Gestul făcut de DJ Lalla cu puțin timp înainte să moară. Cum arată ultimele clipe de viață ale Laurei Roșca

×
Publicitate

Polițiștii au exclus varianta că Laura Roșca a fost agresată înainte de a muri. Rămân așadar celelalte două ipoteze: accident sau sinucidere.  

Sunt așteptate rezultatele analizelor toxicologice. Între timp, imagini noi cu DJ Lalla sunt analizate de polițiști.

Pe zi ce trece apar noi probe în dosarul tinerei găsită moartă, săptămâna trecută, la malul mării. Sunt audiate în continuare persoane din anturajul artistei, iar acum procurorii analizează imaginile suprinse de camerele de supraveghere montate în blocul în care DJ Lalla era cazată.

Fata este surprinsă cum pleacă în dimineața zilei de 28 septembrie undeva în jurul orei 08:31. Camerele din stațiunea Mamaia o înregistrează pe tot parcursul drumului către mare.

Se vede cum tânăra vorbește la un moment dat la telefon. Date din anchetă arată că DJ Lalla a sunat la biroul de Resurse Umane din cadrul companiei în care lucra pentru a-și prelungi concediul de odihnă.

Apoi a vorbit și cu alți prieteni care sunt audiați acum de polițiști. Ajunge la malul mării pe la 08.55 și se plimbă preț de 10 minute, după care intră în apă și dispare.

În imaginile în care DJ Lalla a fost surprinsă cu o oră și 40 de minute înainte să fie găsită moartă, tânăra purta o bluză de culoare albă, pantaloni negri și în picioare avea pantofi sport.

Poliția i-a găsit până acum doar pantofii, telefonul și căștile. Lipsesc pantalonii și bluza Lallei. În momentul în care i-a fost descoperit trupul fata era pe jumătate dezbrăcată: avea doar lenjerie intimă și un tricou.

Obiectele găsite au fost descoperite de poliție la un individ la care anchetatorii au ajuns după ce au accesat funcția „Find my Iphone”, disponibilă pe telefonul Lallei.

Mădălina Sorina Vlangăr, comisar șef împuternicit șef IPJ Constanța: „Le-a găsit abandonate pe plajă, le-a însușit până la sosirea echipei la fața locului”.

Bărbatul care ar fi plecat cu o parte dintre obiectele Lallei de pe plajă nu este parte din nicio anchetă - spune Poliția. El beneficiază de o prevedere din Codul Penal potrivit căreia există un termen de 10 zile în care un bun găsit trebuie predat autorităților.

Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.

Noile imagini în care este suprinsă DJ Lalla înainte să fie găsită moartă contrazic unele declarații făcute până acum în anchetă, potrivit cărora tânăra a mers pe plajă ca să fotografieze răsăritul.

Soarele era deja de o oră pe cer când ea a ieșit din blocul unde era cazată.

Laură Roșca a plecat joi dimineață, la ora 8:31, dintr-un apartament din Mamaia Nord, unde a stat. A luat-o pe o alee și a ajuns în zona cluburilor.

Poliția a stabilit că DJ Lalla ar fi ajuns pe plajă în jurul orei 8:50 de minute.

Din acel moment și până când moartea ei a fost anunțată la 112 a trecut circa o oră și jumătate.

Poliția exclude ca în acest interval Laura Roșca să fi fost victima vreunui agresor.

Mădălina Sorina Vlangăr, comisar șef împuternicit șef IPJ Constanța: „Luăm în calcul fie un act suicidal, fie un accident. Când spun accident spun auto-provocat fără intervenția altei persoane. În ziua producerii evenimentului salvamarii aveau arborat steagul roșu din cauza valurilor puternice.

Așadar, DJ Lalla ar fi riscat și a intrat în marea agitată și - deși știa să înoate foarte bine - valurile au răpus-o. Nu se știe deocamdată dacă s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise.

Mădălina Sorina Vlangăr, comisar șef împuternicit șef IPJ Constanța: „Au fost prelevate probe toxicologice și histopatologice. La acest moment nu avem raportul cu rezultatul analizelor”.

Ancheta în cazul morții Laurei Roșca este continuată de un procuror. În dosarul penal, in rem, de ucidere din culpă, bărbatul la care DJ Lalla venise pe litoral este martor. Tânăra - spune poliția - a ajuns la mare cu două zile înainte să moară. Își anunțase familia că merge în această vizită.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62391704
Ce au găsit polițiștii acasă la medicul estetician acuzat că a furat 35.000 de euro de la iubita sa

Un cunoscut doctor estetician din București a fost reținut după ce ar fi furat 35.000 de euro din locuința fostei iubite care este tot medic.

62386154
Un bărbat care acosta femei şi fete pe străzile din Târgu Jiu este cercetat pentru hărţuire sexuală. Cum a aflat poliția

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, suspectat că acosta femei şi adolescente pe străzi dintr-un cartier din municipiul Târgu Jiu, este cercetat pentru hărţuire şi tentativă de corupere sexuală a minorilor, scrie News.ro.

62381756
Anchetă a Poliţiei după ce un profesor pensionar din Galați a plesnit peste faţă un elev. S-a îmtâmplat pe holul şcolii

Poliţiştii din Galaţi au deschis un dosar penal după ce un profesor pensionar a lovit cu palma peste faţă un elev de clasa a şaptea. Incidentul a avut loc pe holul unităţii de învăţământ.

 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.