Laura Kovesi a câștigat și al doilea proces cu Inspecţia Judiciară

62031861
Pro TV

Laura Codruţa Kovesi a avut câștig de cauză, luni, în ambele acțiuni disciplinare deschise de Inspecția Judiciară împotriva ei.

UPDATE 15:45 Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, a doua acţiune disciplinară deschisă de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, hotărând că fosta şefă a DNA nu a săvârşit o abatere disciplinară pentru că nu s-a prezentat la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009.

Decizia a fost luată cu unanimitate, hotărârea instanţei fiind definitivă.

Acesta este al doilea proces pe care Laura Kovesi îl câştigă împotriva Inspecţiei Judiciare, după ce Instanţa supremă a decis, tot luni, că ea nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi.

Inspecţia Judiciară solicitat sancţionarea Laurei Codruţa Kovesi pe motiv că fosta şefă a DNA nu a respectat o decizie a CCR prin care era obligată să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, iar prin acest refuz ar fi afectat imaginea şi prestigiul Justiţiei.

Citește și
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

"În 2017, un jurnalist a publicat informaţia că Laura Kovesi a participat, în noaptea alegerilor din 2009, la o întâlnire în locuinţa senatorului Gabriel Oprea, unde au mai fost Florian Coldea şi George Maior. Parchetul General a deschis un dosar şi a dat o soluţie de clasare. A fost constituită o comisie specială parlamentară, care însă nu şi-a atins obiectivele, deoarece au fost persoane care au refuzat să se prezinte. A fost sesizată Curtea Constituţională, care a dat Decizia 611, în care se constată existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul General, în legătură cu atitudinea Laurei Kovesi de a nu se prezenta în faţa comisiei. Kovesi a citit în fel şi chip acel dispozitiv. A pus virgule unde nu era cazul", a declarat, în sala de judecată, o consilieră de la Inspecţia Judiciară.

De cealaltă parte, Kovesi a spus că nu a săvârşit abatere disciplinară şi a susţinut că nu era obligată prin decizia Curţii Constituţionale să se prezinte în Parlament.

"Nu sunt vinovată de săvârşirea vreunei abateri disciplinare. Faptul că răspunsurile mele trimise Comisiei parlamentare nu au plăcut nu e vina mea. Am o decizie definitivă de clasare într-un dosar penal, în care se spune că nu am săvârşit nimic. Cu privire la 'nimic' nu pot să aduc niciun fel de probe. Decizia Curţii Constituţionale spune că trebuie să mă prezint în faţa comisiei parlamentare sau să prezint documente relevante. Pentru prima dată, avem o decizie a Curţii Constituţionale care se aplică unei singure persoane fizice - Laura Codruţa Kovesi. Nu există în decizia Curţii Constituţionale obligaţia de a mă prezenta, ci este o alternativă - de a mă prezenta sau de a furniza informaţii. Decizia Curţii Constituţionale este o decizie pentru o persoană. Acolo nu sunt menţionată ca procuror general sau procuror-şef al DNA, ci ca doamna Laura Codruţa Kovesi. Eu am respectat decizia Curţii şi am furnizat răspunsuri comisiei parlamentare. Care sunt probele că eu am acţionat cu intenţie pentru a ştirbi din încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie? M-am înscris într-o procedură internaţională pentru a dovedi profesionalismul procurorilor români. Ce probe sunt că am afectat prestigiul Justiţiei? Articole de presă? Cum trebuia să mă apăr? Să lipesc toate articolele din presa internă şi internaţională? Articolele jurnaliştilor nu trebuie să fie criteriul fundamental că prestigiul Justiţiei a fost afectat", a explicat Kovesi, în sala de judecată.

Ea a precizat că există 17 decizii ale CCR privind existenţa unor conflicte de natură constituţională între diverse structuri ale statului, însă niciun şef de instituţie nu a fost sancţionat pentru aceste conflicte.

"La Curtea Constituţională sunt 37 de conflicte de constituţionalitate, dintre care 17 au fost admise. A fost vreodată sancţionat un conducător de instituţie pentru că s-a aflat într-un conflict constituţional? Sunt procuror de 24 de ani şi îmi iubesc meseria. Vreau să rămân procuror. Prin tot ce am făcut am încercat să apăr onoarea procurorilor", a adăugat Kovesi.

Jurnalistul Dan Andronic a scris că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înalţi demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susţinut că fosta şefă a DNA şi Coldea erau preocupaţi de câştigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

UPDATE 14:25 : Laura Codruţa Kovesi a scăpat definitiv de acţiunea IJ în cazul judecătoarei pe care a desemnat-o să controleze activitatea procurorilor de la la DNA Suceava şi DNA Iaşi. ICCJ a respins ca nefondat recursul declarat de Inspecţia Judiciară.

Kovesi şi-a pledat personal cauza în faţa completului de 5 de la ICCJ, în încercarea de-şi dovedi nevinovăţia în faţa acuzaţiilor Inspecţiei Judiciare. 

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost acuzată şi luni în faţa instanţei supreme că ar fi săvârşit două abateri disciplinare. Ba chiar ar fi refuzat să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare, deşi ar fi fost obligată de Curtea Constituţională.

„Abaterea disciplinară a fost aceea că nu aş fi respectat decizia 611”, a spus Kovesi, referindu-se la hotărârea CCR privind prezenţa ei la comisia specială de anchetă asupra organizării alegerilor din 2009, aşa-numita comisie "Sufrageria". Este vorba despre acuzaţiile privind presupusa prezenţă a şefei DNA în locuinţa lui Gabriel Oprea, înaintea scrutinului de acum un deceniu.

Laura Codruta Kovesi

„Aşa cum am arătat, am respectat acea decizie, pentru că am răspuns. Decizia instituia obligaţii alternative pentru persoana fizică Laura Codruţa Kovesi şi eu am îndeplinit una din acele obligaţii alternative, care era prevăzută şi în considerente tot ca obligaţie alternativă”, a mai spus fosta şefă a DNA.

CSM decisese anterior că Laura Codruţa Kovesi nu a comis astfel nicio abatere disciplinară. Completul de 5 al ICCJ va hotărî acum dacă menţine sau nu această decizie. 

Inspecţia Judiciară a contestat acum o săptămână un ordin prin care Kovesi a desemnat-o pe consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la DNA Suceava şi DNA Iaşi.

IJ o acuză pe Kovesi de abateri disciplinare, pe motiv că nu avea voie să desemneze un judecător să controleze activitatea unor procurori. Acţiunea disciplinară a fost respinsă de Secţia pentru procurori a CSM pe data de 13 iunie 2018, însă Inspecţia a atacat decizia la Instanţa supremă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”
Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”

Unul dintre bărbații care și-au riscat viața pentru a o salva pe fetița căzută în lac, în Craiova, zilele trecute, rememorează momentele dramatice.

Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.