Panică la bordul unui velier în care se aflau cinci persoane. Pericol de scufundare în Marea Neagră

62389657
News.ro

Un velier cu cinci persoane la bord s-a aflat în pericol de scufundare în Marea Neagră după ce luase apă la bord.  

Pasagerii au fost salvați de reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

Ambarcațiunea a fost remorcată în Portul Turistic Mangalia. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi.

„În jurul orei 03:30, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) solicită ajutorul navei SAR Theia, aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare pentru a se deplasa către velierul Minorca, spre a-i acorda asistenţă. Sar Theia cu echipajul de la bord, condus de comandant Drăghici Lucian împreună cu Călin Valerică- ofiţer mecanic şi Drăgănoiu Aurel- timonier, s-a deplasat în direcţia indicată de MRCC, respectiv la est de Vama Veche, pentru a acorda ajutor velierului Minorca. În această intervenţie, echipajul de pe SAR Theia a folosit pompa mobilă de santină a navei Sar, pentru a scoate apa din interiorul velierului”, au transmis reprezentanţii ARSVOM, conform news.ro.

Sursa citată a menţionat că velierul Minorca, împreună cele cinci persoane de la bord, toate de naţionalitate română, a fost remorcat de către nava SAR Theia şi adus în condiţii de siguranţă în Portul Turistic Mangalia.

Reprezentanţii ARSVOM au mai precizat că intervenţia a fost una destul de dificilă din cauza vremii nefavorabile, cu vânt puternic forţă 6 Beaufort.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Achiziție record, de 6,5 miliarde de dolari. România vrea să cumpere 32 de avioane F-35. Cererea MApN a ajuns în Parlament

Birourile permanente ale Parlamentului au luat act, marţi dimineaţă, de solicitarea Ministerului Apărării Naţionale privind iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35.

O mamă și-a pozat fetele dezbrăcate şi a trimis pozele prietenilor iubitului ei. Imaginile indecente au ajuns pe internet

O mamă din Recaş, județul Timiș este cercetată pentru că şi-a pozat fetele minore dezbrăcate şi a trimis pozele unor bărbaţi.  

Autovehicul răsturnat pe A2. Circulația a fost blocată după ce un șofer s-a izbit de un panou | FOTO

Circulația a fost îngreunată, marți dimineață, pe A2, pe sensul spre Bucureşti, din cauza unui șofer care a lovit un panou, apoi s-a răsturnat pe drum.

 

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.