Incendiu devastator în Argeș. Pompierii s-au luptat două ore să oprescă flăcările care au distrus o casă și amenințau alta

×
Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit aseară într-o gospodărie din Albeștii de Argeș. Pompierii, care au venit cu patru autospeciale, au găsit o casă și o anexă învăluite de flăcări uriașe. O altă locuință, aflată în aceeași curte, era în pericol.

După aproape două ore, incendiul a fost stins. Din casa cuprinsă de foc au fost salvate două camere. Nenorocirea a pornit de la un coș de fum deteriorat, spun pompierii.

„La sosirea echipajelor de intervenție, ardeau generalizat acoperișul și podul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 80 mp și o anexă de circa 15 mp, flăcările violente prezentând pericol de propagare la o casă din apropiere, aflată în aceeași gospodărie.

În urma evenimentului au mai ars în jur de 1 mc lemn de foc și s-a degradat planșeul unei camere, pe o suprafață de aproximativ 6 mp.

Prin intervenția operativă la fața locului, pompierii au reușit să evite propagarea incendiului la cea de-a doua casă, totodată, reușind să salveze și două camere din locuința la care a izbucnit incendiul, dar și o anexă.

În urma producerii incidentului, nu au fost identificate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coș de fum deteriorat”, a transmis ISU Argeș.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62425851
Ziua Armatei Române: Programul complet al ceremoniilor care vor fi organizate în țară și în străinătate

Mai multe ceremonii militare vor fi organizate, vineri, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României.

62493296
Dosar penal pentru primarul din Ploiești, în ultima zi de mandat. Ce a făcut alături de un jurnalist

În ultima zi de mandat, primarul din Ploiești, Andrei Volosevici, s-a ales cu un dosar penal. Edilul este acuzat, alături de un jurnalist local, de cumpărare și trafic de influență, șantaj, uzurparea funcției, ultraj și purtare abuzivă.

62493290
Protest în fața Guvernului României. Mai multe categorii profesionale scoase în stradă de noua Lege a Pensiilor

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, vineri, protest în Bucureşti la care se vor alătura şi alte categorii socio-profesionale. Revendicările vizează Legea pensiilor.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.