Dăncilă cere convocarea Parlamentului: "Declar război împotriva criminalității"

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, referindu-se la Cazul Caracal, că România trebuie să depăşească foarte repede această criză a autorităţilor răspunzătoare de siguranţa cetăţeanului.

Seful Guvernului a declarat război criminalităţii şi a solicitat clasei politice să se implice în lupta împotriva criminalităţii.

Dăncilă a anunţat că a dispus reînfiinţarea funcţiei de sectorist şi că a cerut convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară.

Pe de alta parte, premierul a anunţat 10 măsuri pe care le-a luat ca urmare a cazului adolescentei dispărute la Caracal.

Ea a afirmat că a solicitat un raport al tuturor cazurilor de răpire şi realizarea unui registru al persoanelor acuzate pentru agresiuni sexuale.

Citește și
Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă ar fi suferit de tulburări de personalitate. A fost dus la Spitalul Jilava
Șeful spionajului militar ucrainean spune că rușii au pregătit liste cu execuții: „Profesori, preoți, jurnaliști”

Dăncilă a mai declarat că românii nu trebuie să se teamă, întrucât ţara noastră nu aparţine "criminalilor, violatorilor, pedofililor sau traficanţilor de persoane", şi a punctat că "fără milă, fără menajamente, fără compromisuri şi fără amânări" declară război criminalităţii.  

"Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, dar trebuie să o canalizăm din zona de spectacol"

 

Nu in ultimul rand, seful Executivului a declarat că lupta anticorupţie trebuie să continue, dar ea trebuie canalizată "din zona de spectacol", către zona de prevenţie.

"A existat până acum o concentrare exclusivă pe lupta anticorupţie, iar lupta împotriva criminalităţii a rămas în plan secund. Nu putem accepta acest lucru. Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, dar trebuie să o canalizăm din zona de spectacol şi de alocare exclusivă de resurse şi atenţie către zona de prevenţie", a afirmat Dăncilă, la Palatul Victoria.

Sinteza declarațiilor premierului Viorica Dăncilă:

 

"Se împlinesc deja 5 zile de când vestea cutremurătoare a întâmplărilor din Caracal ne-a lovit. Este un caz șocant, o tragedie care ne-a zguduit pe toți. Cu toții suntem, înainte de orice, oameni. Cu toții avem familii, rude de care ne îngrijim și pe care vrem să le știm bine. Și este firesc să ne doară imaginea unei cruzimi de nedescris, dar și a unei incapacități din partea celor ce ar fi trebuit să acționeze cu responsabilitate, cu grijă și cu maximă atenție pentru siguranța și viața unui copil.

Din păcate, nu putem da timpul înapoi, iar cuvintele nu sunt de ajuns pentru a vorbi despre durere - a părinților, a familiei, a tuturor celor care se gândesc că puteau fi copiii lor aceia.
Nu putem da timpul înapoi, dar putem privi înainte - România trebuie să depășească foarte repede această criză a instituțiilor răspunzătoare de siguranța cetățeanului, să reparăm ce e de reparat, să înlocuim ce e de înlocuit, să le facem cât mai repede să funcționeze așa cum ar fi trebuit să funcționeze acum cinci zile și, din păcate, n-au făcut-o.

Trebuie să ne adunăm toate forțele – instituții ale statului, forțe politice, ONG-uri, români – să luptăm împotriva criminalității, împotriva tuturor actelor care ne pun în pericol siguranța și ne lezează drepturile fundamentale.

Putem să mișcăm lucruri. Putem porni reforme. Și asta vom face.
O sa fac un sumar actualizat al măsurilor luate în ultimele zile în acest caz:

1. A fost demisă conducerea instituțiilor implicate în proces, și au avut loc demiteri pe întreg lanțul de acțiune și decizie. Șeful STS și ministrul Afacerilor Interne au demisionat, de asemenea.
2. Am cerut încă din primele ore ca ministrul de Interne să meargă la fața locului și să coordoneze personal ancheta. S-au mobilizat toate resursele necesare pentru o muncă de analiză temeinică.
3. Am cerut MAI un raport minut cu minut al întâmplărilor, pentru aflarea adevărului, discutarea cazului în CSAT și luarea măsurilor urgente.
4. Am cerut o ședință de CSAT cât mai repede posibil. Analiza raportului MAI și a luării deciziilor în ceea ce privește STS în acest caz a fost încă de la început obligatorie.
5. Am decis încă de sâmbătă înființarea unui grup de lucru interinstituțional condus de domnul Raed Arafat, cu competențe de analiză și elaborare a unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice la nivelul întregului aparat de stat. Au existat deja întâlniri ale grupului de lucru, în urma cărora s-a elaborat un plan de direcții, care urmează a fi discutate pentru implementare.
6. Am hotărât să solicit convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară ca Executivul să le implementeze prin ordonanță de urgență.
7. Am trimis Corpul de control al Prim-ministrului într-o anchetă specială în ceea ce privește activitatea polițiștilor 112 și în maxim o săptămână voi avea un raport. Când vorbim de o eroare umană care a viciat procesul de salvare a copilului, este obligatoriu ca organele de justiție să acționeze. Cei vinovați trebuie să suporte implicațiile legale.

Toți funcționarii statului care au ca atribuție de serviciu siguranța cetățeanului, salvarea oamenilor, trebuie să înțeleagă că în cazuri ca cel al Luizei și Alexandrei, dacă nu faci totul ca să le salvezi, porți o parte din vina morții lor și vei fi judecat pentru aceasta

8. L-am propus pe domnul Mihai Fifor pentru preluarea interimatului la Ministerul de Interne. L-am mandatat să pornească o serie de controale în toate inspectoratele de poliție județene din țară. Am cerut declanșarea unei operațiuni de reinstaurare a ordinii publice, creșterea efectivelor, reintroducerea postului de sectorist, mai mulți agenți de poliție în spațiile publice, în permanență.
9. Am solicitat, de asemenea, un raport al tuturor cazurilor de răpire existente în țară, în acest moment, la poliție. Acord o maximă atenție acestui subiect și voi dispune alocarea tuturor resurselor necesare, într-un cumul de eforturi, pentru soluționarea imediată a acestor cazuri.
10. Am cerut crearea registrului persoanelor cu agresiuni sexuale la activ și am dispus monitorizarea lor în permanență. Ne axăm pe prevenția recidivelor și de aceea ne vom concentra pe monitorizarea continuă a acestor cazuri unde a existat un precedent.

Sunt 10 măsuri imediate, luate în decurs de mai puțin de 5 zile. Vor urma și alte măsuri importante pentru a-i pedepsi pe cei ce au greșit și pentru a pune bazele solide a unei reforme a sistemului. Pentru a fundamenta ceea ce începe în aceste zile: o luptă nemiloasă cu orice factor care interferează sau care atentează la periclitarea următoarelor principii: Lege, Ordine, Siguranță.

În acest sens, chiar astăzi am solicitat ministrului de Interne urgentarea promovării proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute, aflat în avizare în acest moment în cadrul Ministerului. Și voi solicita Parlamentului procedură de urgență pentru acest proiect.

Am cerut, totodată, Ministerului de Interne și domnului Raed Arafat să prezinte planul de măsuri referitor la comasarea dispeceratelor între Poliție, Smurd, Pompieri, Ambulanță.

Am mai dispus ca în zilele imediat următoare să se prezinte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Legii registrului agresorilor sexuali. Asta înseamnă, în primul rând, evaluare rapidă a necesarului logistic și bugetar, pentru evidența concretă a tuturor celor care se fac vinovați de asemenea infracțiuni.  Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să acționăm acolo unde oamenii au nevoie, să ajungem cu măsurile până la cea mai mică secție de poliție, din cel mai îndepărtat colț de țară. Să pornim de sus și să mergem până la firul ierbii, astfel încât niciun cetățean să nu mai fie abandonat vreodată de o instituție a statului.

Am mers la Ministerul Afacerilor Intene și am discutat cu toți șefii de arme despre acest caz. Am văzut dorinta lor de implicare și am cerut un set de măsuri organizatorice și legislative, pentru a preîntâmpina astfel de situații.

Același lucru l-am solicitat tuturor entităților care pot avea un rol important în eliminarea disfuncționalităților.  Revolta oamenilor din aceste zile este justificată. Însă românii nu trebuie să se teamă. Țara noastră nu aparține criminalilor, violatorilor, pedofililor sau traficanților de persoane! Sunt femeie, sunt mamă, am crescut un copil, știu ce înseamnă grija, știu câtă nevoie avem să ne știm copiii și familia în siguranță.

De aceea mă voi implica personal în această reformă. Voi urmări și voi coordona toate eforturile de eradicare a acestor fenomene. Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri și fără amânări, declar război împotriva criminalității! Aceste probleme nu sunt de ieri sau de azi, trenează de ani de zile și nu putem vorbi de nevinovați. Vinovați sunt toți cei care au putut să facă ceva și nu au făcut.

A existat până acum o concentrare exclusivă pe lupta anti-corupție, iar lupta împotriva criminalității a rămas în plan secund.
Nu putem accepta acest lucru. Lupta împotriva corupției trebuie sa continue, dar trebuie să o canalizăm - din zona de spectacol și de alocare exclusivă de resurse și atenție - către zona de prevenție, către instituirea unor mecanisme care să controleze și să prevină acest fenomen.

Iar primul lucru pe care trebuie să-l protejăm este viața.
Solicit clasei politice și tuturor factorilor responsabili în acest demers să se implice. Acest război împotriva criminalității presupune ca alături de prim-ministru să vină toți cei care vor ca siguranța să devină o prioritate! Nu mai este vorba despre a fi oameni politici, ci despre a fi oameni.

Chem alături de noi și organizațiile non-guvernamentale care activează în domeniul combaterii violenței domestice, a traficului de persoane, a abuzurilor, în domeniul protecției minorilor. Le invit la Guvern pentru ca, împreună cu specialiștii din ministere, să găsim soluțiile corecte. Să reparăm ceea ce este atât de profund greșit.

Pe mine, ca femeie și ca mamă, ceea ce s-a întâmplat la Caracal m-a zdruncinat. Dar sunt acea femeie și mamă care are la dispoziție pârghii necesare pentru îndreptarea lucrurilor.

Din solidaritate cu toate femeile românce, cu toți părinții și cu toți aceia care în fiecare zi se gândesc la binele cuiva drag, voi face tot ceea ce îmi stă în putere ca în România să primeze legea și siguranța."

Articol recomandat de sport.ro
Postecoglou a descris într-un cuvânt prestația lui Radu Drăgușin din Manchester City - Tottenham 0-4
Postecoglou a descris într-un cuvânt prestația lui Radu Drăgușin din Manchester City - Tottenham 0-4
Citește și...
Tragedia de la Caracal s-ar putea repeta din cauza unei OUG. Ce cer reprezentanții elevilor
Tragedia de la Caracal s-ar putea repeta din cauza unei OUG. Ce cer reprezentanții elevilor

''O tragedie similară celei de la Caracal se poate repeta pentru că elevii nu au asigurat un transport judeţean public şi sunt obligaţi să se deplaseze cu maşini la ocazie''.

Gheorghe Dincă ar fi suferit de tulburări de personalitate. A fost dus la Spitalul Jilava
Gheorghe Dincă ar fi suferit de tulburări de personalitate. A fost dus la Spitalul Jilava

Gheorghe Dincă a fost adus sub escortă la Spitalul Penitenciar Jilava, iar în următoare zile va fi supus unei expertize psihiatrice cerută chiar de anchetatori.

Protest cu sute de persoane în fața
Protest cu sute de persoane în fața "casei groazei" din Caracal. "Iartă-ne Alexandra”

Un miting "in memoriam" a avut loc, miercuri seară, în Caracal. Sute de persoane s-au adunat la Primărie în jurul orei 18:00 și au ajuns în marș în fața casei lui Gheorghe Dincă, de la marginea orașului.

Căutări vaste după ce un mesaj a anunțat că Alexandra ar fi captivă în podul unei case
Căutări vaste după ce un mesaj a anunțat că Alexandra ar fi captivă în podul unei case

Cum misterul în cazul Caracal este departe de a fi rezolvat, posibilitatea ca fetele să mai fie încă în viaţă dă naştere la tot felul de supoziţii.

Mihai Șora: ”Alexandra își numește agresorul domn, nu bărbat, nu ins, nu nene”
Mihai Șora: ”Alexandra își numește agresorul domn, nu bărbat, nu ins, nu nene”

Filosoful Mihai Șora a făcut o scurtă analiză a convorbirilor purtate de Alexandra cu operatorii 112 și polițiștii, remarcând că fata îl numește „domn” pe cel care o sechestrare și o violase.

Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Prezență, declarații și incidente. Candidați sancționați pentru propagandă
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Prezență, declarații și incidente. Candidați sancționați pentru propagandă

Alegeri prezidențiale 2024. Românii sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele. 13 candidați sunt în cursa electorală. La ora 7:00 dimineața, secțiile de votare s-au deschis în toată țara și se vor închide la 21:00.

Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”
Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, pentru stabilitate și echilibru.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Ce grupe de vârstă au votat la primele ore
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Ce grupe de vârstă au votat la primele ore

Alegeri prezidențiale 2024, primul tur. Secțiile de votare din România s-au deschis la ora 07:00 dimineața, iar românii sunt așteptați să-și exercite dreptul constituțional de vot într-un scrutin care va decide viitorul șefului statului.