui text monumental?

Mircea Cărtărescu: Într-adevăr, gândindu-ne că e un text monumental, cum spuneți dumneavoastră, dar și foarte complex, este de mirare și pentru mine cât de bine a fost primit pretutindeni, de nouăani încoace, de când a apărut în 2015, în România.

Atât în România, cât și în străinătate, el a devenit un fel de spărgător de gheață, pentru mine. E cartea care a mers cel mai bine, ca să zic așa. Înainte, acest rol l-a avut "Nostalgia", la o scară mai mică, dar acum "Solenoid" se impune pretutindeni. Și este o mare plăcere și bucurie pentru mine, pentru că e una dintre cărțile la care țin foarte mult și la care am lucrat foarte mult.

“Îmi place să ridic cu penseta fiecare frază, să mă uit cu lupa la ea și să văd cum dă din piciorușe, cum mișcă”

Cristian Leonte: Solenoid e e o carte monumentală nu doar din punct de vedere al numărului de pagini, ci și al poveștii. Povestea pare cumva simplă. E povestea unui profesor de liceu din Colentina, dar mult, mult îmbogățită cu toate istoriile pe care le presupune viața unui om, plus o doză extra-consistentă de fantastic, de ireal, de imaginație, de imaginar. Frazele, în sine, pot să zic că sunt "personaj" aparte în volumul dumneavoastră. Ce e în spatele poveștii Solenoid?

Mircea Cărtărescu: Aveți o intuiție foarte bună, în sensul că fraza pentru mine a fost elementul central al scrisului meu. Eu fac fraze.

Asta știu, și asta îmi place să fac, iar frazele se constituie mai departe în paragrafe și în volumul întreg al cărții. Dar piesa centrală este fraza. Îmi place să ridic ca un entomolog, cu penseta, fiecare frază, să mă uit cu lupa la ea și să văd cum dă din piciorușe, cum mișcă, cum este vie.

Ăsta este lucrul cel mai important pentru mine și îmi face o mare plăcere când fac o frază adevărată, frumoasă și vie. Solenoid a plecat, de fapt, din remușcarea mea că n-am putut să fiu Kafka.

Kafka e scriitorul pe care eu îl iubesc cel mai mult. Acum trei zile s-au împlinit 100 de ani de la moartea sa, și întotdeauna mi-am dorit să fiu un scriitor recluziv, un scriitor care scrie numai pentru el însuși, ceea ce n-am reușit să fac.

Am intrat și eu în jocul literar ca 99,999% din scriitori, dar mi-a rămas undeva această idee, că ar fi trebuit să fiu Kafka. Iar personajul central al cărții mele este un fel de Franz Kafka.

Cristian Leonte: Ne întoarcem puțin la frază, pentru că e ceea ce captivează. Odată ce ai intrat într-o frază, îți dai seama că ai intrat într-un microunivers care duce într-o poveste din care se lansează o alta și, într-un final personal, te extrage de acolo. Continui să vorbesc despre Solenoid, pentru că acesta este pretextul nostru. Cum faceți? E în mintea dumneavoastră mult timp, o așterneți pe hârtie, scrieți de mână dintr-o dată, reveniți? Cum se petrece?

Mircea Cărtărescu: Eu sunt ca un rezervor care se umple, încetul cu încetul. După ce termin o carte, rezervorul e gol și apoi aștept un an, doi ani, trei, zece ani - 40 de ani, în cazul lui "Theodeoros" -, ca acest rezervor să se umple. Și în momentul în care se umple, încep să mă mănânce degetele.

Încep să simt că există ceva în mine care trebuie exprimat. Nu pornesc de la un plan prealabil, nu pornesc de la o idee puternică, ci aceste lucruri se conturează pe parcurs, pe măsură ce scriu. Pe măsură ce scriu, îmi dau seama ce vreau să spun, îmi dau seama ce este în mine, ce trebuie exprimat.

Așa încât se întâmplă ca uneori să mai am un singur capitol din carte și încă să să nu știu despre ce e vorba, și speranța mea e ca și cititorii să parcurgă exact acest traseu. Să se lumineze și să se dumirească ce anume carte au în mână, pe măsură ce citesc, iar la final să aibă un fel de sentiment de eliberare.

Cristian Leonte: Ar fi foarte simplu să povestim în câteva cuvinte ce se întâmplă în cărțile dumneavoastră. Însă drumul spre sfârșitul cărții, acela e cel mai interesant.

Mircea Cărtărescu: Asta se și întâmplă, în cele din urmă. Eu nu scriu cărți ca să le public. Sigur că le și public, pentru că e vorba de jocul despre care am vorbit. Dar scriu ca să trăiesc în ele. Scriu ca să locuiesc în ele. Ăsta este sensul scrisului meu.

Cristian Leonte: Despre International Dublin Literary Award aș vrea să spun doar că este un premiu acordat de autoritățile din Dublin, la propunerea unor biblioteci din toată lumea. Peste 80, cred, au fost anul acesta cele care au nominalizat cărți. Așadar, nu e un juriu de critici literari, ori de editori, sau al publicului. E al bibliotecilor din toată lumea. Deci, Solenoid a ajuns undeva în toată lumea. Aveți o traducătoare extraordinară în spaniolă. Aveți un traducător minunat în engleză. Ați plantat semințele astea peste tot în lume. Care e relația cu cititorii dumneavoastră, așa, cât ați putut să o parcurgeți?

Mircea Cărtărescu: Cărțile sunt propuse de biblioteci, dar firește că există și un juriu. Există un juriu central, care selectează, din cele 80 de propuneri care au fost făcute din toată lumea, un grup mic de cărți. În a doua selecție au rămas șase volume și, în cele din urmă, aleg o singură carte.

“Educația e mai degrabă într-o stare de mediocritate generală, decât una catastrofală”

Cristian Leonte: În Solenoid, în volumele dumneavoastră, există un fundal istoric, un background al întâmplărilor, al vieții personajelor, al vieții ideilor. Inevitabil și fără scăpare, e fundalul comunist al anilor 70-80, fundalul regimului Nicolae Ceaușescu. Sunt multe voci, de exemplu, - asta ca să revenim brutal în în prezent - care spun "Domnule, nu se mai face școală cum se făcea odată”. Iar școala, educația, e una din marile noastre probleme. Suferim zilnic cu toții, de la mic la mare, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân, și urmează să suferim în continuare. Sunteți de acord cu această afirmație? Nu se mai face școala așa cum se făcea odată?

Mircea Cărtărescu: Părerea mea e că școala o fac oamenii, nu politicienii, nu altcineva. Așa încât, oameni foarte competenți există, aș spune eu, în toate zonele societății și în toate posibilitățile de guvernare.

Așa încât, și în perioada comunistă au fost profesori foarte buni, care și-au făcut datoria cu adevărat, care n-au fost ideologizați în niciun fel, și care au iubit cu adevărat și copiii, și propria lor meserie. Eu cred că am fost unul dintre ei, timp de 10 ani, pentru că din 1980 am fost repartizat la o școală generală din Colentina, și am stat acolo până în 1989, până la Revoluție. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu copiii.

Erau parțial români, parțial romi în acel cartier îndepărtat, la capătul orașului, și am avut o perioadă foarte, foarte bună acolo. Am scris câteva cărți care îmi plac și acum în acea perioadă, și mi-am făcut datoria.

Am avut colegi excelenți la alte materii, așa încât a fost o perioadă luminoasă în viața mea. Eu cred că profesorii de vocație sunt cei care fac învățământul, ei sunt cei care decid.

Entuziasmul e contagios, se transmite. Poți avea chiar o disciplină mai anostă, dar prin entuziasm, prin bucuria cu care comunici cu cei cărora le transmiți cunoștințe, lucrurile ies foarte bine întotdeauna.

Cristian Leonte: Problemele sunt mult mai mari astăzi. Mai mari, din punctul de vedere al unui copil, care face eforturi ca să fie atent, sau ca să stea un pic liniștit. Altele sunt distracțiile și raportarea la acest segment al educației. Noi nu avem încă o soluție. E plin de profesori suplinitori. Firește că sunt și foarte mulți buni, și colective foarte bune, dar prea mulți copii ies nepregătiți din școală, prea mulți copii ies din școală fără să fi învățat ceva.

Mircea Cărtărescu: Eu cred că întotdeauna s-a întâmplat lucrul acesta, nu numai astăzi. Eu nu cred în catastrofe, în acest moment. Mai curând ne caracterizează un fel de stare de mediocritate generală, decât una catastrofală. Sigur, am trecut și prin perioade mult mai grele, însă, din punctul de vedere al învățământului, eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave cum ni le imaginăm.

Există lucruri care sunt noi, nu au fost înainte, de pildă, problema drogurilor în școli. Asta este o noutate, și este extraordinar de gravă.

Și, firește, există tehnologia, există telefoanele mobile, rețelele sociale, care într-adevăr, provoacă acest deficit de atenție, nu numai la elevi sau la studenți, ci la toată lumea. Nici noi nu mai suntem atât de atenți cum eram înainte, pe diverse zone ale ale vieții noastre.

Cristian Leonte: De când durează mediocritatea generală pe care ați menționat-o mai devreme?

“Societatea e într-o stare de moleșire generală. Nu mai există pasiune și entuziasm pentru nimic"

Mircea Cărtărescu: Eu cred că, după perioadele întunecate ale istoriei noastre recente - de pildă, după perioada Dragnea, după perioada protestelor, - a urmat o perioadă mai puțin dramatică, un fel de moleșire generală a societății, aș spune eu. Cel puțin așa cred eu.

S-ar putea să greșesc, dar am observat un fel de lipsă de proiecte, lipsă de sens, într-un fel, de sens general al lumii noastre românești, poate nu numai al lumii noastre, ci al lumii, în general.

Este un fel de - hai să folosesc un termen mai ciudat - ataraxie, un fel de je m'en fiche-ism al societății. Oamenii nu mai sunt pasionați, așa cum poate erau înainte mai mult, de diverse zone, între care cultura, literatura. Lucrurile acestea care produc sens pentru existență, pentru viață.

Ele nu asigură viața, dar te fac să ai un motiv pentru care să trăiești. N-am mai observat în ultima vreme, nici măcar pentru politică, nici măcar pentru sport, pentru toate celelalte lucruri care îi pasionau pe oameni, nu mai văd pasiune, nu mai văd un interes acerb, pentru orice.

Văd un fel de stare din aceasta de in between, în care, într-un fel, ne complacem. Am început să ne complacem, văd foarte puțin entuziasm în jurul meu.

“Trebuie să fii orb să nu vezi cât s-a schimbat România în bine, de la aderarea la Uniunea Europeană”

Cristian Leonte: Și totuși o ducem, cel puțin statistic, multmai bine decât acum cu 20 de ani...

Mircea Cărtărescu: Poate ăsta este și motivul. În definitiv, când oamenii încep să depășească un nivel de la care viața este acceptabilă, nu mai au motive să se implice atât de tare, nici în politică, nici în alte zone ale vieții. Lucrurile încep să meargă.

Sigur, de când am intrat în Uniunea Europeană, evident, viața națională a avut enorm de câștigat. Trebuie să fii orb să nu vezi cât s-a schimbat România, cât s-a schimbat în bine, în primul rând.

Poate și acesta este motivul acestui dezinteres pe care îl vedem în ultima vreme pentru viața națională, în liniile ei cele mai mari.

Cristian Leonte: Un pic de confort material și psihic...

Mircea Cărtărescu: Confort care duce la un fel de "îmburghezire", așa cum se zicea pe vremuri, la un pic de sastisire - poate așa i-ar spune Andrei Pleșu. O sastisire generală.

“În întreaga lume, liderii sunt foarte îmbătrâniți. E o problemă gravă că nu se remarcă generații tinere de politicieni”

Cristian Leonte: De ce ne lipsesc liderii politici? Sigur că Liviu Dragnea e poate ultimul lider la care ne gândim, al unei intenții împotriva democrației. A fost un lider care a tras niște idei foarte puternice după el, și o mulțime de oameni în susținerea acestor idei, care, până la urmă, au avut succes sub altă formă. Dar liderii politici din ziua de azi par împăcați unii cu alții, parcă sunt foarte bine unii cu alții, deși ideologic sunt din tabere opuse. Și lipsește, într-adevăr, acest proiect care să tragă energia țării întregi după această idee. De ce ne lipsesc liderii?

Mircea Cărtărescu: Această lipsă de lideri nu este numai o chestiune națională. Dacă ne uităm în Statele Unite, dacă ne uităm aproape în orice altă zonă a lumii, vedem această lipsă de proiect politic, această derută.

Faptul că liderii sunt îmbătrâniți, foarte îmbătrâniți, că nu au mai apărut - sau n-au mai putut să se remarce - generații tinere de politicieni, este o problemă foarte gravă.

Pentru că un politician relevant ar trebui să aibă vârsta de 40-50 de ani, iar noi vedem lideri de peste 60 de ani, ca să fiu foarte optimist. Nu știu ce se întâmplă, este probabil o selecție greșită.

Este o problemă cu însăși ideea de partid politic, ideea de politică în sensul tradițional al cuvântului, ideea de partid, în general, a început să fie puțin în contratimp cu ceea ce se petrece în societate.

Partidele nu mai reprezintă straturile sociale, așa cum le reprezentau, cât de cât, înainte. Acum e greu să să te gândești ce deosebește un partid de celălalt. Dreapta și stânga nu mai sunt atât de relevante cum erau înainte. Sigur că avem extremism politic, care e ușor (de remarcat), e ca un fel de pată de culoare care se vede foarte repede.

“Lumea este într-o situație de prag, una dintre cele mai acute și mai crâncene de la al Doilea Război Mondial încoace”

Cristian Leonte: Sunteți convins? Sunt sondaje acum, înainte de alegerile europarlamentare, care dau procente consistente extremiștilor, populiștilor, radicalilor. Uitați-vă în Franța, acolo lideri sunt cei din extremă, cei din populism, ș.a.m.d. Țările de Jos, la fel, Austria... Acolo sunt lideri tineri, cu idei contondente, care trag după ei o grămadă de voturi.

Mircea Cărtărescu: Este un fenomen global, iarăși. E vorba de o zonă socială care nu-și mai găsește identitatea, și care caută cu disperare o identitate pe care partidele politice, să le zicem "onorabile", nu le-o mai dau. Este o nemulțumire față de politica democratică tradițională obișnuită. Oamenii caută alte căi, nu e nimic nou.

Au căutat alte căi și au găsit, din păcate, cele mai dezastruoase căi, în perioada interbelică, după cum știți foarte bine. Aceste mișcări cu care ne confruntăm tot timpul - mișcări extreme, ultra-naționaliste, ultra-populiste ș.a.m.d. - au existat întotdeauna. Ele n-au găsit teren propice întotdeauna, dar acum terenul propice este foarte evident, din cauza situației în care se găsește lumea.

Este una dintre situațiile de prag, una dintre situațiile cele mai acute și mai crâncene de la al Doilea Război Mondial încoace. Suntem confruntați cu războaie - la marginea Europei, chiar - suntem confruntați cu crize umanitare înspăimântătoare ca în Gaza, suntem confruntați cu o Chină care, dacă atacă Taiwanul, va fi apocalipsa. Va fi apocalipsa, va fi ceva inimaginabil.

Acum suntem confruntați cu această resurecție a “băieților răi” - pretutindeni vedem lideri antidemocratici, autarhici, dictatoriali - și cu această radicalizare reciprocă a dreptei și a stângii.

Pentru că, după părerea mea, acesta e fenomenul cel mai important - stânga devine foarte radicală, din ce în ce mai radicală, nu doar în politică. Și în cultură, și peste tot. Și aceasta provoacă radicalizare de partea cealaltă.

Radicalizarea, să zicem așa, “neo-legionară”, în cazul nostru, fascistoidă, provoacă radicalizare de cealaltă extremă, iarăși în stânga. Deci este un fel de suveică, care face ca extremele să devină din ce în ce mai tăioase, din ce în ce mai clare, mai radicale, mai lipsite de nuanțe.

Iar centrul este amorf. Centrul nostru este această Uniune Social-Liberală, cum se numea pe vremuri, care nu s-a schimbat, în definitiv. 90% din politica noastră este în acest centru cenușiu.

Și atunci, alegătorul, omul simplu de pe stradă, este foarte derutat, pentru că, de fapt, nu are o marjă democratică cu adevărat civilizată, europeană, cum spuneam înainte, când Europa era idealul nostru.

De fapt, a fost idealul nostru de 200 de ani încoace. (Alegătorul) nu mai găsește această marjă decât în 7-8% din posibilitățile de votare.

“Suntem doar o rotiță într-un mecanism global. Depindem de ce se întâmplă în celelalte zone ale lumii”

Cristian Leonte: Extremele care se radicalizează una pe alta, ca într-un fel de feedback sau într-un joc de ping-pong, produc ceva cu care nu ne-am întâlnit de foarte multă vreme: produc violență. Întâi verbală, apoi de atitudine, și deja am văzut -inclusiv în Parlament - fizică. Este o primejdie, e un pericol. Întrebarea, din această observație, este cum ne pregătim pentru lumea aceasta nouă, în care obiectivele, năzuințele democratice de respectare a legii și de respectare a securității împreună, pentru bunăstare - perspectivele acestea se cam subțiază - și apar tot felul de nuanțe puternice, periculoase.

Mircea Cărtărescu: În primul rând, cred că trebuie spus că noi, de fapt, depindem - suntem o rotiță într-un mecanism global - depindem de ce se întâmplă în celelalte zone ale lumii.

Depindem nu numai de violența, cum spuneți dumneavoastră, enorma violență care există astăzi în lume, mai ales prin agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și asupra Occidentului, în general.

Dar depindem, de pildă, și de alegerile din Statele Unite. Ce va fi în noiembrie în Statele Unite? Depindem, la propriu, de genul de guvernare, de perspectiva din care fie Biden, fie Trump, vor privi lucrurile global. Dacă va veni Donald Trump, de pildă, el probabil - într-o formă sau alta - va lăsa Europa mult mai lipsită de apărare, decât dacă va veni din nou Biden. Este doar un exemplu.

Deci, noi suntem foarte dependenți de perspectiva internațională. Iar în interior, această mediocritate nu lasă loc de prea multe schimbări. Cenușiul nu se schimbă, nu se face deodată alb sau deodată negru. Vom rămâne în acest nor de anomie, ca să spun așa.

Nu cred că vor fi mari schimbări după aceste alegeri. Bănuiesc că partidele mari, pe care le știm cu toții, vor avea o marjă bună de de votanți, pe când celelalte partide își vor lua fiecare bucata lor.

Nu cred că vor fi surprize extraordinare, nici măcar din spectrul de care ne temem cu toții. Cred că vor rămâne niște cifre, să zicem așa, acceptabile, în sensul acestui cenușiu și al vieții noastre naționale.

Cristian Leonte: Îl includeți aici pe viitorul președinte? Habar nu avem cine vor fi candidații. Știm doar că actualul președinte își încheie mandatul. Chiar înainte de termen, la termen, nici asta nu s-a stabilit. Ce fel de figură vedeți pe mai departe la Cotroceni?

Mircea Cărtărescu: E foarte, foarte important ca noul președinte să fie o persoană cu adevărat democratică, să gândească democratic. Firește, eu îmi îmi doresc o persoană pro-occidentală, o persoană pro-europeană, care să înțeleagă beneficiile uriașe pe care le-am avut de când am intrat în Uniunea Europeană și în NATO.

Să înțeleagă acest lucru, și să imprime României această direcție în continuare. Să facă în așa fel ca lucrurile să rămână în continuare mai democratice decât în alte țări din jurul nostru, decât în Ungaria, decât în Polonia, în Slovacia ș.a.m.d. Eu aș vrea să rămânem de partea binelui.

“Dacă Ucraina cade, noi suntem următorii care vor fi atacați. Nu am nici cea mai mică îndoială”

Cristian Leonte: De partea binelui suntem și atunci când ajutăm Ucraina, asta nu cred că mai poate intra în discuție. Cu toții ne întrebăm cum se va termina, cât va continua și cum va arăta acest conflict. Pentru că suntem cu toții parte a acestui conflict, din punctul în care am început să ajutăm Ucraina.

Mircea Cărtărescu: Noi nu avem de ales. Trebuie să ajutăm Ucraina, pentru că ajutând Ucraina ne ajutăm pe noi. Dacă Ucraina cade, noi suntem următorii care vor fi atacați. Nu am nici cea mai mică îndoială. Poate nu în primul rând, poate după țările baltice sau după Polonia, dar vom fi, suntem în vizor. Deci, pentru noi, a ajuta Ucraina este ca și când ne-am ajuta pe noi în șine.

Când se va termina, cum se va termina? Cred că nici cel mai versat analist politic de la Washington nu poate spune. Sunt prea multe variabile. Oricând se pot întâmpla lucruri, se pot întâmpla fapte pe care nici nu le bănuim în acest moment.

Nu sunt nici Mafalda, dar nici analist politic, așa că nu știu. Eu sper ca lucrurile să se termine cu bine, și să ieșim din acest prag îngrozitor al istoriei, care ne-ar putea extermina pe toți. Nu, nu îmi aleg cuvintele, din acest punct de vedere.

Cristian Leonte: Să ne întoarcem la literatură și la Solenoid, care a fost și Cartea Anului, declarată de Los Angeles Times în 2023, și acum e încununată cu acest International Dublin Literary Award. În background-ul, în fundalul acestei cărți., este epoca deosebit de întunecată a anilor 80, cu toate nenorocirile ceaușiste strecurate pe aici, pe colo - viața mizerabilă, condițiile de lucru, de învățământ, intime - totul era o mizerie indescriptibilă. Prin traduceri, și cu aceste premii - și nu numai cu acestea, firește și cu altele - în franceză, în spaniolă, -astfel de background al unei lumi întunecate, mohorâte, groaznice, asupritoare pentru cetățenii ei, ajunge la o pătură foarte mare de cititori. E și un fel de avertisment, dacă putem să îl privim astfel. Și vreau să ne spuneți cum facem ca această putere uriașă a literaturii de calitate, apreciată în atât de multe țări, să ajungă la tot mai mulți oameni? Că poate cineva începe să înțeleagă, și încă cineva începe să înțeleagă ce se poate întâmpla, și cum e viața în niște condiții îngrozitoare și poate reușim să ne oprim...

Mircea Cărtărescu: Da, oamenii în acest moment, în general, preferă cărți ușoare, cărți de divertisment, pentru că vin obosiți de la slujbe, nu mai au chef de complicații metafizice sau metaforice. Totuși, faptul că o carte precum Solenoid, ca și alte cărți de acest nivel din lume, sunt în continuare prețuite, sunt premiate, arată că există totuși, o zonă, în stratificarea aceasta a lumii, care încă prețuiește literatura de calitate, ca și orice lucru de calitate - ca presa de calitate, ca televiziunea de calitate ș.a.m.d.

Există încă oameni care prețuiesc aceste lucruri, care formează o amplă nișă, să zicem așa, paradoxal, și care își trag satisfacția și dorința de a merge mai departe în viață din lucruri de calitate. Viziunea aceasta din Solenoid este o viziune densă și întunecată, așa cum ați spus dumneavoastră.

Dar, totuși, Solenoid e o carte optimistă, nu este o dramă colosală de la un capăt la celălalt, e o carte care se termină cu un cuplu care se iubește și care are un copil. Deci este o carte care arată că viața merită să fie trăită, în ciuda demonilor care trăiesc în sufletul nostru și în afara noastră.

Cristian Leonte: O bucurie, această întâlnire, n-am cuvinte să vă mulțumesc îndeajuns. Mulțumesc că ați fost atât de deschis cu noi. Pe curând, sper să ne întâlnim din nou cu ocazii la fel de frumoase și cu cărți la fel de bogate. Îndemnul nostru pentru toți cei care ne-au urmărit astăzi este să nu se teamă de cărțile dumneavoastră. Da, sunt mari, da, sunt complicate, sunt complexe, dar sunt fermecătoare. Și profit de această întâlnire cu cel mai important autor al vremurilor noastre să îi îndemn pe toți cei care au ajuns într-un fel sau altul la discuția noastră să citească, poate chiar să înceapă cu dumneavoastră, o aventură atât de atât de mare și de consistentă.

Mircea Cărtărescu: E cel mai frumos final pentru discuția noastră, pentru care vă mulțumesc și eu, foarte mult.

Articol recomandat de sport.ro

Remarca ungurilor după România - Belgia 0-2