Mircea Geoană: Rusia folosește iresponsabil și cinic retorica nucleară dinainte de războiul declanșat în Ucraina

62337533
Getty

„Condamnăm această retorică (n.r. nucleară) iresponsabilă a conducerii de la Kremlin”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, pentru Agerpres, referindu-se la anunțul lui Putin de a desfășura arme nucleare în Belarus.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat recent că va desfăşura arme nucleare în Belarus, iar această manevră ar avea loc în luna iulie, când este organizat summitul NATO de la Vilnius.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a numit această „retorică nucleară” a Federației Ruse „neprofesionistă”, „iresponsabilă” și „cinică”.

„Noi condamnăm această retorică iresponsabilă a conducerii de la Kremlin, care, chiar înainte de începutul războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei, foloseşte în modul cel mai neprofesionist şi iresponsabil retorica nucleară. O superputere nucleară cum este Federaţia Rusă, cum rămâne Federaţia Rusă, are şi responsabilitatea de a folosi cu foarte multă reţinere o astfel de retorică.

Pe de altă parte, semnale cu privire la intenţii, cel puţin pe zona de arme nucleare tactice, au fost date de modificarea Constituţiei Belarusului în urmă cu un an de zile. Nu vedem în acest moment, nu avem indicii cu privire la o modificare a realităţii militare nucleare a Federaţiei Ruse, cum nici NATO - nu ne-am modificat postura, nu ne-am crescut gradul de alertă, suntem o superputere nucleară şi noi, ca Alianţă, dar jucăm extrem de responsabil această situaţie.

De aceea condamnăm această retorică care este iresponsabilă şi cinică. Ea are mai degrabă un efect de a încerca să descurajeze opinia publică şi capacitatea Occidentului democratic de a continua să susţină Ucraina, are mai degrabă rolul de instrument de război hibrid şi de influenţare a opiniei publice din lumea civilizată.”, a spus secretarul adjunct al NATO.

Mircea Geoană a subliniat că, indiferent de această retorică din partea Moscovei, Ucraina va continua „și mai abitir să-şi apere independenţa, iar unitatea NATO este de nezdruncinat”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62321055
Noi atenționări de la ANM. Alerte de ninsori pentru jumătate de țară. Unde va fi viscol
Meteorologii au actualizat atenționările de vreme rea valabile pentru următoarele zile. 
62252299
ANAF a vândut un apartament care aparţinea lui Ioan Becali pentru 1,8 milioane lei
Apartamentul lui Ioan Becali de pe Calea Florească a fost vândut de ANAF pentru suma de 1,8 milioane de lei, dublu față de cea la care a fost evaluat. Vânzarea are legătură cu recuperarea prejudiciului din „Dosarul Transferurilor”.
62337507
Autointitulatul ”Regele TikTok”, reținut în timp ce era LIVE. Cum și-a terorizat vecinii timp de un an
Un bărbat din București a fost reținut chiar în timp ce era LIVE pe TikTok. Allin, autointitulat „regele TikTok”, a fost ridicat și audiat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.