„Imagini revoltătoare”, surprinse la Grădina Zoologică Vâlcea: „Sunt simbolul unei realităţi crunte”

62563585

Imagini cu un animal ţinut în captivitate la Grădina Zoologică Vâlcea, care este într-o stare gravă, slab, cu blana căzută, ţinut într-un ţarc murdar, au fost publicate pe rețelele sociale, provocând revolta utilizatorilor. 

Aceştia, alături de organizaţii pentru protecţia animalelor, cer anchete şi închiderea grădinii zoologice.

”Imagini revoltătoare de la Grădina Zoologică Vâlcea, dar nu este un caz izolat! Un animal ţinut în captivitate apare într-o stare gravă: slab, cu blana căzută, ţinut într-un ţarc murdar, fără îngrijire medicală sau respect pentru viaţă”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Asociaţiei Kola Kariola.

Potrivit sursei citate de News.ro, ”astfel de imagini sunt simbolul unei realităţi crunte: multe grădini zoologice din România funcţionează în dispreţ total faţă de animale”.

Reprezentanţii organizaţiei cer public:

– Închiderea imediată a Zoo Vâlcea

– Transferul animalelor către centre specializate şi sanctuare

– Anchete şi controale în toate grădinile zoologice din ţară

– Un plan naţional pentru închiderea definitivă a acestor locuri de suferinţă

”A venit momentul să ne întrebăm, sincer: Câte generaţii de animale trebuie să mai sufere între gratii, pentru divertisment?

Ce educaţie transmitem copiilor când le arătăm animale bolnave, închise şi neîngrijite?”, a mai transmis organizaţia.

Imaginile au fost distribuite de mai multe persoane, care îşi exprimă revolta şi cer anchete, alături de închiderea facilităţii respective.

Potrivit autorităţilor locale din Vâlcea, Grădina Zoologică din municipiul Râmnicu Vâlcea este ”un parc în aer liber unde puteţi admira o mare varietate de animale care provin din zone precum America Centrală şi de Sud, Europa dar şi din Africa şi Australia”.

Zoo Ramnicu Valcea a fost redeschisă de la 01 iunie 2011, după o perioadă de timp în care au fost realizate numeroase lucrări de investiţii pentru amenajarea şi crearea de habitate care să asigure condiţii de bunăstare animalelor aflate in captivitate”, se arată pe site-ul de promovare turistică a judeţului Vâlcea.

Reacția Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, care administrează grădina zoologică

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în a cărei subordine funcţionează Direcţia Administrării Domeniului Public ce gestionează Grădina Zoologică, a făcut, miercuri, precizări despre situaţia care a creat revolt în mediul online.

”Vulpea care apare în imagini a fost achiziţionată de către Grădina Zoologică Râmnicu Vâlcea în 15 februarie 2020, de la o firmă de profil din Suceava, din documentele de identitate rezultând că la acel moment animalul avea vârsta de 4 ani; astfel că, în prezent vulpea respectivă are peste 8 ani. Durata de viaţă a unei vulpi în sălbăticie este de 2 până la 5 ani, iar în captivitate de 7 până la 10 ani. Ca urmare, vulpea filmată este acum în etapa de îmbătrânire accentuată, de unde şi aspectul şi comportamentul fireşti pentru această vârstă”, arată oficialii primăriei, citați de News.ro.

Potrivit acestora, aspectul degradat este cauzat şi de imposibilitatea (dată de vârstă) de a mai face un ciclul complet de năpârlire.

”În vederea întreţinerii unei stări de sănătate adecvată vârstei, medicul veterinar al Grădinii Zoologice i-a administrat exemplarului canin Ivermectină cu repetare la o săptămână (în doza de 1 comprimat/10 kg), complex de vitamine Biomultivita şi a fost tratat cu spray deparazitant. Întrucât, din cauza vârstei înaintate, vulpea are şi dantura slăbită, ea este hrănită exclusiv cu carne tocată şi ou crud”, au mai transmis reprezentanţii municipalităţii.

Oficialii instituţiei consideră că afirmaţiile potrivit cărora animalul se află într-un ”ţarc murdar” – în condiţiile în care în imagini apare un ţarc cu paie pe jos, fără gunoaie sau resturi alimentare, spaţios şi aerisit – ”sunt complet deplasate”.

Apreciem interesul unor organizaţii de profil pentru bunăstarea animalelor din grădinile zoologice din ţară, dar nu suntem în niciun caz de acord cu lansarea de acuze complet neîntemeiate şi fără nicio documentare prealabilă doar de dragul atragerii de trafic pe reţelele sociale”, a mai transmis Primăria Râmnicu Vâlcea.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Turcia cere României extrădarea fiului unui temut infractor din Istanbul. Ar avea pe cap o recompensă de 10 milioane de euro

Autoritățile din Turcia le cer, prin Interpol, instanțelor de la București, extrădarea unui presupus mafiot turc, bănuit, printre altele, de asasinate și răpiri.

Percheziții fulger în două județe, la „hoți de lux”. Ar fi autorii jafului de 10 milioane de lei de la Poștă

Percheziții fulger au avut loc miercuri dimineață în Timiș și Constanța. Polițiștii sunt pe urmele unor așa-numiți „hoți de lux” care au dat mai multe lovituri în ultimele luni.  

Maia Sandu avertizează asupra unei "imixtiuni fără precedent" a Rusiei în viitoarele alegeri: începe cu 100 milioane euro

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a tras miercuri un semnal de alarmă că Rusia pregătește "o imixtiune fără precedent" în alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru care s-ar planifica "finanțări de peste 100 de milioane de euro".

Recomandări
Sorin Grindeanu: „Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru. Spre deosebire de alții, eu ştiu ce înseamnă să fii premier”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el este dispus să îşi asume funcţia de prim-ministru, însă a subliniat faptul că preşedintele este cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.

Primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi de 4 etaje. Milioane de români, prizonieri în propria casă

Brașovul ar urma să fie primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje, după ce consiliul local a adoptat ghidul de aplicare a programului ”Lift pentru Viață”. Milioane de români sunt azi ”prizonieri” în propria casă.