Incendiu la Ferma Dacilor | Numele lui Cornel Dinicu nu apare în documentele firmei. Cunoscut bodyguard, printre victime

62413420

Cornel Dinicu, bărbatul care se prezenta public drept proprietar al pensiunii Ferma Dacilor din Tohani nu apare ca patron în documentele firmei care este asociată cu pensiunea care a ars, iar numele său era cunoscut în lumea interlopă.

Unul dintre apropiaţii lui Dinicu, cunoscut în lumea agenţilor de pază din Capitală, a murit în timp ce încerca să îşi salveze din flăcări doi dintre copii.

Cornel Dinicu se prezenta public drept patron al pensiunii din Tohani care a ars, marţi dimineaţă, în a doua zi de Crăciun, până în prezent cinci persoane, inclusiv un copil, fiind găsite carbonizate. Bărbatul a crescut pe dealurile din Tohani şi tot acolo şi-a dezvoltat afacerea. La începutul anilor 2000, Dinicu era asociat cu lumea interlopă din Prahova.

Presa locală a scris că în 1996 Dinicu a preluat conducerea celui mai mare grup de bodyguarzi din Regie, iar în martie 1997 a fost condamnat la 4 luni de închisoare pentru ameninţare şi lovire.

Numele lui Cornel Dinicu a apărut în scandalul ”Portbagajul”, alături de cele ale unor persoane influente din lumea politică şi din poliţie, el fiind omul de încredere al unora dintre politicienii importanţi ai acelor vremuri.

La începutul anului 2000, Cornel Dinicu şi doi complici ai acestuia erau acuzaţi că au furat 500.000 dolari şi un kilogram de aur din maşina unui alt interlop, Mihai Bucurenciu, iar în acelaşi an câteva luni mai târziu Dinicu era cercetat pentru deţinere ilegală de arme şi muniţie.

Într-un interviu acordat luna aceasta portalului online Observatorul Prahovean, Cornel Dinicu povestea că a decis să construiască pensiunea „într-o râpă”, aşa cum i-au spus apropiaţii. Numele său nu apare însă ca deţinător de acţiuni în firma care este asociată cu afacerea Ferma Dacilor, cei doi patroni fiind, în acte, o persoană din Prahova şi una din alt judeţ.

Când le gândesc, le şi fac. Nu stau să le analizez să... Când vine o idee, o fac şi la revedere! Mai puţine analize. E un risc major, când te apuci de un business să nu faci analize, dar de multe ori în viaţă mie mi-au ieşit, instinctual. Am instincte bune, am nişte instincte foarte bune, motiv pentru care, visez noaptea ceva ziua fac. Mai greu cu autorităţile care nu se mişcă cu viteza mea. Durează ani de zile până se trezesc ei, sau poate niciodată. De exemplu, PUZ-ul la clădirea asta a durat patru ani, dacă stăteam după ei, nu se realiza niciodată proiectul ăsta”, spunea Dinicu, în 13 decembrie 2023.

Potrivit propriilor declaraţii, el are cinci copii, cel mai mare fiind student.

Cornel Dinicu este prieten cu şeful ANPC, Horia Constantinescu.

Pentru idiocraţi şi hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiţia şi rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuţiile de doi lei, lansate în spaţiul public. Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani! Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simplă idee. Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele româneşti, măcar jumătate din cat o fac producătorii, acestea ar avea o şansă mult mai mare, în faţa celor străine. Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiţi nicăieri, în lume. Brânzeturile sunt producţie proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse! Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoaşterii meritelor şi faptului că prietenul meu pune România în farfurie”; promova Horia Constantinescu, pe reţelele de socializare, afacerea de la Tohani condusă de Cornel Dinicu.

Una dintre victimele decedate în incendiu este un prieten al lui Dinicu. Este vorba, conform Gândul, despre Lucian Ene, poreclit Pif, un personaj cunoscut atât în lumea agenţilor de pază care se ocupă de securitate în cluburile de lux din Capitală, cât şi în lumea interlopă.

Ene se afla cu soţia şi cei trei copii ai săi la petrecerea de la pensiunea din Tohani, iar când incendiul a izbucnit a mers la etaj pentru a-i salva pe doi dintre copiii săi. Bărbatul nu a mai putut însă să iasă din foc. Soţia sa, de 48 de ani şi fiul de 16 ani au fost răniţi, femeia aflându-se la Spitalul Judeţean Ploieşti cu arsuri pe 5% din corp, iar adolescentul fiind trimis la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, starea lui fiind stabilă.

Articol recomandat de sport.ro
O știi pe Maria, dar cât de frumoasă e și Valentina! Pep Guardiola se poate mândri cu fetele lui
O știi pe Maria, dar cât de frumoasă e și Valentina! Pep Guardiola se poate mândri cu fetele lui
Citește și...
Nadia Comăneci va fi decorată de președintele Nicușor Dan, la 50 de ani de la primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice

Nadia Comăneci va fi decorată vineri de președintele Nicușor Dan, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni. În iulie anul trecut, șeful statului a semnat decretul potrivit căruia 2026 a fost numit 'Anul Nadia Comăneci'.

Imagini cu agresorul care a intrat cu un cuțit într-un liceu din București și a bătut un elev

Incident violent la un colegiu din Sectorul 1 al Capitalei. Un adolescent de 16 ani a fost amenințat cu un cuțit și lovit de un tânăr de 18 ani, chiar în curtea școlii, sub privirile a zeci de elevi. 

Cum a furat fugarul din Iași un seif plin cu bani dintr-o locuință. „Cu siguranță am fost urmăriți”

Un individ de 41 de ani din județul Iași, care acum doi ani a comis un jaf în valoare de peste 45.000 de euro, a fost dat în urmărire națională.

Recomandări
Ce armament a cumpărat România cu miliardele din SAFE. Lista contractelor semnate până acum de MApN

Ministerul Apărării Naționale a anunțat semnarea mai multor contracte de achiziții militare importante în cadrul Programului SAFE, vizând modernizarea capabilităților Armatei României în domenii cheie precum supravegherea și apărarea antiaeriană.

Proteste ale bugetarilor într-un stat care nu-și mai permite nota de plată. Noua lege a salarizării și ruptura față de privat

Proiectul noii legi a salarizării a declanșat proteste în sistemul bugetar, pe fondul reducerii unor sporuri și indemnizații, în condițiile în care veniturile din sectorul public au fost cu peste 3.200 de lei brut mai mari decât în privat în 2024.

Ce s-a descoperit în camera bărbatului care și-a ucis fratele și bunica și apoi s-a sinucis. „Un caz neobișnuit”

Caz înfiorător în Târgu Jiu. Un bărbat de 39 de ani e suspectat că și-a omorât bunica și fratele, apoi s-a sinucis în același apartament. Anchetatorii spun că suspectul avea mai multe obiecte care par de cult satanist.