În numai o jumătate de oră, o furtună a făcut prăpăd într-o comună din Neamţ

×
Publicitate

În numai o jumătate de oră o furtună a făcut prăpăd într-o comună din Neamţ. Mai mulţi brazi au căzut peste o casă în care se aflau printre alții o bătrânică și strănepoții săi.

Iar apele umflate ale pârâului din apropiere au rupt drumul izolând astfel gospodăria.

Proprietara locuinței distruse de brazi se pregătea să iasă din casă cu cei trei strănepoți - până în zece ani fiecare. În curte, trebăluiau alţi doi vârstnici, rude ale femeii. Ginerele povestește că au avut noroc.

Paul Crâşmariu: ”Îmbraca copiii să îi scoată afară. În momentul ăla a căzut primul copac în faţa casei. După aia, când a ieşit, noroc că nu a trecut de tocul uşii că îi venea asta în cap cu tot cu copii s-a dat înapoi. Copiii s-au apucat de plâns”.

Și pârul de lângă casa s-a umflat, în urma ploilor. Oamenii au apelat la pompieri pentru a o recupera pe bătrână.

Bianca Crâşmariu: ”Copiii i-am dus prin pădure prin spate dar pe bunica nu puteam şi singura soluţie au fost ei că era apa foarte mare şi drumul rupt”.

Este pentru a doua oară, în ultima lună, când comuna Alexandru Cel Bun din Neamţ este lovită de furtună.

Martor: ”Asta poate are 100 de ani copacul. Asta a fost treaba de o jumătate de oră. A luat un copac mic de aici şi l-a aruncat până în gardul ăla mai departe”.


Martor: ”Cat a plouat? Cam o jumate de ora, dar a fost şi vânt. Copacul e destul de gros, cum de l-a dat jos? Uitaţi ce rădăcini are mai mult la suprafaţă. Mai e o casă mai sus şi o ţeavă de apă a venit un copac şi a rupt-o”.

Ion Rotaru – primar: ”Foarte multe pagube. Nu au fost niciodată de 70 de ani de când sunt eu aici nu am avut un asemenea debit de apă pe acest pârâu”.

Cei care locuiau în casa distrusă au dormit peste noapte la rude. Situaţia lor este dificilă, așa că oamenii au cerut sprijinul autorităţilor pentru refacerea gospodăriei.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62138613
Arafat, despre posibilitatea reintrării în starea de urgență: "Criteriul ar fi atins între 1 și 3 august"

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că nu se poate spune că situaţia este controlată în ceea ce priveşte răspândirea pandemiei, mai ales în unele zone ale ţării.

62036371
Darius Vâlcov, achitat de Tribunalul Gorj într-un dosar de instigare la dare şi luare de mită

Tribunalul Gorj a dispus, vineri, achitarea fostului ministru Darius Vâlcov într-un dosar în care este acuzat de instigare la dare şi luare de mită.

62138706
Imagini cu un transport ilegal de zilieri, postat pe internet, la Galați. Poliția s-a autosesizat

Poliția din Galați s-a autosesizat, după apariția unor imagini controversate pe internet.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.