Guvernul nu a adoptat nicio OUG pe Justiţie. S-a discutat despre autostrada Ploieşti-Braşov şi noile stadioane

×
Publicitate

În această săptămână, am avut, în mod excepţional, două şedinţe de Guvern, în care s-au aprobat mai multe acte, dar nicio ordonanţă de urgenţă privind amnistia sau graţierea, aşa cum se temea opoziţia.

 

Joi, cabinetul s-a reunit ca să aloce bani pentru biblioteci, monumente, stadioane şi concerte. În timp ce oficialii discutau în Palatul Victoria, în stradă, câţiva protestatari
i-au cerut premierului să nu adopte acte legate de justiţie.

La începutul şedinţei, Viorica Dăncilă le-a povestit colegilor despre întâlnirea pe care a avut-o  joi cu şeful statului, asigurându-i că discuţia nu a depăşit limitele instituţionale.

Viorica Dăncilă, prim-ministru: "Întrevederea de ieri se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională între guvern şi preşedinte."

Citește și
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri

Membrii executivului au justificat această a doua reuniune a cabinetului spunând că unele dintre ordonanţele de care aveau nevoie nu au primit la timp avizele necesare. Premierul a prezentat două ordonanţe de urgenţă privind programul de investiţii în domeniul culturii şi o alta privind regimul străinilor.

În trecut, textele controversate erau puse pe ordinea de zi suplimentară. În această şedinţă, însă, s-au discutat doar acte înscrise oficial pe lista de discuţii. Asta deşi liderii opoziţiei au acuzat că Guvernul vrea să adopte o ordonanata de urgenţă privind amnitia şi graţierea.

Înainte că şedinţa să înceapă, în faţa Palatului Victoria un bărbat s-a legat cu lanţul de gardul Guvernului, iar un al doilea s-a prins de un indicator. Unul dintre ei avea şi o o sticlă cu benzină.

Cei doi bărbaţi au fost duşi la poliţie şi amendaţi cu câte 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

Pe de altă parte, a fost şi ultima zi din sesiunea extraordinară a Parlamentului. Înainte de a intra în concediu, conducerea senatului s-a reunit joi seară special pentru ordonanţele de urgenţă adoptate de executiv săptămâna asta. A fost nevoie de această şedinţă pentru ca textele ordonanţelor să intre în procedura parlamentară, altfel nu pot intra în vigoare.

 

DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR:

UPDATE 13:10 Premierul a anunţat că se discută, în primă lectură, studiul de fundamentare pentru Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, care urmează să se realizeze în parneteriat public-privat. "În luna august vom începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a mai spus că autostrada va avea aproximativ 115 kilometri şi va traversa Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal, susţinând că “proiectele de investiţii încep să prindă contur”.

De asemenea, premierul a anunţat că, în vederea Campionatului European de fotbal 2020, Compania Naţională de Investiţii a semnat două contracte - unul privind proiectarea şi execuţia lucrărilor la noul Stadion ''Steaua'', iar altul care vizează realizarea studiilor de fezabilitate pentru noul complex sportiv al clubului Dinamo.

UPDATE 12:30 Pe ordinea de zi au fost incluse două proiecte de ordonanță de urgență, însă niciunul nu se referă la amnistie sau grațiere. 

”1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor.

2. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea unor acte normative.”

UPDATE 12:20 Ministrul Justiţiei a declarat că în ministerul pe care îl conduce nu a existat şi nu există un proiect referitor la amnistierea sau graţierea unor fapte de corupţie.

Este a doua şedinţă a Guvernului Dăncilă din această săptămână, o situaţie mai puţin obişnuită care a dat naştere la speculaţii despre o posibilă adoptare a unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea.

 

"Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a explicat marţi situaţia purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

El a spus că prima şedinţă, cea de marţi, a fost convocată de urgenţă pentru că trebuia adoptată Ordonanţa privind deşeurile, aşa cum anunţase cu o seară înainte şi preşedintele Senatului.

Pe 19 iulie se încheie şi sesiunea extraordinară a Parlamentului, ceea ce înseamnă că este ultima zi în care Guvernul mai poate emite ordonanţe de urgenţă.

Miercuri, premierul Dăncilă a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis, la Cotroceni. Aceasta a venit după ce liderii opoziției au acuzat că Executivul ar pregăti în aceste zile o ordonată de urgență privind amnistia și grațierea.

De altfel, surse politice susțin că luni, când președintele Iohannis a vorbit la telefon cu șefa Guvernului, aceasta i-ar fi spus că nu are în plan adoptarea unor astfel de măsuri. Și liderii coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au negat în ultimele zile că s-ar pregăti adoptarea unei asemenea ordonanțe.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni seară, că sunt mai multe ţări care au pregătit planuri de a interveni pentru deminare în Strâmtoarea Ormuz, după încetarea focului, însă apreciază că ”nu suntem încă acolo”.

De ce taie Guvernul acciza doar la motorină, în prima etapă. Surse: La benzină ar putea rămâne neschimbată
De ce taie Guvernul acciza doar la motorină, în prima etapă. Surse: La benzină ar putea rămâne neschimbată

Guvernul ar putea reduce acciza doar la motorină, nu și la benzină, au declarat surse pentru Știrile ProTV.

Bolojan: „E posibil să avem o criză în perioada următoare. Nu e nevoie acum de un guvern minoritar”. Ce spune despre PSD
Bolojan: „E posibil să avem o criză în perioada următoare. Nu e nevoie acum de un guvern minoritar”. Ce spune despre PSD

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, despre situaţia din interiorul coaliţiei şi internă a PSD, că s-a escaladat cu această tensiune şi e posibil să avem o criză în perioada următoare.

Recomandări
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare

Mii de militari americani au fost mobilizați suplimentar în zona Golfului Persic. Aici a ajuns zilele trecute și nava anfibie USS Tripoli, care s-a alăturat altor două grupări de portavioane. 

Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei
Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei

Liderii coaliției de guvernare au decis reducerea accizelor la carburanți. Mecanismul propus prevede o scădere treptată, în funcție de evoluția prețurilor, cu evaluări periodice.

Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit
Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit

A fost mobilizare de forțe în județul Mureș, unde Rebeca și Melisa, două copile de 4 și 5 ani, dispărute duminică seară, au fost găsite după 24 de ore, care au părut ani.