Directorul general al CFR SA: Am obţinut toate avizele necesare proiectului de modernizare a Gării de Nord Bucureşti

62292988
Agerpres

CFR SA a obţinut toate avizele necesare proiectului de modernizare a Gării de Nord Bucureşti, pentru care există finanţarea asigurată, de peste 100 de milioane de euro.  

La finele acestei săptămâni va fi discutat în Consiliul Tehnico-Economic al Regionalei Bucureşti, apoi în CTE-ul companiei, a declarat, marţi, directorul general Ion Simu-Alexandru, după audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor.

„Studiul de fezabilitate a fost fazat pentru Gara de Nord în Faza 1 şi Faza 2, ca să lansăm proiectare cu execuţie. Şi noi vrem să lansăm în acest an Faza 1 şi Faza 2. Faza 1 înseamnă partea de clădire. Fiind şi monument istoric, am avut nevoie de avizul Ministerului Culturii. Am obţinut toate avizele, iar săptămâna asta, mai precis joi sau vineri, regionala Bucureşti va intra cu acest proiect în Consiliul Tehnico-Economic, urmând ca săptămâna viitoare să intre în Consiliul Tehnico-Economic al nostru, al companiei, urmând apoi toţi paşii, normal: Consiliul de Administraţie, avizul MT interministerial şi Hotărâre de Guvern. Avem finanţare asigurată. Sper că putem să lansăm, să avem o dată de depunere a ofertelor în acest an pentru gara din Bucureşti”, a afirmat Ion Simu-Alexandru.

El a precizat că Faza 2 a proiectului presupune reabilitarea interiorului Gării de Nord, mai exact amenajarea urbanistică.

„Faza a doua înseamnă partea de interior a Gării de Nord. Acolo am cerut expres să fie şi trei soluţii de arhitectură, ca să putem să facem, dacă tot după mulţi, foarte mulţi ani lucrăm la Gara de Nord din Bucureşti, care e poarta de intrare în România, practic e un simbol al ţării, să putem să avem şi o soluţie corectă din toate punctele de vedere, atât tehnic, cât şi arhitectural, cât şi al funcţionalităţilor pe care le avem acolo”, a spus şeful CFR SA.

Potrivit acestuia, personalul Regionalei Bucureşti, care lucrează în birourile de la etajele 1 şi 2, va fi mutat definitiv.

„Mai mult de atât, noi, în gara din Bucureşti, avem personalul nostru, al Regionalei Bucureşti, care îşi desfăşoară activitatea în birourile de la etajul 1 şi 2, şi am vrea să îi relocăm. Oricum, ei vor fi relocaţi odată cu lucrările. Vom vrea să-i relocăm definitiv şi, prin proiect, să putem să facem o gară modernă, exact cum există în Vest, cu magazine, cu cafenele, cu restaurante, cu tot felul de activităţi care se pot face într-o gară”, a adăugat el.

Ion Simu-Alexandru a subliniat că proiectul modernizării Gării de Nord are finanţarea asigurată pentru ambele faze, suma depăşind 100 de milioane de euro.

„Avem asigurată finanţarea pentru faza 1 şi faza 2. Noi asta vom scoate la licitaţie: proiectare cu execuţie, undeva la 100 şi ceva milioane de euro. Faza 1, v-am spus, înseamnă reparaţie, consolidări clădire, iar partea de amenajare urbanistică, partea interioară a gării, peroane, linii, copertine, înseamnă Faza 2. Tot ce înseamnă astăzi Faza 1 şi Faza 2 le vom scoate odată”, a susţinut directorul general.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62292978
Hellvig: SRI s-a lepădat de influența politică. Prea mulți politicieni s-au obișnuit să primească "indicații”

Directorul SRI, Eduard Hellvig, susține că în mandatul său, instituția s-a separat de politic.

62292974
Acuzații de hărțuire sexuală la Opera din Iași. Un balerin celebru, învinuit că intra peste colege, la duș

Acuzații de hărțuire sexuală au fost lansate la Opera din Iași, unde mai multe balerine își acuză un coleg că intră frecvent peste ele în vestiar atunci când făceau duș, după reprezentație.

62291864
Bărbat bătut cu bestialitate și tâlhărit de trei indivizi, în Bacău. Soția victimei a asistat prin telefon la momentul șocant

Atac brutal, pe stradă, în Bacău. Un bărbat de 51 de ani a fost bătut crunt și tâlhărit de trei indivizi, chiar în timp ce vorbea la telefon cu soţia sa, aflată în Italia. Femeia a auzit strigătele de ajutor și a sunat, imediat, la 112.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.