Interviu eveniment. Prințul Harry exclude revenirea în familia regală și spune că nu a mai vorbit cu fratele și cu tatăl său

Mai jos, interviul integral acordat de Prințul Harry jurnalistului Anderson Cooper, realizatorul emisiunii 60 Minutes de la postul american de televiziune CBS.

Deşi prinţul Harry a renunţat la îndatoririle regale în 2020, el şi soţia sa, Meghan, ducesa de Sussex, nu au ieşit din lumina reflectoarelor. Luna trecută, au apărut într-un documentar Netflix despre relaţia lor şi despre decizia de a renunţa la viaţa regală. Dar, acum, prinţul de 38 de ani îşi spune povestea, în memoriile recent publicate, intitulate "Spare" (Rezervă), o aluzie la rolul său de rezervă la succesiunea la tron.

Cartea, care încalcă dramatic protocolul regal, e o relatare profund personală a suferinţei îndurate de prinţ în urma morţii mamei sale, prinţesa Diana, şi e o revelatoare analiză a proastelor sale relaţii cu tatăl său, regele Charles, cu mama sa vitregă, regina-consoartă Camilla, şi cu fratele său, prinţul William, moştenitorul a cărui rezervă era el.

 

Anderson Cooper: Ai scris despre o întâlnire dezagreabilă cu el, în 2021. Ai scris: "M-am uitat la Willy, l-am privit cu adevărat," "poate, pentru prima dată din copilărie până acum, am văzut totul clar: încruntarea familiară, expresia lui obişnuită în relaţia cu mine, chelia ce progresa alarmant, mai pronunţată decât a mea, faimoasa lui asemănare cu mami, care se estompa cu timpul, cu vârsta." E foarte tăios.

Harry: Mie nu mi se pare deloc tăios. Eu şi fratele meu ne iubim. Îl iubesc mult. Între noi au fost multe scene dureroase, mai ales, în ultimii şase ani. N-am scris absolut nimic cu intenţia de a-mi răni familia, dar oferă imaginea completă a situaţiei în copilăria noastră. De asemenea, distruge complet ideea că soţia mea e cea care a distrus relaţia dintre doi fraţi.

Anderson Cooper: Cred că foarte mulţi oameni v-au văzut crescând pe tine şi pe fratele tău, şi v-au considerat inseparabili. Totuşi, din carte reiese că, de la moartea mamei voastre, aţi dus vieţi separate. Chiar şi când frecventaţi aceeaşi şcoală, la liceu...

Harry: Rivalitate frăţească...

Anderson Cooper: Fratele tău ţi-a spus: "Prefă-te că nu ne cunoaştem !"

Harry: Da, iar pe atunci, m-a durut. Nu înţelegeam. "Cum adică ? Suntem la aceeaşi şcoală. Nu te-am mai văzut de mult. Acum, putem să fim împreuna." Mi-a spus: "Nu, la şcoală, suntem străini." Am luat-o personal. Dar da, ai perfectă dreptate. Amândoi am trăit o experienţă traumatică, dar am reacţionat în moduri complet diferite.

Anderson Cooper: Ocazional, William a încercat să-ţi vorbească despre mama voastră, dar, în copilărie, nu ai putut să-i răspunzi.

Harry: Nu s-a pus problema că nu voiam să vorbesc despre asta cu el, ci, pur şi simplu, nu ştiam cum să vorbesc despre asta. Nu m-am gândit că o discuţie cu fratele meu sau cu altcineva ar putea fi... terapeutică.

În august 1997, Harry şi William îşi petreceau vacanţă în Scoţia, cu tatăl lor. Harry avea 12 ani, William, 15 ani. În noaptea de 31 august, erau la Castelul Balmoral, iar Harry a fost trezit de tatăl său, care i-a spus că mama să avusese un accident de maşină în Pariş.

Anderson Cooper: În carte scrii: "Au încercat, dragă băiete, dar mă tem că n-a supravieţuit. Fraza mi-a rămas în minte ca săgeţile pe ţintă." Ai plâns ?

Harry: Nu. N-am vărsat o lacrimă atunci. Eram şocat. Aveam 12 ani, era în jur de 7-7:30 dimineaţa. E devreme... Tata intra în cameră, îmi pune mâna pe genunchi şi-mi spune că a avut loc un accident. Nu mi-a venit să cred.

Anderson Cooper: Ai mai scris în carte: “Tata nu m-a îmbrăţişat. Nici în situaţii obişnuite nu ştia să-şi manifeste emoţiile, dar şi-a mai pus o dată mâna pe genunchiul meu şi a zis că va fi bine. Dar, după asta, nimic n-a fost bine, pentru mult timp”.

Harry: Nu, nimic n-a fost bine.

 

Harry spune că amintirea următoarelor zile este fragmentată, dar îşi aminteşte că i-a salutat pe cei care jeleau în faţa Palatului Kensington, la Londra, cu o zi înaintea funeraliilor mamei sale.

 Anderson Cooper: Ce spui acum, când vezi acele filmări ?

Harry: Mi se pare bizar, pentru că văd că eu şi William zâmbim... Îmi amintesc că mă simţeam vinovat.

Anderson Cooper: Vinovat ? De ce ?

Harry: Pentru că oamenii pe care îi salutăm îşi manifestau emoţiile mai mult decât noi, poate, chiar mai mult decât simţeam noi.

Anderson Cooper: Ei plângeau, dar voi nu.

Harry: Mulţi plângeau. Îmi amintesc mâinile umede ale oamenilor. La început, nu înţelegeam de ce.

Anderson Cooper:  Aveau mâinile ude...

Harry: Pentru că-şi şterseseră lacrimile. Unul dintre cele mai ciudate lucruri de atunci a fost că luam florile de la oameni şi le puneam lângă celelalte, de parcă aş fi fost un intermediar pentru suferinţa lor… Asta mi-a rămas în minte.

Înmormântarea, într-o dimineaţă rece de septembrie, a fost urmărită de 2,5 miliarde de oameni din întreaga lume. Poate, cea mai marcantă imagine: prinţul Harry şi fratele său, păşind în urma sicriului mamei lor, în drumul către Westminster Abbey.

Anderson Cooper: Ce îţi aminteşti despre acel cortegiu ?

Harry: Îmi amintesc tăcerea, ocazional întreruptă de vaiete şi ţipete. Îmi amintesc de zgomotul făcut de potcoavele pe drum, de frâiele cailor, de carul funebru, de roţi, de pietrişul sub picioarele noastre, dar, mai ales, de tăcere.

După slujbă, sicriul prinţesei Diana a fost adus pentru înmormântare la Althorp, străvechea reşedinţă a familiei sale. 

Harry: Când sicriul mamei a fost coborât în pământ, abia atunci am plâns. Da, numai atunci.

Anderson Cooper: N-ai plâns deloc în adolescenţă ?

Harry: Nu.

Anderson Cooper: N-ai crezut că e moartă ?

Harry: Pentru mult timp, am refuzat să accept că s-a dus. În parte, pentru că-mi ziceam: "Nu ne-ar fi făcut asta." Dar şi gândindu-mă... "Poate că totul e un plan."

Anderson Cooper: Adică ai fost convins că a decis să dispară o vreme ?

Harry: Da, o vreme, apoi, ne va chema la ea.

Anderson Cooper: Cât timp ai crezut asta ?

Harry: Ani ! Mulţi ani. Şi am discutat despre asta cu William. Şi el gândea la fel.

Anderson Cooper: În carte ai scris: "Adesea, dimineaţa îmi spuneam: ‘Poate că asta e ziua. Poate că asta e ziua în care va reveni?”

Harry: Da, speranţă. Aveam mari speranţe.

S-a agăţat de acea speranţă până la vârsta adultă. La 20 de ani, Harry a cerut să vadă raportul poliţiei privind accidentul în care muriseră mama sa, iubitul ei, Dodi Al-Fayed, şi şoferul, Henri Paul, pe când erau urmăriţi de paparazzi, într-un tunel parizian.

Anderson Cooper: În dosar erau fotografii de la locul accidentului. De ce ai vrut să-l vezi ?

Harry: Ca să am dovada că se aflase în maşină, dovada că fusese rănită şi dovada că paparazzi care o urmăriseră în tunel erau aceiaşi care o fotografiau zăcând pe bancheta din spate.

Anderson Cooper: În carte, referindu-te la fotografiile de la locul accidentului, scrii: "Până atunci, nu-mi dădusem seama că ultimul lucru văzut de mami înaintea morţii a fost un bliț."

Harry: Da.

Anderson Cooper: Asta ai văzut în fotografii ?

Harry: În fotografii se vedeau reflectaţi nişte oameni care fotografiau prin geam, iar ei erau reflectaţi în geam.

A văzut doar o parte dintre fotografiile accidentului. Secretarul sau particular şi consilierul său l-a descurajat să le vadă pe toate.

Harry: Am văzut-o pe mama doar din spate, zăcând pe banchetă. Erau şi alte fotografii mai cumplite, dar îi voi rămâne veşnic recunoscător pentru faptul că m-a împiedicat să-mi fac singur rău... Pentru că asemenea imagini îţi rămân în minte pe vecie...

Harry spune că a crezut că mama sa e încă în viaţă, până la 23 de ani, când a vizitat prima dată Parisul.

Anderson Cooper: I-ai spus şoferului să te ducă în tunelul unde murise mama ta.

Harry: Voiam să văd dacă era posibil, la viteza cu care conducea Henri Paul, să pierzi controlul maşinii, să te izbeşti de un stâlp şi să-i ucizi pe aproape toţi cei aflaţi în maşină. Trebuia să fac acel drum, să urmez aceeaşi rută.

Anderson Cooper: Acelaşi tunel, aceeaşi viteză ?

Harry: Totul. Da, pentru că nouă ni se spusese că a fost o înlănţuire de evenimente şi că, eliminând un eveniment din acel lanţ, finalul se modifica. Paparazzii erau parte din acel lanţ. Totuşi, toţi au scăpat nepedepsiţi.

Harry scrie că el şi fratele său au fost nemulţumiţi de rezultatele anchetei din 2006 făcute de poliţia londoneză, care conchidea ca şoferul Dianei, Henry Paul, băuse, iar ciocnirea fusese "un accident tragic".

Harry: Eu şi William ne-am gândit să redeschidem ancheta, pentru că avea atâtea goluri. Nu era deloc logică.

Anderson Cooper: Ai mai vrea să faci asta ?

Harry: Nu ştiu dacă se mai poate. Dar nu, cred... Dacă aş mai vrea să fac asta... Ce întrebare, Anderson !

Anderson Cooper: Crezi că ai răspunsurile necesare despre sfârşitul mamei tale ?

Harry: Sincer, nu. Nu cred. Cred că nici fratele meu nu le are. Cred că nimeni în lume nu le are. Dar am nevoie să ştiu mai multe ? Nu, nu cred că ar schimba mare lucru.

Acum, Harry spune că abia după ce a luptat pe front, în Afganistan, şi-a găsit un scop în viaţă şi un sentiment de normalitate.

Harry: Cariera militară m-a salvat în multe privinţe.

Anderson Cooper: Cum aşa ?

Harry: M-a scos din lumina reflectoarelor. M-a scăpat de presa britanică. Mi s-a dat un scop, ceva mai presus de mine, am purtat aceeaşi uniformă ca toţi ceilalţi, m-am simţit normal pentru prima dată în viaţă. Am putut să realizez unele dintre cele mai grele lucruri din viaţă. Am fost instruit să pilotez un avion de luptă Apache. Un prinţ nu e tratat preferenţial.

Anderson Cooper: ... În elicopter nu contează cine eşti.

Harry: Da, nu există un buton de pilot automat special pentru prinţ. Eram un bun candidat pentru armată: un tânăr de 20 de ani, care suferea de şoc. Dar iată-mă pilotând un Apache, luptând, monitorizând simultan patru staţii radio. Mă aflam acolo ca să salvez şi să ajut orice soldat aflat pe teren, pe oricine urlă în staţia radio: "Avem nevoie de sprijin aerian." Asta îmi era menirea. M-am simţit vindecat. În mod ciudat...

Anderson Cooper: Acele acţiuni intense şi simultane îţi făceau bine ?

Harry: Simţeam că preschimb durerea în scop. Pe atunci, nu îmi dădeam seama că trăiesc dependent de adrenalină. Aşa am trăit de la 12 ani, de când a murit mama.

Anderson Cooper: Ai scris: "Războiul n-a început în Afganistan, ci în august 1997."

Harry: Da, pentru mine, fără să-mi dau seama, războiul a început cu moartea mamei.

Anderson Cooper: Cu cine te luptai ?

Harry: Cu mine însumi. Acumulasem multă frustrare şi blamam presa britanică, pentru rolul său.

Anderson Cooper: Chiar şi la 12 ani ? Aşa de mic ? Aşa gândeai despre presa britanică ?

Harry: Da, pentru noi, de mici, a fost evident că presa britanică joacă un rol în nefericirea mamei noastre. Acumulasem multă furie. Din fericire, n-am manifestat-o împotriva cuiva, dar am recurs la băutură. Beam mult, ca să nu mai simt, ca să-mi abat gândurile de la asta. De asemenea, am recurs şi la droguri.

Harry recunoaşte că a fumat marijuana şi a luat cocaină. Scrie că, spre 30 de ani, era disperat şi pierdut.

Harry: De mulţi ani trăiam cu o povară pe suflet, dar nu reuşisem niciodată să plâng. Aşa că încercam constant să găsesc o cale ca să plâng...  Stăteam pe canapea şi rememoram cât mai multe amintiri cu mama. Iar uneori, mă uitam la videoclipuri pe internet.

Anderson Cooper: Cu mama ta ?

Harry: Da.

Anderson Cooper: Ca să plângi ?

Harry: Da.

Anderson Cooper: Şi nu puteai.

Harry: Nu puteam.

Cu şapte ani în urmă, pentru prima dată, a cerut ajutor psihologic. Ne dezvăluie că a încercat şi alte tratamente experimentale.

Anderson Cooper: Scrii în carte despre droguri psihedelice: ayahuasca, psilobicina, ciuperci…

Harry: Nu le recomand ca droguri recreaţionale, dar, dacă le iei sub îndrumarea oamenilor potriviţi, dacă suferi profund după un doliu sau o traumă intensă, atunci, efectul lor este unul curativ.

Anderson Cooper: - Ţi-au arătat ceva. Ce anume ?

- Mie... "mi-au curăţat parbrizul." Au şters nefericirea pierderii, au demontat ideea asta a mea că trebuia să plâng ca să-i arăt mamei că-mi lipseşte, când, de fapt, tot ce-şi dorise era să fiu fericit.

Prinţul Harry spune că a găsit fericirea cu soţia sa, în California, dar, după cum veţi auzi imediat, e departe de a se fi împăcat cu familia regală. Memoriile prinţului Harry nu sunt deloc iertătoare, iar portretul făcut familiei regale nu e deloc măgulitor, în special pentru mama sa vitregă, Camilla, actuala regina-consoarta. S-a măritat cu prinţul Charles în 2005, deşi cei doi aveau de zeci de ani o relaţie sentimentală intermitentă. Când prinţesa Diana s-a referit la Camilla ca la "a treia persoană din căsnicia noastră", presa de scandal britanică a păstrat expresia, iar prinţul Harry nu a uitat-o.

Harry: Era personajul negativ, a treia persoană în căsnicia lor, trebuia să-şi refacă imaginea.

Anderson Cooper: Tu şi fratele tău i-aţi cerut deschis tatălui vostru să nu se însoare cu Camilla ?

Harry:  Da.

Anderson Cooper: De ce ?

Harry: Nu ni s-a părut necesar. Am crezut că va face mai mult rău decât bine. Dacă era cu ea, asta era de ajuns, cu siguranţă. De ce să meargă aşa de departe, când nu e nevoie să faci asta ? Voiam să fie fericit şi am văzut cât de fericit era cu ea. Aşa că, în acel moment, am zis... bine.

Anderson Cooper: Ai scris că a început o campanie în presa britanică pentru a pava calea către căsătorie. Ai scris: "Voiam chiar fericirea Camillei. Poate că, fericită fiind, ar fi fost mai puţin periculoasă." În ce sens era periculoasă ?

Harry: Deoarece simţea nevoia să-şi reabiliteze numele.

Anderson Cooper: Asta o făcea periculoasă ?

Harry: Da, din cauza legăturilor pe care le crea cu presa britanică. Ambele părţi erau foarte dispuse să facă schimb de informaţii. Cum există o ierarhie familială, iar ea aspira să fie regina-consoartă, avea să calce pe cadavre din cauza asta.

Harry spune că, de-a lungul timpului, el a fost unul dintre cadavre. O acuză pe Camilla, dar îl acuzăşi pe tatăl său că s-au folosit de el şi de William pentru a avea ei presă bună. Prinţul Harry scrie: "Camilla m-a sacrificat pe altarul ei publicitar."

Harry: Dacă un membru al familiei e convins că publicitatea asta, titlurile favorabile, articolele laudative la adresa ta... îţi vor îmbunătăţi reputaţia sau vor creşte şansele de a fi acceptat ca monarh de către britanici, atunci, asta vei urmări.

În carte, Harry scrie că, atunci când a prezentat-o pe Meghan Markle familiei, în 2016, iniţial, tatăl său a plăcut-o, dar William a fost sceptic. Se referea cu dispreţ la Meghan ca la "actriţa americană".Deşi nu dă   nume, Harry spune că şi alţi membri ai familiei aveau rezerve.

Harry: De la bun început, înainte de a apuca s-o cunoască. Iar presa britanică n-a ratat momentul.

Anderson Cooper: Pe ce se baza neîncrederea lor ?

Harry: Pe faptul că era americancă, actriţă, divorţată, neagră... De fapt, mulatră, mama ei era neagră. Astea erau doar patru dintre stereotipurile tipice, care au început să alimenteze frenezia presei britanice.

Anderson Cooper: Dar toate astea au stârnit şi neîncrederea familiei ?

Harry: Da. Familia mea citeşte tabloidele când se adună la micul-dejun, așadar, chiar dacă spui că nu crezi ce scriu, tot îşi lasă amprenta. Dacă îţi faci o opinie a priori, pe baza unui stereotip, e foarte greu s-o schimbi. Şi o mare parte din familie, dar şi din presa britanică... a spus: "L-a schimbat. Sigur e vrăjitoare ! L-a schimbat." Da, m-am schimbat şi mă bucur că m-am schimbat, pentru că, în loc să mă îmbăt şi să mă droghez prin cluburi, mi-am găsit iubirea vieţii şi am şansa să întemeiez o familie cu ea. 

 

La scurt timp după ce relaţia a devenit publică, Harry a insistat să dea o declaraţie prin care condamnă anumite tabloide pentru articolele despre Meghan şi ceea ce el a numit "aluziile rasiale".

Anderson Cooper: Ai scris că fratele şi tatăl tău s-au înfuriat pe tine pentru asta. De ce ?

Harry: Au considerat că sunt puşi într-o lumină proastă, au simţit că ei n-au avut şansa sau n-au fost în stare să facă asta pentru soţiile lor. Parţial, ceea ce a îndurat Meghan se asemăna cu ceea ce induraseră Kate şi Camilla. Da, erau circumstanţe foarte diferite, dar la care se adaugă elementul rasial, pe care l-a exploatat imediat presa britanică. Am fost de o naivitate incredibilă la început. Habar n-aveam că presa britanică e atât de rasistă. La naiba ! Cred că şi eu eram rasist, înainte de relaţia cu Meghan.

Anderson Cooper: Crezi că erai rasist înainte de relaţia cu Meghan ?

Harry: Nu ştiu. Pe atunci, nu vedeam ceea ce văd acum.

S-au căsătorit în mai 2018, într-o ceremonie ce promitea o familie regală mai modernă şi mai "inclusivă". Li s-a acordat titlul de duci de Sussex. Dar, în culise, din ce spune Harry, neîncrederea lui William faţă de Meghan s-a accentuat.

Anderson Cooper: Ai încercat să vă întâlniţi cu William şi Kate, să încerci să elimini tensiunile ?

Harry: Da.

Anderson Cooper: Cum a decurs întâlnirea ?

Harry: Nu prea bine.

La începutul lui 2019, Harry scrie că ranchiuna dintre el şi William a explodat acasă la Harry, pe domeniul Kensington.

Anderson Cooper: Ai avut o dispută fizică cu fratele tău ?

Harry: Cred că el acumulase foarte multe frustrări. În acea epocă, oameni din anturajul său îi spuneau anumite lucruri, şi tot atunci citea excesiv articole din presa de scandal. Avea o serie de nemulţumiri care nu se întemeiau pe realitate. Eu îmi apăram soţia. El îmi atacă soţia, care nu era prezentă atunci, prin ceea ce spunea... Eu mă apărăm. Am trecut dintr-o cameră în bucătărie, iar frustrarea lui era tot mai accentuată... Ţipa la mine, am ţipat şi eu la el. N-a fost câtuşi de puţin plăcut. Şi şi-a pierdut controlul şi m-a împins pe podea.

Anderson Cooper: Te-a trântit la pământ ?

Harry: Da. Am căzut pe bolul câinelui.

Anderson Cooper: Te-ai tăiat la spate ?

Harry: Da, dar nu mi-am dat seama pe loc. Mi-a cerut scuze ulterior... A fost o experienţă dezagreabilă.

Anderson Cooper: Ţi-a cerut să nu spui nimănui, să nu-i spui lui Meghan.

Harry: Da, şi nu i-aş fi spus. Nici nu i-am spus, până nu mi-a văzut tăietura pe spate. M-a întrebat ce e şi am răspuns: "Ce ?" Nu ştiam despre ce vorbeşte. M-am uitat în oglinda: "Fir-ar !" Pentru că nu văzusem înainte...

Meghan a spus că presiunea şi criticile constante au adus-o în pragul suicidului în iarna lui 2019.

Harry: Cel mai mult mă îngrozea ideea că istoria se repetă.

Anderson Cooper: Te-ai temut cu adevărat că soţia ta...

Harry: Da, m-am temut că finalul, la fel ca pierderea mamei la 12 ani, se putea repeta cu soţia mea.

În ianuarie 2020, prinţul Harry şi Meghan au anunţat că vor să renunţe la rolul lor de membri principali ai familiei regale. Trei luni mai târziu, s-au mutat în California. Au urmat interviul cu Oprah Winfrey, care a ţinut prima pagină a ziarelor, şi un contract cu Netflix, de 100 de milioane de dolari.Criticii spun că ducii de Sussex profită de statutul regal atât cât mai pot…

Anderson Cooper: De ce nu renunţaţi la titlul ducal ?

Harry: Ce ar schimba asta ?

Anderson Cooper: Una dintre criticile ce v-au fost aduse este că vreţi să vă mutați în California, să renunţaţi la rolul instituţional, dar, atunci, de ce rămâneţi în atenţia publicului ? De ce faceţi publice discuţii purtate cu tatăl tău sau cu fratele tău ? Tu spui că ai încercat să faci asta în privat...

Harry: De câte ori am încercat să fac asta în mod privat, în presă s-au scurs informaţii, s-au publicat articole false despre mine şi soţia mea. Deviza familiei este: "Nu te plânge, nu te justifica." Dar e doar o deviză şi...

Anderson Cooper: Mulţi se plâng şi mulţi dau explicaţii.

Harry: La nesfârşit.

Anderson Cooper: Şi filtrează informaţii în presă.

Harry: Exact.

Prinţul Harry continuă să spună că nu el ar filtra informaţii contra familiei sale.

Harry: Aşa că, acum, încercând să vorbesc pe limba lor, sper eu, voi sta aici şi-ţi voi spune ţie adevărul, cu propriile mele cuvinte. Nu mă voi folosi de altcineva, de "o sursă anonimă", ca să filtrez minciuni sau relatări false unei prese de scandal, care îşi radicalizează cititorii, literalmente, cu potenţialul de a face rău familiei mele. Soţiei mele, copiilor mei!

Luna trecută, tabloidul britanic The Sun a publicat un articol necruţător despre Meghan, semnat de un prezentator TV. 

Anderson Cooper: A scris: "O urăsc. Nu pot dormi noaptea. Stau treaz, scrâşnesc din dinţi şi visez la ziua în care va fi plimbată despuiată pe străzile din Anglia, în timp ce mulţimea urlă 'rușine' şi o acoperă cu excremente." Te surprinde ?

Harry: Dacă mă surprinde ? Nu. E şocant, da. În fond, mulţumesc, asta dovedeşte că avem dreptate.

Anderson Cooper: Palatul a reacţionat la asta ?

Harry: Nu, iar la un moment dat, tăcerea e trădare.

Harry a revenit în Regatul Unit. A fost la Londra, în septembrie 2022, la un eveniment caritabil, când s-a anunţat că bunica sa, regina, era ţinută sub observaţie de medici, la Castelul Balmoral.

Harry: L-am întrebat pe fratele meu ce planuri are, cum se duc el şi Kate acolo. Două ore mai târziu, toţi membrii familiei din zona Windsor şi Ascot luau un avion împreună, un avion de, poate, 14-16 locuri.

Anderson Cooper: Tu n-ai fost invitat ?

Harry: Nu.

Până să ajungă Harry la Balmoral, pe cont propriu, regina murise.

Harry: Am intrat, mă aştepta mătuşa. Şi m-a întrebat dacă vreau s-o văd. M-am gândit vreo cinci secunde dacă e o idee bună, apoi mi-am zis: "Ştii ce ? Poţi face asta. Trebuie să-ţi iei rămas-bun." M-am dus sus, mi-am scos haina, am intrat şi am stat cu ea o vreme. Singur.

Anderson Cooper: Unde era ?

Harry:  În dormitorul ei. M-am bucurat pentru ea, pentru că-şi încheiase viaţa, iar soţul ei o aştepta şi au fost înmormântaţi împreună.

Aşa cum se întâmplase cu 25 de ani în urmă, Harry şi William au mers împreună, dar despărţiţi, de data asta, în urma sicriului bunicii lor.

Anderson Cooper: Vorbeşti cu William ? Vă trimiteţi mesaje ?

Harry: Acum, nu. Dar aştept şi-mi doresc... Aştept şi-mi doresc mult să ne împăcăm.

Anderson Cooper:  De când n-aţi mai vorbit ?

Harry: De mult.

Anderson Cooper: Vorbeşti cu tatăl tău ?

Harry: N-am mai vorbit de mult. Nu recent.

Anderson Cooper: rezi că va veni o zi când vei redeveni membru cu drepturi depline al familiei regale ?

Harry: Nu, mi se pare improbabil.

Anderson Cooper: În carte ai numit asta "o ruptură de mari proporţii". Poate fi vindecată ?

Harry:  Da. Totul ţine de ei. Eu şi Meghan am spus mereu că le vom cere scuze public pentru orice greşeală a noastră. Dar, de câte ori punem întrebarea, nimeni nu ne spune cu exactitate ce am greşit. Trebuie să existe o discuţie constructivă, o discuţie privată, care să n-ajungă în presă.

Anderson Cooper: Presupun că ei vor spune: "Cum să avem încredere în tine ?Ce garanţii avem că nu vei spune ce am discutat, într-un interviu ?"

Harry: Totul a început când ei au vorbit zilnic cu presa contra soţiei mele, au spus minciuni, iar asta ne-a împins pe mine şi pe soţia mea să fugim din ţara noastră... ţara mea.

Anderson Cooper: Cred că e greu pentru cineva să-şi imagineze o familie care pare desprinsă din "Urzeala tronurilor", minus dragonii…

Harry: N-am văzut "Urzeala tronurilor", dar dragonii sunt reali, sunt a treia parte implicată, şi anume presa britanică. În fond, dacă n-ar fi presa britanică, probabil am fi şi acum o familie disfuncţională, aşa cum sunt multe, dar, în esenţă, exista o familie. Nu încape îndoială! Aştept şi sper să recuperez acel element familial. Sper să am o relaţie cu fratele meu, cu tatăl meu şi cu alţi membri ai familiei.

Anderson Cooper: Îţi doreşti asta ?

Harry: E tot ce am cerut vreodată.

Casei Regale i s-a oferit ocazia să comenteze, dar reprezentanţii săi au cerut ca, înainte de a da un răspuns, să aibă acces la emisiune înainte de difuzare, ceea ce noi nu facem niciodată.