Infestare cu ploşniţe în mai multe saloane ale Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti. Măsurile luate de conducere

×
Publicitate

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti a informat marţi, printr-un comunicat de presă, că se confruntă cu o infestare cu ploşniţe în mai multe saloane ale unităţii spitaliceşti.

UPDATE:

Trei secții de pneumologie sunt la etajul unde ar fi fost văzute ploșnițele. În total, este vorba de peste 50 de pacienți. Unii dintre ei au fost deja externați, iar alții urmează să plece acasă în perioada imediat următoare. Zece pacienți vor fi relocați în alte secții, pentru că starea lor de sănătate nu permite externarea.

Reprezentanții unității sanitare au anunțat că vor limita numărul de internări pentru această săptămână. Vineri se va face o dezinsecție completă a întregii zone, prin nebulizare timp de 8 ore, cu o firmă specializată.

Culmea este că managerul spitalului a declarat luni că în saloanele afectate s-au efectuat mai multe dezinsecții începând cu data de 12 februarie 2025 și că nu mai sunt probleme. Însă, între timp, ploșnițele au reapărut, așa că s-a recomandat o dezinsecție extinsă.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Conducerea instituţiei a mai precizat că, în pofida unor dezinsecţii repetate, problema persistă, iar ploşniţele au reapărut în aceleaşi saloane. În aceste condiţii, autorităţile spitaliceşti au extins măsurile pentru întreaga Secţie Clinică Pneumologie 1, scrie News.ro.

În comunicatul de presă citat, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” informează publicul şi autorităţile competente despre măsurile întreprinse în urma semnalării unei infestări cu ploşniţe în anumite saloane ale unităţii.

Astfel, potrivit sursei citate, măsurile luate au vizat notificarea oficială a Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti în legătură cu situaţia respectivă, dezinsecţia repetată, începând din 12 februarie 2025, în saloanele afectate de ploşniţe, din cadrul Secţiei Pneumologie 1, condusă de dr. Beatrice Mahler, monitorizarea constantă a situaţiei.

Personalul medical a supravegheat eficacitatea măsurilor luate, iar conducerea unităţii a colaborat cu specialişti în dezinsecţie pentru a identifica cele mai eficiente soluţii.

Sursa citată a mai menţionat că, având în vedere persistenţa problemei şi reapariţia ploşniţelor în aceleaşi saloane, s-a recomandat o dezinsecţie extinsă a întregii Secţii Clinice Pneumologie 1.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fata lui Ion Țiriac face senzație pe internet! Cum arată Ioana: „Ai dat bine din coate când se împărțea frumusețea”
FOTO | Fata lui Ion Țiriac face senzație pe internet! Cum arată Ioana: „Ai dat bine din coate când se împărțea frumusețea”
Citește și...
62530603
Forțele NATO se mobilizează la Marea Neagră și pe Dunăre. Trupele române, prezente printre miile de soldați ai Alianței

Peste 2.300 de militari din România şi din alte 11 state vor participa, în perioada 31 martie – 11 aprilie, la exerciţiul SEA SHIELD 25, care este organizat de Forţele Navale Române.

62530605
„Stegarul dac” a coborât din copac, după 26 de ore de protest la Arestul Central. A fost dus de polițiști la audieri

„Stegarul dac” a coborât din copacul în care se urcase pentru a protesta, în fața Arestului Central.

62515604
Noi informații despre furtul artefactelor dacice de la Muzeul Drents. Ce ar fi trebuit să îi oprească pe hoți și nu a mers

Securitatea expoziţiei „Dacia - Empire of Silver and Gold” de la Muzeul Drents nu a funcţionat corespunzător în timpul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi a celor trei brăţări de aur.

Recomandări
Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Avertismentul Moody’s după trei desemnări de premier eșuate: România riscă să nu adopte la timp bugetul pe 2027

Moody’s avertizează, după respingerea guvernului Mureșan, că blocajul politic din împiedică consolidarea fiscală și face tot mai dificilă adoptarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul anului.

Trafic bucuresti
Mașinile poluante vor fi interzise treptat în București. Harta zonei de unde vor începe restricțiile, prezentată de Ciucu

Primăria Bucureşti atrage atenţia, vineri, că situaţia poluării din Capitală este alarmantă, valorile înregistrate ale poluanţilor depăşind de patru ori maximele. 

Ilie bolojan dna iasi inquam photos casian mitu
Avocatul lui Fănel Bogos, despre întâlnirea dintre omul de afaceri și premier: „I s-a prezentat doar un abuz”

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat la DNA Iași, în calitate de martor, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos.