Lovitură pentru românii care vor să acceseze ”Rabla”. Schimbările anunțate de autorități

61958391
iStock

Autovehiculele care nu vor avea inspecţia tehnică periodică făcută nu vor mai putea fi valorificate prin Programele Rabla şi Rabla Plus de la 1 ianuarie 2019, a declarat, marţi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică.

"Am considerat că ITP-ul este o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini şi stoparea poluării, deoarece ITP-ul dă dreptul utilizatorului sau proprietarului de autovehicul de a funcţiona, de a circula pe drumurile publice. Atâta timp cât acesta nu are un ITP valabil, nu poate circula. În consecinţă, nu generează nici emisii şi tocmai acesta a fost considerentul pentru care am introdus în actul normativ care este în vigoare, dar cu aplicabilitate începând cu ianuarie 2019, tocmai pentru a nu crea o blocare a pieţei, condiţia de ITP valabil. Deci, dorim să scoatem din circulaţie toate autovehiculele care generează emisii de poluanţi şi să le înlocuim cu unele noi şi mai puţin poluante", a explicat Brezuică la o conferinţă pe teme de transport inteligent., conform Agerpres.

Acesta a subliniat că este vorba despre un ITP valabil pentru maşina care se dă la casat.

"Programul este în felul următor: trebuie să casezi o maşină veche de peste 8 ani, înmatriculată, care să aibă şi ITP-ul valabil, deci să genereze emisii, şi să o înlocuieşti cu o maşină nouă pe care ţi-o achiziţionezi în cadrul programului, aplicând pentru bonificaţia respectivă, care poate să ajungă la aproximativ 2.000 de euro dacă emisiile de poluanţi ale autovehiculului nou achiziţionat sunt foarte reduse. Noi ne-am gândit la emisiile care sunt generate de autovehicule, pentru că dorim să scoatem de pe drumurile naţionale autovehiculele care funcţionează şi sunt foarte vechi, foarte poluante, şi să le înlocuim cu unele noi, mai puţin poluante. Nu am avut în abordare o astfel de evaluare cu privire la vânzarea/revânzarea de autovehicule", a adăugat şeful AFM, întrebat dacă o astfel de decizie a avut în vedere o eventuală scoatere de pe piaţă a samsarilor de maşini second-hand.

În opinia acestuia, o serie de autorităţi locale, inclusiv sectoarele din municipiul Bucureşti, au luat decizii foarte importante şi foarte bune de a nu mai da loc de parcare pentru maşini care nu au ITP.

"Deci, acel autovehicul, dacă nu circulă, poate fi considerat un deşeu care intră pe obligaţia proprietarului să-l predea unui centru de colectare. Noi vrem să scoatem din circulaţie autovehiculele foarte vechi", a subliniat el.

În ceea ce priveşte tichetele care ar putea rămâne nevalorificate anul acesta în cadrul celor două programe Rabla, Cornel Brezuică a menţionat că ele se vor pierde.

"Tichetele care sunt aprobate prin bugetul anului 2018 trebuie consumate până la finele anului. În situaţia în care, şi nu ne dorim acest lucru, pentru că astăzi mai sunt undeva doar la 9.000 de tichete - consider că până la sfârşitul anului, având în vedere că va fi şi luna decembrie, luna Cadourilor, când piaţa va fi în creştere, se vor termina - dar să presupunem că nu se vor consuma, atunci acestea se vor pierde, urmând ca la elaborarea bugetului pentru 2019 să bugetăm o altă sumă pentru nu ştiu încă ce număr de tichete. În anul 2018, Guvernul României a alocat o sumă importantă pentru programul Rabla. Sunt 40.000 de autovehicule noi care circulă datorită programului Rabla. Am scăpat de 40.000 de rable care au mers la casare şi, totodată, emisia este mult mai mică. La anul nu cunosc (bugetul - n. r.). E devreme a vă spune care va fi bugetul şi cât de repede va începe", a mai spus Brezuică.

El a adăugat că anul viitor programul Rabla cu varianta Rabla Plus se va derula în aceleaşi condiţii, în plus fiind doar cea privind valabilitatea ITP-ului pentru maşina dată la casare.

"Nu am schimbat alte aspecte legate de derularea programului, doar această condiţie de ITP. Programul este unul de succes şi funcţionează de peste 10 ani. Cetăţenii au învăţat mecanismul de finanţare. Sunt cetăţeni care au aplicat de mai multe ori la acest program, deci nu şi-au luat o singură maşină, şi-au luat mai multe maşini de-a lungul acestei perioade. Nu mai avem ce să mai schimbăm. În opinia mea, este un program care a fost încercat şi toate hibele au fost eliminate. Programul Rabla Plus este un program foarte important. Bonificaţia este foarte mare, 10.000 de euro pentru autovehiculul care este full electric. Îi aşteptăm pe toţi doritorii să participe la program.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
"Simona Halep, de nerecunoscut!" Reacția englezilor după apariția româncei la Wimbledon
"Simona Halep, de nerecunoscut!" Reacția englezilor după apariția româncei la Wimbledon
Citește și...
Un polițist din Câmpina și-a amanetat de mai multe ori laptopul de serviciu. Ce a urmat

Un poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a fost pus la dispoziţie după ce şi-a amanetat laptopul de serviciu, în acest caz fiind deschisă şi o procedură disciplinară.

Imagini rare filmate în Suceava: ”Pe cine aţi paria între un urs şi un mistreţ?”. Finalul e cu totul surprinzător | VIDEO

Pădurarii din Suceava au surprins în imagini o întâlnire rară între un urs şi un mistreţ, în apropierea unei hrănitori amenajate într-o pădure din judeţ.

Recensământul național al clădirilor vulnerabile la cutremur. Ce este „raportul fotografic” și cum se desfășoară

Primăria Capitalei a început să evalueze clădirile din centrul orașului, care pot avea probleme în cazul unui cutremur. Proprietarii nu plătesc nimic, iar verificările durează doar câteva minute și se fac din stradă de o echipă de ingineri.

Recomandări
Polițe RCA false pe străzile din România. O brokeriță recunoaște: „Luam ce mai aveam de plată, aveam bănci”. Reacția ASF

Un autoturism din patru circulă fără asigurarea obligatorie numită RCA. Dar situația din trafic este și mai gravă: unele mașini au polițe false de asigurare.

Sorin Grindeanu: Nu ştiu dacă până la 1 septembrie vom avea un Guvern

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că îi este greu să spună dacă până la începutul sesiunii parlamentare, la 1 septembrie, se va instala un nou Guvern.

Rusia pierde capacități uriașe de rafinare după atacurile cu drone ale Ucrainei. Benzina devine tot mai scumpă

Dronele ucrainene au scos din funcțiune aproape jumătate din capacitatea de rafinare a petrolului a Rusiei. Țintesc rafinării, petroliere, depozite și logistica aprovizionării cu carburant, atât pentru populația civilă, cât și pentru armată.