IPS Teodosie: „Nu acceptaţi să vă vaccinaţi”. Reacția fermă a Patriarhiei

×
Publicitate

Reacţie fermă a Patriarhiei, prin care se dezice, de arhiepiscopul Teodosie. Acesta a ajuns din nou în centrul atenției după ce i-a îndemnat, indirect, pe credincioși să nu se vaccineze.

Declarația controversată vine în condițiile în care România, cu o rată de vaccinare extrem de scăzută, se confruntă cu o explozie a îmbolnăvirilor și deceselor de Covid.

Invitat la un post de radio al Arhiepiscopiei, Teodosie a pus sub semnul întrebării măsurile de protecţie şi chiar eficiența vaccinării.

IPS Teodosie: ”Este o neorânduială aş putea spune în această forţare care este nefirească, fără temei, şi cu rolul de a vă speria ca să vă vaccinaţi forţat. Nu acceptaţi”.

Clericul merge mai departe şi îi îndeamnă pe oameni să apeleze la justiţie dacă sunt obligaţi să se vaccineze, deşi acest lucru este fals. În România, vaccinarea este opţională şi gratuită. Falsă este şi declaraţia lui Teodosie că vaccinarea va înceta.

IPS Teodosie: ”Am citit clar că Uniunea Europeană a anunţat că vaccinul va înceta. De ce înainte de a înceta este este cea mai intensă propagandă pro vaccin şi a obligativităţii vaccinului? Nu vă mai speriaţi. Mergeţi şi dacă vi se interzice faceţi sesizare şi vă vor apăra”.

Declaraţia a stârnit revoltă în rândul Bisericii Ortodoxe care s-a dezis total de cuvintele Arhiepiscopului.

Patriarhia Română a reacţionat imediat şi condamnă vorbele IPS Teodosie. Potrivit unui mesaj trimis de purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu, Biserica nu se poate amesteca în probleme strict medicale, cum este şi vaccinarea.

Ba mai mult, în contextul în care secţiile de terapie intensivă din ţară sunt pline de bolnavi, fiecare credincios are datoria de a asculta sfaturile medicilor.

Şi prefectul Constanței a reacţionat la declaraţiile lui Teodosie:

Silviu Cosa, prefectul judeţului Constanța: ”Vaccinul este de altfel singura cale către normalitate, singura cale către o viaţă aşa cum era înainte de pandemie. Cu toţii ar trebui să fim preocupaţi să ne ajutăm şi să ne luminăm semenii, nu să îi îndrumăm pe calea întunericului şi a suferinţei”.

De altfel, pe numele IPS Teodosie au fost depuse până acum două plângeri penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce a oficiat slujbe cu mii de credincioşi, de Sfântul Andrei şi Bobotează, cu toate că în acel moment adunările mari de oameni erau interzise.

Arhiepiscopul Teodosie a intrat şi în vizorul Patriarhiei de mai multe ori din cauza declaraţiilor sale controversate.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62213475
Cum să plătești tariful corect la RCA, deși prețurile au explodat

În ultima vreme prețurile la RCA au explodat și este posibil ca șoferii să primească tarife mai mari față de cele stabilite de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

62195534
Mai multe țări europene s-au mobilizat după ajutorul cerut de România în vederea tratării numărului mare de pacienți Covid

Comisia Europeană a transmis că va continua să ajute România în vederea tratării numărului mare de pacienți Covid, exprimându-și, totodată, recunoștința pentru ajutorul acordat de România în celelalte valuri ale pandemiei.

62206436
Un tânăr a murit de COVID acasă, după ce familia a cerut să fie externat de la ATI

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, bolnav de COVID-19, a murit acasă. Acesta a ajuns inițial la spital, unde a fost internat la ATI, însă după doar patru ore familia sa le-a cerut medicilor să îl externeze, relatează Gorjeanul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.