H.R. Patapievici: Ceea ce lipsește libertății pentru a fi funcțională este discernământul. Opusul răului nu e mereu ceva bun

“Discernământul este o inteligență a distincțiilor, iar distincțiile au întotdeauna o încărcătură ori o componentă morală clară”, spune scriitorul și filosoful Horia Roman Patapievici, într-un interviu pentru Știrileprotv.ro.

H.R. Patavievici a fost invitatul lui Cristian Leonte într-un dialog despre Monica Lovinescu, cea mai cunoscută voce românească de la postul anticomunist Europa Liberă.

Horia Roman Patapievici a rememorat, în timpul interviului, împrejurările prin care a cunoscut-o, la Paris, pe Monica Lovinescu, de la a cărei naștere se împlinesc 100 de ani.

“M-a amețit cu Patapievici în sus, Patapievici în jos”

Cristian Leonte: Ați întâlnit-o după ce ați cunoscut-o și o să vă rog să ne povestiți această experiență. Erați la Paris cu o bursă în 1992…

Citește și

Teroristul pus de Ceaușescu să arunce în aer un sediu al Radio Europa Liberă a ajutat CIA să îl prindă pe Carlos Șacalul

Horia Roman Patapievici: "...O bursă Tempus, burse nou-înființate de care au profitat foarte mulți oameni din Europa Răsăriteană și Centrală, din țările fost comuniste. La sfârșitul lui octombrie am ajuns la Paris după ce, în vară, în redacția României Literare, Adriana Bittel mi-a pus am vorbit cu Monica Lovinescu și a spus că "ai invitație permanentă, când treci prin Paris să îi cauți, ai numărul de telefon, insistă neapărat, dacă ai drum pe acolo să îi suni."

Cristian Leonte: Citise un articol al Dv. despre Mircea Eliade și insista să vă cunoască...

H. R. Patapievici: "Da, îl publicasem în (revista) Contrapunct, unde debutasem în 92, în februarie, cred.(...) Și apoi am avut o serie de texte desire "Vulgata bunului român", despre Cioran și despre Eliade.

Cel despre Eliade i-a atras atenția lui Virgil Ierunca (n.r. – soțul Monicăi Lovinescu), am aflat ulterior. Monica mi-a spus "să știi că pe dumneata, Virgil te-a remarcat, și m-a amețit cu Patapievici în sus, Patapievici în jos".

Și am avut bursa, dar n-am avut îndrăzneala să-i caut. Mi-am zis "dar cine sunt eu să îi caut eu?". A venit decembrie. În a doua jumătate a lui decembrie, sărbătorile se apropiau, se apropia sfârșitul perioadei mele pariziene, - era cred că 30 decembrie - și mi-am spus, într-o după-amiază, "hai să încerc."

Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, chestii de-astea, și m-am dus în stradă, am pus bani în telefonul (public) și am sunat. Și am așteptat. Și doar am auzit vocea, care era vocea Europei Libere, vocea inconfundabilă pe care toată lumea o cunoaște, care vorbea în franceză și spunea "Vous êtes chez Monica Lovinescu et Virgil Ierunca. Veuillez laisser un message apres le beep" (trad: Ați sunat la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Vă rog lăsați un mesaj după semnalul sonor).

Dar eu nu știam că există repondeur pe vremea aceea - sau “answering machine” - nu știam, și eu am crezut că ea mi-a răspuns. Și la prima pauză după "vous etes chez Monica Lovinescu", deși eram puțin tulburat că vorbea în franceză, în fine, am spus mă numesc Horia Patapievici.

Și a continuat să vorbească, și m-a tulburat extraordinar, și deodată a ridicat telefonul și a spus - era vocea Monicăi Lovinescu - și-a spus "Domnule Patapievici, ești la Paris?" și i-am spus că da. Timid, eram foarte timid. Și mi-a spus: "Aveți program astăzi?" și eu zic "Nu". "Atunci, neapărat veniți la noi." Și zic- "Când să vin?". Și mi-a spus "Acum", și mi-a explicat cum se ajunge.

Nu era ușor, că se schimbau două metrouri. Și în acea după-amiază, care a început cu un telefon, peste o oră și ceva, eram în Rue Pinton, numărul 8, și-mi deschidea Virgil Ierunca. Care s-a uitat la mine: "deci existați?!"

Pentru că s-au făcut ipoteze, atunci când am debutat, "cine-i ăsta?" Că "era un stil matur", că nu știu ce, erau multe referințe culturale, și lumea făcea ipoteze -, "Dar cine e Patapievici? E un pseudonim, sigur. Aa, trebuie să fie un deținut politic". ș.a.m.d.

Și eu eram un puști. (...) A fost ca o întâlnire între adolescenți. Semăna foarte bine cu fervoarea cu care adolescenții se descoperă unii pe ceilalți, atunci când intră în acest teritoriu comun, extraordinar, care este marea cultură.

(...) Faptul că ei au descoperit că cineva se formase în țară într-o cultură care era perfect similară și liberă celei în care ei se formaseră, asta era formidabil. Era ca și când comunismul nu reușise să distrugă prin referințele lui, prinideologia obligatorie, acest spațiu al libertății."

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca “au adăpostit, la Paris, mare parte din literatura română care s-a făcut sub comunism”

Casa Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca devenise un loc prin care treceau toate vocile românești din exil, dar și scriitorii români care ajungeau în Paris, spune H. R. Patapievici.

“Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au fost, în condiții de non-libertate și de discreție, cei care au găzduit o altă literatură română, dar de data asta la Paris, așa cum în oglindă făcuse Eugen Lovinescu (n.r. critic literar, tatăl Monicăi) la București, în perioada interbelică.

Spun “discreție”, pentru că exista o regulă pe care cei doi au observat-o strict: întrucât vizitele erau clandestine, nu trebuiau unii să știe despre alții, deci a fost un soi de compartimentare, fiecare venea pe un culoar în care avea deplina încredere că prezența lui nu va fi divulgată atunci când se va întoarce în țară. Dar fapt este că, la Paris, cei doi au adăpostit mare parte din literatura română care s-a făcut sub comunism, și anume cea care conta.

(…) Au reușit să ofere literaturii române, așa cum se făcea ea, o voce care era aceea a libertății. Și vocea din țară, în care libertatea se articula cu constrângerile care decurgeau din controlul asupra spațiului public de către ideologia dominantă, această voce era dublată, întărită sau corectată, atunci când era cazul, de vocea care se articula la Paris."

“Discernământul este o inteligență a distincțiilor”

Cristian Leonte: În zilele noastre, avem libertatea - pe care atunci nu o aveam-, inclusiv să cunoaștem autori, scriitori, să-i întâlnim la diverse evenimente, să încercăm câteva întrebări timide. Avem libertatea să deschidem nenumărate cărți, dar parcă suntem mai vulnerabili la avalanșa de informații din jurul nostru. Era o datorie pe care și-au asumat-o "Monicii" sau "Ieruncii", cum li se spunea în cercul de prieteni...

H.R. Patapievici: "Sunt simpatice amândouă..."

Cristian Leonte: ... Pe care și-au asumat-o, în a educa, în a discuta, în primul rând, de la a deschide măcar discuția despre astfel de idei. Ce ne facem astăzi? E și mult mai greu. Nu avem răbdare. Totul s-a mutat pe TikTok sau pe mici videouri, pe mici mesaje audio. (…) Dar ce ne facem în ziua de astăzi? Cum ne apărăm mintea de rele puse în oglindă care se întâmplau atunci, și care astăzi au alt chip?

H.R. Patapievici: "Despre ei trebuie spus imediat un lucru: "Esteticele" lor erau niște "est-etice". Adică ei s-au jucat cu faptul că în cuvântul "estetic" -care în grecește înseamnă "percepție" (...) - l-au gândit ca fiind o "etică a Estului."

Și estetica pe care au practicat-o, sau critica literară pe care ei au practicat-o, sau comentariile culturale pe care le-au ilustrat, ele de fapt avea o componentă etică profundă.

Pentru că la întrebarea Dvs. "Ce lipsește libertății?", răspunsul este "discernământul". Iar discernământul este o inteligență a distincțiilor, iar distincțiile au întotdeauna o încărcătură ori o componentă morală clară.

În cazul lor, morala era rezumată după vorba lui (Vladimir) Nabokov, care are un volum de eseuri - se cheamă "Strong Opinions". Asta, în engleză, nu e chiar ceva de bine. Înseamnă că ai păreri încăpățânate, nu ai doar opinii ferme, ci sunt puternice. (...)

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca aveau opinii ferme, opinii solide în privința a ceea ce este rău și ceea ce este bine: "totalitarismul este un rău, comunismul este un rău, nazismul este un rău." Astea sunt principii de bază care te orientează în politică. De aici rezultă ce este bine? Da, poți spune "contrariul comunismului este un bine."

Dar se poate gândi că nazismul este un contrariu al comunismului. Și atunci, nu poți deduce binele din contrariul răului. Este nevoie de ceva în plus. Discernământul a ceea ce e rău trebuie să fie însoțit de un discernământ asupra a ceea ce e bun.

Și contribuția lor este următoarea: coabitarea cu răul este un lucru rău, nu este lipsită de urmări. Prin urmare, dacă spui “OK, comunismul este instaurat, urmează un contract social între societate și regim, o coabitare din care va rezulta ceva bine”... Părerea lor era că o coabitare cu răul e cu neputință.”

Horia Roman Patapievici spune că, prin această atitudine fermă de a combate totalitarismul lui Nicolae Ceaușescu, Monica Lovinescu și soțul său au acționat „ca un soi de diapazon” pentru rezistența anti-comunistă din țară:

“Pentru cei care erau în țară, exista un soi de diapazon. Când se face acordul orchestrei, e nevoie de un "la", pe care îl dă cineva. Dacă acest "la" nu există, e cacofonie, chiar dacă fiecare instrument în parte e perfect. Dar trebuie o unitate care decurge din ton. Ce mi se pare că au făcut ei cu această morală maximalistă este existența tonului. Și atunci noi ne putem acorda. Știam cum există vocea în perfectă libertate.”

Cine a fost Monica Lovinescu

Monica Lovinescu s-a născut în România, în 1923, și era fiica criticului literar Eugen Lovinescu. În 1947, anul instaurării comunismului în România, s-a refugiat la Paris, unde avea să devină una dintre cele mai cunoscute voci ale exilului românesc.

Românii aflați în țară o puteau asculta prin intermediul postului de radio Europa Liberă, post finanțat de guvernul american, cu scopul declarat de a submina regimurile comuniste din țările din Estul Europei.

Atitudinea sa fermă anticomunistă și condamnarea puternică a regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu au fost la un pas să o coste viața.

În 1977, a fost atacată, în fața casei sale, de doi agenți palestinieni, trimiși de Securitate, la ordinele lui Ceaușescu. În urma atacului, a ajuns în comă la spital, dar și-a revenit, reluându-și, în scurt timp, emisiunile radiofonice în care critica regimul comunist din România. S-a stins din viață în 2008, la vârsta de 85 de ani.

Pentru întreaga sa activitate de jurnalist și critic literar, președintele Emil Constantinescu i-a conferit, în 1999, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.

Monica Lovinescu ar fi împlinit, la 19 noiembrie, 100 de ani. Pentru a marca acest moment, Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas au propus un exercițiu de admirație și aducere aminte.

Organizatorii au pregătit o agendă bogată în evenimente desfășurate de-a lungul întregului an 2023 – ANUL MONICA LOVINESCU, al cărei punct culminant va fi ziua de 19 noiembrie, care va debuta cu ceremonia de dezvelire a ansamblului sculptural Lovinescu–Ierunca, operă a sculptorului Virgil Scripcariu.

Ceremonia va avea loc în Cotroceni, la intersecția străzilor dr. Grigore Romniceanu și dr. Petre Herescu, la ora 12.30.

În aceeași zi, la ora 19.00, la Ateneul Român va avea loc Gala Monica Lovinescu.

Pentru ilustrația materialului video, s-au folosit imagini puse la dispoziție de Fundația HUMANITAS AQUA FORTE. 

Articol recomandat de sport.ro

NEWS ALERT Adrian Mutu a semnat! Ce echipă din Superligă va antrena